Un BMW alb a fost cuprins de flăcări, miercuri seara, pe strada Traian Lalescu din Oradea. Autoturismul a luat foc în mers, iar șoferul, speriat, a oprit imediat și a cerut ajutorul celorlalți participanți la trafic.
Deși mai mulți șoferi au intervenit cu stingătoare, încercările lor nu au reușit să oprească incendiul violent.
Imaginile surprinse de martori şi transmise BIHOREANULUI arată cum flăcările s-au extins rapid, mistuind compartimentul motor și habitaclul.
foto: cititor BIHOREANUL
Alertați prin 112, pompierii orădeni au ajuns la fața locului în scurt timp. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Crișana, Camelia Roșca, apelul a fost înregistrat în jurul orei 18:00.
„La sosirea colegilor, ardeau violent compartimentul motor și habitaclul. La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri de la Detașamentul 2 din Oradea, care au reușit să stingă incendiul în mai puțin de 5 minute, prevenind propagarea flăcărilor la un alt vehicul aflat la doar un metru distanță”, a declarat reprezentanta ISU Crișana.
foto: cititor BIHOREANUL
Cauzele incendiului sunt în curs de cercetare.
Sursa video: Kristof Deak