Cei doi senatori liberali din judeţul Bihor, Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea, au depus marţi la Biroul Permanent al Senatului un proiect de lege pentru eliminarea actualului timbru de mediu şi transformarea lui în taxă de poluare care să fie inclusă în preţul combustibililor, la valoarea de un ban pe fiecare litru de carburant. De asemenea, conform proiectului de lege, toţi banii astfel colectaţi vor fi folosiţi doar pentru împăduriri.
"Noi am pornit de la constatarea că taxa de poluare datorată de posesorii de autovehicule din România a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, dar niciuna nu a fost bazată pe un principiu echitabil, şi anume cel de a plăti în funcţie de cât poluezi, adică de cât circuli", a declarat pentru BIHOREANUL senatorul Cristian Bodea, unul dintre cei doi iniţiatori ai proiectului legislativ.
Potrivit acestuia, prin iniţiativa legislativă înregistrată la Senat, cei doi autori urmăresc "abrogarea taxei de mediu, care moşteneşte aceleaşi probleme ca şi formele precedente ale taxei şi este la fel de vulnerabilă în faţa proceselor de despăgubire, precum şi instituirea unei taxe de poluare de un ban pe litrul de combustibil (indiferent că este vorba despre benzină, motorină sau gaz petrolier lichefiat)". Acest fapt, spun liberalii, "ar asigura o colectare pe măsura poluării, conform principiului poulezi doar cât circuli".
Senatorul Cristian Bodea a spus că şi cheltuirea banilor colectaţi în acest fel, prin includerea taxei de poluare în preţul combustibililor, ar fi mai uşor de controlat, iar destinaţia lor ar fi exclusiv pentru împăduriri.
"Sumele colectate în acest fel vor merge doar în Fondul de Ameliorare pentru Împăduriri, astfel că vom avea o destinaţie clară şi ne vom asigura că banii sunt folosiţi cu adevărat şi numai pentru compensarea efectelor poluării, deoarece Ministerul care va avea în subordine pădurile va fi obligat, tot prin iniţiativa noastră, dacă ea va fi adoptată, să prezinte anual un raport cu privire la sumele colectate şi la modul de folosire, impunând astfel o responsabilizare a factorilor de decizie din domeniu şi o transparenţă totală în cheltuirea banilor", a mai spus senatorul Cristian Bodea.
"În actuala formă a timbrului de mediu, la fel ca şi în precedentele forme, indiferent că s-au numit taxă de poluare ori de primă înmatriculare, aveam situaţii aberante din punct de vedere fiscal şi al protecţiei mediului, deoarece nici vechimea autovehiculului, nici tipul motorizării - euro 2, 3, 4 sau 5 - şi nici capacitatea cilindrică nu indicau în mod clar cât poluează un autovehicul într-un an, dar consumul de carburanţi este cel mai bun indicator", a mai explicat senatorul liberal.
Bodea a mai afirmat că această formă de "plată a poluării" se aplică cu succes şi în alte state europene, "Germania fiind recunoscută pentru această practică generatoare de fonduri consistente la bugetul de stat, dar fără a spolia posesorii de autovehicule".
"Impactul socio-economic, în varianta propusă de noi, este în limite acceptate, taxarea cu un ban pe litrul de carburanţi fiind suportabilă de către populaţie şi fără riscul de a declanşa scumpiri în lanţ, dată fiind valoarea infimă adăugată în preţul iniţial al acestora", a spus senatorul Cristian Bodea.