Pentru că în 2006 au fost începute investiţii pentru introducerea unor reţele de apă şi canalizare în mai multe comune din judeţ, dar lucrările nu au fost finalizate deoarece după 2008 Guvernul nu şi-a achitat partea de cofinanţare, senatorul liberal Cristian Bodea vrea să afle de la actualul premier Victor Ponta dacă şi când va asigura executivul contribuţia sa şi cine va plăti pentru degradarea celor lucrărilor abandonate.

Datorii de 7 ani

Potrivit Ordonanţei 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, care stabileşte mecanismul de susţinere financiară a autorităţilor în realizarea proiectelor de investiţii de mediu şi gospodărire a apelor, autorităţile locale au demarat în toată ţara, inclusiv în Bihor, proiecte de mediu de anvergură, cu finanţare de la bugetele locale şi Guvern.

În Bihor au fost începute mai multe lucrări de reabilitare şi extindere a reţelelor de distribuţie a apei potabile, a conductelor de aducţiune şi căminelor, de reabilitare a reţelelor de canalizare sau de extindere a acestora, toate în baza unor contracte în care finanţarea din partea bugetelor locale era de 15%, restul căzând în sarcina Guvernului, prin Ministerul Mediului. Data limită pentru finalizarea lucrărilor este 31 decembrie 2013, dar există mari dubii că va putea fi respectată, deoarece în ultimii ani Guvernul nu a virat sumele de bani promise, ceea ce a determinat întârzieri succesive şi restanţe uriaşe în finanţare, dar şi în cotele de cofinanţare, toate acestea fiind considerate arierate ale primăriilor.

De pildă, către comuna Şuncuiuş Guvernul are o restanţă de plată de 4,7 milioane lei, către Auşeu una de 300.000 lei, către Bratca de 3 milioane lei, către Vadu Crişului de 1,29 milioane lei, iar către comuna Răbăgani de 1,4 milioane lei.

Cine şi când plăteşte?

Dată fiind situaţia, mai ales că din cauza unor asemenea întârzieri sunt necesare proceduri de re-autorizare a lucrărilor, ceea ce presupune cheltuieli serioase din bugetele locale, nedecontate până acum, dar şi plata suplimentară a TVA (fiindcă între timp aceasta s-a majorat de la 19% la 24%), senatorul liberal de Bihor Cristian Bodea i-a adresat premierului Victor Ponta o interpelare pe această temă.

În textul acesteia, parlamentarul bihorean a cerut să afle când şi-ar putea achita Guvernul restanţele, dacă executivul va ajuta primăriile cu diferenţa de 5% TVA neprevăzută şi nebugetată iniţial pentru aceste proiecte, cine va suporta cheltuielile suplimentare implicate de întârzierile de plată către firmele de construcţii şi dacă apreciază că poate fi respectat termenul de finalizare a lucrărilor.