Fermierii bihoreni sunt între cei mai interesați să primească bani din fonduri europene, a subliniat directorul Agenției județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Ioan Sorin Roman, într-o reuniune a Colegiului Prefectural Bihor în care a prezentat raportul de activitate al acestei instituții pe anul trecut.
Potrivit acestuia, județul Bihor s-a clasat în 2025 pe locul II după sumele primite de crescătorii de porci, care au beneficiat de 18,918 milioane lei pentru dezvoltarea fermelor, în timp ce pentru dezvoltarea fermelor avicole fermierii bihoreni au beneficiat anul trecut de 10,509 milioane lei, ceea ce i-a clasat pe primul loc.
Pe de altă parte, șeful APIA Bihor - instituție responsabilă de așa numitele plăți directe și de unele programe finanțate cu fonduri europene în agricultură, dezvoltare rurală și piscicultură - a arătat că județul se situează pe locul II în țară la preluarea cererilor unice de plată. În cursul anului trecut, a înregistrat 31.664 cereri unice pentru o suprafață de 322.120 hectare.
Ioan Sorin Roman (foto) a subliniat că a crescut numărul fermelor mari, de la 909 în 2024 la 923 în 2025, astfel că anul trecut pentru suprafețe mai mici de 50 hectare au fost depuse 30.741 cereri unice, adică 97% din total, reprezentând 47% din suprafață. În acest timp, pentru suprafețe de peste 50 hectare au fost depuse 923 cereri, adică 3% din total, reprezentând 53% din suprafață.
În 2024, mai puțin de jumătate din suprafața pentru care au fost depuse cereri unice de plată era lucrată de fermele cu mai mult de 50 hectare.