Nu poţi sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona, ar fi spus, potrivit Apostolului Matei, acum două milenii, Iisus Cristos. Biserica Ortodoxă Română demonstrează, însă, că poate cu acelaşi glas şi să-i ridice osanale Celui de Sus, din Ceruri, şi să slugărească mai-marilor de pe lumea aceasta.
O nouă probă a duplicităţii BOR s-a produs săptămâna trecută, când într-un capăt de Românie, la Pungeşti, un preot de ţară (nu de capul lui, nu lipsit de binecuvântarea şefilor ierarhici) a fost în fruntea localnicilor contra americanilor de la Chevron veniţi să scoată gaze din pământurile răzeşilor. În acelaşi timp, în alt capăt de Românie, urmând pilda Patriarhului Daniel, mitropolitul Clujului pupa obrajii lui Ponta la inaugurarea noii Facultăţii de Teologie (ce-o fi căutând premierul la o fabrică de noi sugative bugetare, doar Dumnezeu ştie) şi îi decerna cea mai înaltă distincţie, Crucea Transilvană. Cei care au văzut la televizor scena în care militanţii ecologişti i-au strigat şefului Guvernului "Trădătorule!", iar corul popilor se chinuia să astupe huiduielile cu "O, ce veste minunată!", n-o vor uita, cu siguranţă, niciodată.
Nici într-un caz, nici în celălalt, nu se pot ignora lumeştile interese ale BOR. Dacă în Moldova Biserica ţinteşte stăpânirea unor ţinuturi întinse, pretinse pe legende ori în cel mai bun caz pe hrisoave din negura Evului Mediu, ierarhii ardeleni au ţinut isonul premierului în nădejdea că, aidoma predecesorilor, acesta va fi la fel de darnic în alocarea banilor publici pentru ctitoriile pe care Biserica le plănuieşte cu o obstinaţie demnă de cauze mai inimoase.
BOR şi mai-marii ţării se slujesc unii pe alţii de secole. În feudalism, popii "noştri" nici nu-şi puneau problema turmei de români, fiind mai toţi "piarişti" de sorginte bizantină. În epoca modernă, singurul care i-a pus la respect a fost Cuza, naţionalizându-le averile, iar după el doar Regii au mai ştiut să-i ţină dezlipiţi de stat. Paradoxal, dat fiindu-i ateismul, comunismul a ajutat BOR, dându-i proprietăţile greco-catolice în schimbul înrolării preoţilor sub semnul Mănăstirii Secu. După 1990, Teoctist şi Iliescu au ştiut să profite şi ei unul de celălalt pentru a-şi încropi o poveste de disidenţă şi suferinţă comună. Mai încoace, Băsescu şi-a aliat Biserica făcându-i tot felul de favoruri, până când şi-a pierdut interesul, pentru alte "jucării". Acum, fiindcă în pumnul lui se concentrează puterea, premierul a devenit noul preferat al BOR, care îl legitimează la schimb cu asigurarea că, alături de Armată, ea e stâlpul Naţiei şi trebuie, deci, corespunzător bugetată.
Unde e poporul, turma, în toată povestea asta? Veţi începe să vedeţi în săptămânile ce vin, când vom fi îndemnaţi la danii, şi luna viitoare, când popii vor umbla "cu Iordanul", ca Guvernul, după taxe!