Componentele echipei naţionale a României spun că se simt foarte bine la Oradea şi sunt nerăbdătoare să evolueze în meciul contra Ungariei, din cadrul Billie Jean King Cup, în acest sfârșit de săptămână.

Cu două zile înaintea primelor confruntări din meciul de tenis dintre România şi Ungaria, care va fi găzduit vineri și sâmbătă de Oradea Arena, patru dintre cele cinci componentele echipei României au făcut, miercuri, primele declaraţii de presă, alături de căpitanul nejucător Horia Tecău.

"Mă bucur să fiu din nou la Oradea, după 16 ani. Am auzit multe lucruri despre acest oraş în ultimii ani şi mi-am dorit să mă întorc. Am găsit aici condiţii superbe de antrenament şi de pregătire, hotelul este aproape, mâncăm foarte bine, sala este aşa cum mi-am imaginat. Avem tot ce ne trebuie să pregătim acest meci şi ne bucurăm că suntem aici şi că publicul orădean şi fanii tenisului din această zonă a ţării au şansa să ne urmărească în acest meci, care este foarte important pentru noi", a  declarat Horia Tecău, în deschiderea conferinţei de presă de la Oradea Arena.

El a ţinut să mulţumească jucătoarelor echipei României, "pentru modul cum abordează antrenamentele, ştiind că după un an competiţional lung sunt prezente aici şi se dăruiesc cu totul pentru a câştiga în acest weekend".

Întâlnire echilibrată

Căpitanul nejucător al echipei României a promis că pentru această dispută din cadrul Billie Jean King Cup, care va avea loc vineri şi sâmbătă, "noi vom face lucrurile cât de bine putem să evoluăm la capacitate maximă".

În opinia lui Horia Tecău (foto jos), meciul cu selecţionata ţării vecine va fi unul echilibrat.

tenismenul Horia Tecău

"Consider întâlnirea destul de echilibrată, clasamentul arată un echilibru în echipe. Avantajul nostru este că jucăm acasă, jucăm în condiţii care ne plac, cu o minge care ne place. Sperăm să avem un public care să ne susţină şi să se simtă acest avantaj, de a juca în România. Ne plac astfel de meciuri de acasă, iar atmosfera poate să facă diferenţa într-o partidă atât de echilibrată. La noi în echipă, numărul 1 în acest moment este Ana Bogdan, care a avut cel mai bun an, cu cea mai bună poziţie din clasament, cu multe meciuri câştigate, şi, astfel, este într-o formă bună. Jaqueline şi Gabriela reintră în formă după o accidentare destul de lungă, dar a arătat că poate reveni la un nivel foarte competitiv destul de repede. Monica Niculescu, cu experinţa ei, în jocul de dublu, mai ales în aceste meciuri, este foarte importantă. În ceea ce o priveşte pe Anca Todoni, ea este pentru prima dată în echipa, este o jucătoare tânără, cu potenţial, montată. Noi ne bazăm foarte mult pe faptul că suntem o echipă, ne dorim să câştigăm, iar faptul că jucăm acasă  este în avantajul nostru. Suprafaţa pe care am ales-o este un hard mediu spre rapid, cu o minge care este destul de grea şi destul de corectă, aş putea spune aşa, pentru că dacă o loveşti într-un anumit fel, răspunde foarte bine. Cred ca ne-am creat condiţiile aşa încât să jucăm noi foarte bine şi să câştigăm meciurile!", a mai adugat căpitanul nejucător Horia Tecău.

Halep nu vine la Oradea

Întrebat de jurnaliști dacă a vorbit cu Simona Halep despre competiție, jucătoare care se află în prezent în mijlocul unui scandal de dopaj, și dacă aceasta a transmis vreun mesaj înainte de duelul cu Ungaria, Tecău a spus că ea și-ar fi dorit să vină la Oradea, dar contextul nu îi permite.

„Cu Simona am vorbit și acum câteva zile și acum câteva săptămâni. Ea își dorea să vină să fie alături de echipă, chiar dacă nu mai juca în acest an. Momentan ne dorim ca lucrurile să se așeze în favoarea ei și să revină în turnee cât mai repede. Este o jucătoare care a făcut multe pentru ea, pentru România, pentru această echipă. Este alături de noi și se va uita la meciuri, chiar dacă în aceste zile are alte preocupări. Cu siguranță își dorește ca noi să câștigăm și, în eventualitatea că revine în turnee curând, să ni se alăture”, a spus Tecău.

Ana Bogdan, racheta numărul 1 a României

Omul numărul 1 în echipa României va fi de această dată Ana Bogdan, jucătoare care a avut în ultimul an un sezon foarte bun.

tenismena Ana Bogdan

"Pentru mine nu este o presiune să fiu racheta numărul 1 a echipei României, dimpotrivă, mă bucur să fiu alături de fete, mă bucur că fac parte din această echipă şi cred că ne înţelegem foarte bine. Am avut parte de o atmosferă foarte frumoasă în toate zilele, sunt foarte fericită să fiu aici şi sper să îmi fac treaba cât pot de bine. Ne-am antrenat foarte bine în ultimele zile, iar pentru mine este pentru prima dată când mă aflu aici la Oradea, aşa că abia aştept să vizitez un pic şi oraşul, în această după-amiază, pentru că nu am avut timp până acum, fiindcă ne-am ocupat strict de pregătire", a spus Ana Bogdan (foto sus).

Dacă la simplu în Ana Bogdan se pun cele mai mari speranţe ale românilor în acest meci cu Ungaria, în schimb la dublu, experimentata Monica Niculescu este principala jucătoare. Alături de ea, Horia Tecău urmează să decidă cu cine va face cuplu.

"Îmi place foarte mult să joc Fed Cup şi mă bucur să particip. Am acceptat de fiecare dată să particip, când am fost chemată, să fiu alături de fete. Îmi place foarte mult energia, am jucat peste tot, la Cluj, la Galaţi... a fost incredibil, mi s-a părut că am făcut un tenis mult, mult mai bun, datorită publicului şi datorită echipei. Ne-am antrenat foarte bine aici şi îmi place foarte, foarte mult Oradea", a declarat şi Monica Niculescu (foto jos).

tenismena Monica Niculescu

Irina Bara a ales să evolueze la turneele din circuitul WTA

Cea care a făcut de regulă în ultima perioadă cuplu cu Monica Niculescu în meciurile de dublu ale echipei României a fost bihoreanca Irina Bara, sportivă din Ştei.

Deşi avea oportunitatea să evolueze acasă în confruntarea cu Ungaria, din acest weekend, Irina a ales însă să nu se alăture echipei naţionale pentru această acţiune, întrucât "are câteva turnee de simplu în această perioadă, la care, dacă nu participă va pierde puncte importante şi va începe mai jos anul viitor", a explicat căpitanul nejucător Horia Tecău absenţa bihorencei.

De la conferinţa de presă de miercuri a lipsit Gabriela Ruse, sportivă care "nu s-a simiţit bine şi nu a putut fi prezentă, dar sperăm să fie totul OK mâine şi să participe la tragerea la sorţi", după cum a mai precizat Horia Tecău.

Joi are loc tragerea la sorţi

Tragerea la sorţi pentru meciurile din confruntarea România - Ungaria din cadrul Billie Jean King Cup va avea loc joi de la ora 12, la sediul Primăriei Oradea.

Reamintim că echipa României este formată din: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Elena Gabriela Ruse, Monica Niculescu şi Anca Alexia Todoni. Ele se antrenează la Oradea sub comanda lui Horia Tecau, Alina Tecsor şi Daniel Dobre.

Echipa naţională a Ungariei a sosit marţi după-amiază la Oradea Arena pentru a efectua primul antrenament în vederea confruntării cu România. În prima zi s-au antrenat Anna Bondar, Reka Luca Jani, Dalma Galfi şi Natalia Szabanin. Cea de-a cincea jucătoare, Panna Udvardy a sosit la Oradea în cursul serii.

Meciul România - Ungaria este organizat de Federaţia Română de Tenis, în parteneriat cu Primăria Oradea, iar biletele pentru acest meci pot fi achiziţionate online de pe entertix.ro, dar şi la Librăria Cărtureşti, din cadrul Lotus Center, strada Nufărului nr. 30 şi de la casele de bilete ale sălii Oradea Arena, începând de joi, 10 noiembrie, (între orele 12 şi 19), iar vineri şi sâmbătă, în zilele partidelor, începând cu ora 10.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!