Steagul roșu continuă să fie arborat pe litoralul românesc, pentru că Marea Neagră este agitată, dar turiștii insistă să nu respecte restricția de a intra în apă.

ISU Constanța a anunțat că, în ultimele șase zile, cinci persoane au murit înecate, iar alte două sunt în continuare date dispărute. De la începutul sezonului, 17 turiști s-au înecat pe litoral.

Cea mai recentă tragedie a avut loc vineri, când un bărbat care a intrat să-i salveze pe un tată și pe fiul lui, care erau în pericol de înec, și a fost luat de curenții de apă., scrie site-ul stirileprotv.ro.

S-a întâmplat în Eforie Nord, iar martorii tragicului eveniment au făcut tot ce le-a stat în putință să-l recupereze pe salvator: au făcut un lanț uman, au spart foișorul salvamarilor ieșiți din timpul programului și au luat veste și un caiac cu care s-au dus pe mare. Fără folos, pentru că nu l-au mai găsit pe bărbatul care salvase două vieți. Operațiunea de căutare a continuat și sâmbătă, dar fără succes.

Tot vineri, un bărbat de 43 de ani din București s-a înecat în Costinești. Iar un altul a fost înghițit de valuri în Vama Veche. Nici acesta din urmă nu a fost încă găsit.

Cu toate acestea, sâmbătă, tot în Eforie, turiștii s-au luat la ceartă cu polițiștii și salvamarii care nu i-au lăsat să intre în marea agitată. Scandalul vine la doar câteva zile după ce turiștii s-au luat la bătaie cu salvamarii, chiar pe plajă, din cauza interdicției de a intra în apă.

„Din păcate, de pe data de 14 august şi până astăzi, avem 16 persoane care au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării. Chiar dacă intervenţia salvamarilor şi a echipelor de salvare a fost una promptă, victimele fiind extrase şi aduse la mal destul de rapid, vă informăm, cu regret, că cinci dintre acestea şi-au pierdut viaţa, două persoane sunt în continuare căutate chiar astăzi la Eforie Nord şi în Vama Veche, iar nouă dintre victime au fost salvate”, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Ana Maria Stoica, citată de hotnews.ro.

Potrivit legii, nerespectarea indicaţiilor salvamarilor este considerată contravenţie care se sancţionează cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.

Imagini de pe plaja din Eforie Nord, unde turiștii s-au certat cu oamenii legii:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!