Zilele trecute, BIHOREANUL evidenția un fenomen prea adânc împământenit. Și anume "belfereala" din destule școli rurale, unde numărul angajaților, dascăli plus TESA, se apropie sau chiar e egal cu al elevilor. De parcă ne-am fi întors pe vremea familiilor boierești care plăteau guvernante și profesori privați pentru nobilele lor progenituri. Doar că acuma plata salariilor și îmbelșugatelor sporuri rurale se face din banii publici.
Și încă am mai putea înghiți cumva risipa asta, dacă dascălii în cauză ar fi inspirați de înaintași cu har precum domnu' Trandafir. Că-i clar mai ușor să captezi atenția la o mână de copii decât la o clasă plină ochi, cum se alcătuiesc la școlile performante. Însă pe la destule gimnazii sătești și licee pseudo-orășenești doar se mimează predarea, iar notele în catalog sunt dodoloațe, pe când la Capacitate și Bacalaureat sunt de râsu-plânsu. Și uite-așa, apar o grămadă de elevi semi și trei-sferto-analfabeți, numa' buni ca viitori navetiști lucrători la bandă în industriile lohn.
Chiar de neînțeles cum se justifică atâtea salarii și investiții în destule școli sătești de doi bani care scot generații de tineri dezorientați sub scuza că "așa-s copiii la țară...". Pruncii de la țară chiar nu au ADN-uri așa diferite față de cei de la oraș. Hai că poate programa școlară e prea încărcată pentru unii copilandri prinși și cu treburile gospodărești. Dar destui dascăli nu-i învață ca lumea nici măcar noțiuni de bază.
Apoi, nu își cunosc istoria propriei localități ori geografia și toponimia propriilor meleaguri, nu știu ce e o ecologizare, nu știu să le spună părinților cât de chimizate sunt usturoiul chinezesc, porodicile turcești, carbogazoasele multi-colore și mezelurile pitorești de la ABC. Știu să butoneze pe gadget-uri cât au descoperit singuri și cu asta, basta!
Ușor de dedus că situația se datorează și unor directori cărora li se fâlfâie de chibzuirea bugetului și de îmbunătățirea performanței școlare. Solicitat de BIHOREANUL să se exprime față de aceste lacune, inspector șef Virgil Blage a promis... promisiuni. Nici vorbă de o reacție la fel de rapidă față de directorii rusticani delăsători precum intempestiva demitere a directorului gojdist.
desen de Cristian Horgoș
Privit din afară, matematicianul Florin Nicoară nu pare unul dintre cei mai carismatici directori pe care i-a avut Colegiul Gojdu. Și i-a cam dat cu virgulă și relația mai degrabă surjectivă decât bijectivă cu mass-media. Însă cine-și amintește în istoria contemporană a Bihorului de un asemenea front de susținere morală, dascăli-elevi, la schimbarea unui director școlar, precum cel afirmat în sprijinul demisului Nicoară?
Bihorul are doar o mână de școli de calitate, Gojdu fiind printre ele. Când sunt atâtea probleme de fond în alte zone ale învățământului județului, cui îi face bine un scandal și o demitere de rezonanță pentru 5 minute de pauză în plus sau minus? Sunt șanse ca demonstrația de forță să facă bine doar orgoliului rănit al domnului Blage, atins de când Nicoară l-a "derivat și integrat" în fel și chip pentru că a tăiat, cu de la sine putere, o clasă de-a noua a Gojdului, ca să o împartă unor școli de duzină.
După mai mult de un an de zile de școală online, ar trebui să fie limpede că Gojdu e în prima linie printre școlile unde chiar s-au ținut orele online. Apoi, în super-vacanța de primăvară, lăț-lungită de Ministerul Educației tocmai din motive preventiv-pandemice, de care acuma domnul Blage nu mai vrea s-audă, o serie de profesori gojdiști au ținut benevol ore suplimentare la clasă. Deci sunt șubrede acuzațiile cum că Gojdu s-ar fi lăsat pe tânjală. De altfel, și adolescenții gojdiști au taxat deja pe rețele sociale contradicția logică dintre a-l acuza pe Nicoară că e, concomitent, ba prea lejer, ba că ar fi un temnicer-șef al Bastiliei.
Acuma, sigur, după cum a recunoscut și domnul Nicoară, Colegiul Gojdu își va vedea de misiunea lui și cu o altă echipă de management. Iar surprinzătoarea demitere e, la urma urmei, o lecție de socio-pragmatism pentru gojdiștii merituoși sau chiar olimpici. Și anume că viața reală e uneori nu dreaptă, ci sinusoidală, iar "tangentele" te lovesc uneori razant în freză, când nu te aștepți sau de unde nici nu gândești. De altfel, asta a zis și celebrul fizician Heisenberg, în al său principiu cuantic al incertitudinii...
P.S. Ca fost gojdist, mă supun clar legilor subiectivității.