Un sfert de oră. Nu a fost nevoie de mai mult timp pentru judecarea cererii procurorilor Parchetului Tribunalului Bihor de arestare a prodecanului Facultăţii de Medicină din Oradea, dr. Constantin Romanul, surprins în flagrant joi, după ce a luat mită 400 de euro de la două studente pe care urma să le examineze.

Judecătorii Tribunalului au fost convinşi de starea de sănătate şubredă a inculpatului, care a fost adus cu o ambulanţă la proces şi introdus în sala de judecată pe o targă rabatabilă, după o noapte petrecută nu în arestul Poliţiei, unde l-au trimis procurorii, ci la Spitalul Judeţean, unde Romanul a fost internat după ce i s-a făcut rău. De altfel, când a apărut la instanţă, universitarul nu era încătuşat, aşa cum se întâmplă de obicei în cazul celor reţinuţi.

Magistraţii au decis ca, în locul arestării preventive pe 29 de zile cerute de procurori, să îi impună prodecanului o măsură mai blândă, şi anume arestul la domiciliu.

La baza deciziei a stat starea de sănătate, vârsta medicului, precum şi faptul că a recunoscut primirea banilor şi că nu ar prezenta pericol social.

Încheierea Tribunalului Bihor nu este definitivă. Ea a şi fost atacată de procurori, prin contestaţie, care se va judeca în cursul serii de vineri la Curtea de Apel Oradea.

După şedinţa de judecată, Romanul a fost urcat în autospeciala SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean, unde va rămâne până la ora 18, sub pază poliţienească, fiind sub efectul ordonanţei de reţinere emise pe numele lui joi după-amiază.

Avocatul medicului susţine că acesta va rămâne internat în continuare. "Se impune în continuare internarea lui. Comisia, formată din şapte medici care au analizat situaţia lui, la solicitarea organelor de anchetă penală, a arătat că se poate deplasa pentru o scurtă perioadă de timp la Tribunal, însă se impune efectuarea unor investigaţii complexe deoarece, pe fondul celor întâmplate şi al numeroaselor afecţiuni pe care le are, starea lui de sănătate s-a agravat", a declarat Răzvan Doseanu.

Potrivit avocatului, din declaraţiile depuse la dosar, medicul nu ar fi pretins mită şi nici nu ar fi condiţionat promovarea examenelor de plata vreunei sume, studenţii fiind cei care i-au oferit, înainte de examene, diverse sume de bani. "Puteţi verifica declaraţiile studenţilor, unde se arată că nu s-a condiţionat promovarea la examen cu plata vreunei sume", declară Doseanu.

Avocatul nu exclude că flagrantul căruia i-a căzut victimă prodecanul Facultăţii de Medicină să fi fost o răzbunare pusă la cale de vreun coleg de la Unviersitate ori de la spital. "În mod cert nu a fost întâmplător. Este evident că cineva a premeditat totul", a speculat avocatul, fără să nominalizeze vreo persoană.

Pe de altă parte, vineri după amiază, biroul de presă al Universităţii a transmis un comunicat în care instituţia se delimitează de scandal. "Conducerea Universităţii din Oradea a aflat din mass-media de cele întâmplate cu privire la cadrul didactic Constantin Romanul, profesor în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Aceasta nu este de acord cu folosirea unor asemenea practici de către angajaţi şi aşteaptă rezultatele anchetei care se află în desfăşurare, după care se vor lua măsurile ce se impun", arată documentul.

UPDATE:

Curtea de Apel Oradea a respins contestaţia procurorilor împotriva încheierii date de Tribunalul Bihor, astfel că a menţinut măsura arestului la domiciliu. La ora pronunţării deciziei, vineri seară, Romanul era încă internat la Spitalul Judeţean.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul "Cu targa la arestare: Doctorul Romanul a recunoscut şpaga primită de la cele două studente! (FOTO)"