Biserica ortodoxă de la capătul cartierului Nufărul, unde paroh este preotul Roman Pintea, a luat foc luni la amiază. O parte din acoperişul lăcaşului de cult a ars, cel mai probabil din cauza unui scurt circuit. În timpul intervenţiei, una din autospecialele pompierilor s-a răsturnat, scara acesteia prăbuşindu-se peste acoperiş.

Pompierii au fost anunţaţi de producerea evenimentului în jurul orei 13, de către persoane aflate în apropierea bisericii, care e situată în spatele Pieţei Nufărul. Opt maşini de intervenţie, din care patru autospeciale cu apă, o autoscară, două maşini de suport şi comandă şi o autospecială SMURD, s-au deplasat la faţa locului, personalul care le deserveşte reuşind să izoleze focarul în circa 30 de minute.

În incendiul provocat în interiorul imobilului a ars vata minerală cu care era izolat acoperişul.

Chiar cu puţin timp înainte de sfârşitul intervenţiei, una dintre autospecialele cu scară s-a răsturnat într-o parte, iar cabina autoscării a găurit acoperişul din tablă al bisericii. Incidentul a fost cauzat de faptul că terenul pe care se afla maşina pompierilor, în care şi-a ancorat stâlpii de susţinere, era moale, fără fundaţie din beton sau acoperit cu asfalt.

La acţiune au participat aproximativ 30 de pompieri şi jandarmi, rolul celor din urmă fiind de a păzi incinta, astfel încât curioşii să nu intre şi să nu se accidenteze.

O maşină de suport tehnic a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a sosit la locul intervenţiei pentru a pune pe roţi autoscara răsturnată pe jumătate, cu ajutorul unui troliu, operaţiune care a durat, cu tot cu pregătiri, circa o oră.

Biserica la care a izbucnit incendiul este încă în construcţie, nefiind încheiate lucrările de zugrăvire în interior, iar în exterior nefiind încă începute. Totuşi, pagubele sunt însemnate, deoarece, potrivit părintelui paroh Roman Pintea, va trebui demontat tot acoperişul şi înlocuită atât izolaţia din vată minerală, cât şi instalaţia electrică.

Coordonatorul acţiunii, maiorul Sorin Lupşe, comandantul Detaşamentului I al ISU Crişana, a refuzat să se pronunţe cu privire la cauzele incendiului. Potrivit preotului Pintea, cel mai probabil incidentul s-a produs din cauza unui scurt-circuit la instalaţia electrică de acţionare a clopotelor, care traversează biserica pe sub acoperiş de la un capăt la celălalt.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, nici la incendiul propriu-zis, nici în momentele când s-a răsturnat autospeciala ISU sau în timpul operaţiunii de repunere a acesteia pe roţi.