Senatorii PNL Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea revin cu critici aspre la adresa PSD, dar şi a fostului preşedinte al partidului. Boeriu a declarat că Tăriceanu este "o mare dezamăgire", deoarece "zilnic dă doveză de iubire către PSD" şi este "belgianul PSD-ului", "mai PSD-ist decât vechii PSD-işti", iar Bodea i-a cerut demisia din fruntea Senatului, deoarece "permite să devină o unealtă a dictaturii pontiste" după ce PSD, prin Ilie Sârbu, "violează democraţia".

PSD-istul Tăriceanu

"După ce au premier, preşedinte la Camera Deputaţilor şi, mai nou, preşedinte la Senat, pe Călin Popescu Tăriceanu, PSD-işii îşi doresc şi aibă şi preşedintele României, ceea ce nu este o problemă în sine. Dar pentru mine Tăriceanu este o mare dezamăgire, pentru că în fiecare zi dă dovezi de iubire către PSD, vrea să arate că este cel mai mare PSD-ist, mai PSD-ist decât vechii PSD-işti. Mănâncă covrigi cu Dragnea, se duce să vadă avioane cu Ponta, face declaraţii în apărarea doamnei Firea, este cel mai mare belgian al PSD-ului. Ştiţi, ca în bancul acela, că se vrea să se facă ordine în Belgia şi se spune valonii la dreapta, flamanzii la stânga, iar Iţic întreabă "Şi noi, belgienii?". Aşa şi domnul Tăriceanu, este cel mai mare belgian al PSD-ului", a spus senatorul PNL Valeriu Boeriu într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Oradea împreună cu colegul său, Cristian Bodea.

Demisia!

Bodea, de altfel, a afirmat că fostul preşedinte al PNL ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului, deoarece transformă această instituţie într-un instrument prin care premierul Victor Ponta urmăreşte să-şi impună dictatura guvernamentală. Senatorul liberal a formulat această solicitare în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a fost de acord cu trimiterea senatorilor într-o vacanţă de trei săptămâni, fără precedent, motivată cu necesitatea ca aceştia să se implice în campania pentru alegerile europarlamentare.

"De fapt nu pentru a se implica în campanie vor (n.r. - PSD-iştii) închiderea Senatului trei săptămâni, ci ei au nevoie de linişte din partea opoziţiei. PSD doreşte, de fapt, ca Ponta să nu fie bruiat în campanie. Motivul lor nu este campania, ci închiderea Parlamentului, pentru ca opoziţia să nu se poată manifesta. Nu este o vacanţă parlamentară, ci o lovitură de stat, pentru că PSD doreşte să oprească o instituţie fundamentală a statului. (...) Dacă noul preşedinte al Senatului, domnul Tăriceanu, acceptă acest teatru ieftin, ar fi bine să-şi dea demisia, pentru că permite ca Senatul să devină o unealtă a dictaturii pontiste", a spus senatorul PNL Cristian Bodea.

Vacanţa egal tăcere

Acesta a afirmat că scopul închiderii Parlamentului pentru trei săptămâni este ca în acest interval PSD "să nu fie deranjat" şi să obţină un scor cât mai mare la europarlamentare, pentru a-l încuraja pe Victor Ponta să-şi asume candidatura la Preşedinţie, în toamnă, şi a spus că acesta a fost un plan gândit de socrul premierului, Ilie Sârbu, deşi este "un viol la adresa democraţiei".

"Deşi mai are doar un singur testicol, domnul Sârbu doreşte să violeze democraţia din România, pentru că această idee îi aparţine şi pentru că această încercare de a închide Parlamentul pentru trei săptămâni este un viol la adresa democraţiei".

Pe de altă parte, senatorul Cristian Bodea a afirmat că săptămâna viitoare va bate "la poarta Senatului, la uşa lui Tăriceanu, şi vreau să-mi deschidă", deoarece el nu doreşte să intre în vacanţă parlamentară, ci să-şi continue activitatea parlamentară. "Eu vreau să muncesc, dar domnul Sârbu nu mă lasă, vreau să fac legi, dar domnul Sârbu nu mă lasă, vreau să-mi fac datoria faţă de cetăţenii care m-au ales, dar domnul Sârbu nu mă lasă, pentru că vrea să facă jocurile PSD-ului, ale ginerelui, ale fiicei lui, Daciana Sârbu. De ce să-şi ia Senatul vacanţă? Oamenii ne-au înjurat pe toţi, când au aflat că avem trei săptămâni vacanţă, au spus că senatorii sunt nesimţiţi. Dar nu liberalii sunt nesimţiţi, pentru că noi ne-am opus, am părăsit sala să nu fie cvorum pentru votarea vacanţei. Nesimţit e domnul Sârbu", a spus senatorul Cristian Bodea.