Primăria îşi poate lua gândul de la reabilitarea mozaicului din Pasajul Vulturul Negru din bani europeni. Cea de-a doua licitaţie organizată luni pentru desemnarea unui constructor nu a atras nicio ofertă.

"Nicio firmă nu a depus oferte la licitaţia organizată pentru refacerea mozaicului. Vom vedea ce putem face pentru a duce lucrarea la bun sfârşit. Avem mai multe variante de lucru", a declarat Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.

La doi ani după ce a refuzat să recepţioneze lucrările din pasaj executate deficitar de firma Marconst, municipalitatea a organizat pe 28 august 2015 o nouă licitaţie pentru atribuirea acestora.

De această dată Primăria a combinat două proiecte ce implică atât refacerea mozaicului printr-o soluţie bazată pe un amestec de răşină, cât şi refacerea soclurilor clădirilor şi reamenajarea curţii interioare din zona localului Columbus, neinclusă în proiectul iniţial.

Lucrarea, în valoare de 2,6 milioane lei, cu un termen de execuţie de patru luni, nu a atras nicio ofertă în cadrul procedurii de achiziţie organizate la sfârşitul lunii august. Constructorii s-au arătat cu atât mai puţin interesaţi de contract cu cât, de data aceasta, termenul de execuţie a fost redus la două luni şi jumătate.

Municipalitatea a fost nevoită să reducă timpul alocat lucrărilor pentru a se putea încadra în termenul limită de 31 decembrie stabilit pentru finalizarea şi decontarea lucrărilor cu finanţatorul european.