În plină sesiune de examene, profesori şi studenţi deopotrivă dau "extemporale" şi la Poliţie. Se întâmplă la Facultatea de Medicină şi Farmacie, unde în ultimele săptămâni au intrat în atenţia procurorilor trei cadre universitare. Motivul? Acelaşi: "taxa de sezon", cum numesc studenţii tradiţionala şpagă dată înainte de examene, în bani sau cadouri.

Acum, însă, buba s-a spart. În decurs de o săptămână, profesoara Adriana Pirte şi şefa de lucrări Camelia Dalai au fost arestate preventiv, iar conferenţiarul Ioan Magyar s-a trezit cu anchetatorii la uşa Urgenţelor din Spitalul Municipal, unde profesează. Pentru acesta din urmă procurorii nu au formulat, încă, nicio acuză, dar colegele sale au fost inculpate pentru luare de mită, iar referatele de arestare descriu amănunţit cum se colecta "taxa" în mod organizat: studenţii îşi făceau programare la cabinetele private ale profesorilor, ca pacienţi, unde cotizau pentru a-şi cumpăra note, cu bani, bijuterii, parfumuri, creme şi chiar... carne de iepure!

În discreţie

BIHOREANUL a prezentat săptămâna trecută primele informaţii despre ancheta anti-corupţie declanşată la FMF Oradea de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Începute în 2016, cercetările s-au desfăşurat în discreţie până acum două săptămâni, când anchetatorii au percheziţionat locuinţele şi cabinetele private deţinute de două cadre ale Departamentului de Medicină Dentară, profesoara Adriana Pirte şi şefa de lucrări Camelia Dalai, ambele denunţate de studenţi de la care au luat şpagă în schimbul promovării examenelor. 

Pe 10 februarie, Pirte era deja arestată pentru 30 de zile şi inculpată pentru 15 infracţiuni de luare de mită, iar patru zile mai târziu a urmat-o şi colega ei, Dalai, trimisă după gratii 20 de zile, pentru 6 şpăgi şi alte 2 fapte conexe infracţiunilor de corupţie.

Percheziţii la Urgenţe

Dar, surpriză: ancheta nu s-a terminat. Pe 14 februarie, la câteva ore după arestarea Cameliei Dalai, anchetatorii au descins la Compartimentul de Primire a Urgenţelor (CPU) al Spitalului Municipal Gavril Curteanu. Aveau o nouă ţintă: Ioan Magyar, doctor în ştiinţe medicale şi conferenţiar la Departamentul Discipline preclinice al FMF.

Poliţiştii au ridicat din dulapul lui Magyar subiecte, teste şi câteva plicuri, iar după finalizarea acţiunii l-au audiat la Poliţie până după miezul nopţii. Ce întrebări au avut? Sursele BIHOREANULUI susţin că medicul este suspectat, asemenea colegelor sale, că ar fi luat şpagă de la studenţi.

Conferenţiarul a evitat să facă vreo declaraţie. "Da, au avut loc percheziţii. Nu am voie să vorbesc, aşa că nu dau nicio declaraţie", a spus doctorul. Nici reprezentanţii Parchetului nu fac deocamdată precizări. "Stadiul actual al cercetărilor nu ne permite să facem publice date din dosar. Putem spune doar că în acest moment domnul Magyar nu are nicio calitate în cauză", a explicat prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.

Şpagă cu programare

Între timp, ziarul a intrat în posesia referatelor cu care anchetatorii au obţinut arestarea Adrianei Pirte şi Cameliei Dalai, acte ce dezvăluie detalii revoltătoare privind modul în care cele două şi-au înţeles rolul de dascăli. Investigaţiile arată că darea de mită era o obişnuinţă pentru studenţi, care ştiau că pot cumpăra de la acestea orice, de la o notă de trecere până la lucrări de licenţă, transferuri şi chiar locuri de studii fără taxă.

Pirte şi Dalai lucrau organizat. În referatul Adrianei Pirte se arată că aceasta primea banii la cabinetul privat din strada Săvineştilor, "unde studenţii s-au programat anterior telefonic sub pretextul unor consultaţii medicale, iar la momentul sosirii în cabinet aceştia îi relatau inculpatei că doresc promovarea unor examene". Profesoara a fost luată în vizor în aprilie 2016, iniţial pentru fapte din sesiunea ianuarie - februarie 2016, când "a pretins şi primit sume cuprinse între 50-100 euro de la diferiţi studenţi pentru promovarea examenelor".

Cercetările au stabilit că Pirte a continuat să-şi taxeze studenţii şi la următoarele examene. În perioada mai-septembrie ar fi primit în total 1.000 euro, 600 lei, o pereche de cercei din argint şi un set de parfumuri, referatul prezentând ziua, ora şi chiar minutul la care femeii i-a fost înmânat fiecare peşcheş, semn că anchetatorii i-au supravegheat atent cabinetul. Ultima şpagă a încasat-o pe 22 septembrie, ora 16:03:08, când "inculpata a primit suma de 400 euro cu titlu de mită de la un student, pentru promovarea a trei examene".

Pirte tranzacţiona nu doar note, ci şi transferuri de la alte facultăţi. "În data de 30 iunie, orele 16:22:15, inculpata a primit un set de parfumuri în valoare de 170 lei cu titlu de mită, pentru îndeplinirea atribuţiilor de şef al Comisiei de echivalare a studiilor privind studenţii transferaţi din alte centre universitare", spun procurorii.

Studii de vânzare

În cazul lui Dalai, referatul de arestare arată că aceasta vindea examene pe sute de euro, pe parfumuri Avon şi chiar pe creme de mâini. Femeia a vândut inclusiv o lucrare de licenţă, promiţând studentului că-i va facilita şi promovarea examenului final. Preţul? Ridicol: 2 kilograme de carne de iepure, preluate în faţa cabinetului privat din strada Kogălniceanu. Grav e şi că şefa de lucrări şi-a favorizat două studente, încredinţându-le anul trecut, pe 9 iunie, subiectele şi rezolvările pentru examenele ce urmau să aibă loc în ziua următoare, "creându-le astfel posibilitatea de a ocupa un loc la buget, în defavoarea altor colegi".

Cine sunt "piloasele"? Referatul, anonimizat fiind, nu spune decât că ambele au calitatea de "martori denunţători", la fel ca de altfel toţi ceilalţi studenţi şpăgari, nefiind încă limpede dacă anchetatorii au extins ancheta penală şi împotriva acestora, pentru fraudă.

Pericol public

Din documentele procurorilor răzbate clar îngrijorarea şi indignarea acestora faţă de faptele celor două studente, deoarece mediciniştii care absolvă studiile pe şpăgi ajung să reprezinte adevărate pericole pentru viitorii pacienţi. "Este cunoscut că în exercitarea profesiei de medic, necunoaşterea şi pregătirea profesională precară pot duce la urmări nefaste, iar posibilităţile de îndreptare a greşelilor sunt limitate", subliniază anchetatorii.

Constantin Romanul, profesor prins cu mită la Facultatea de Medicină din OradeaProcurorii remarcă, de asemenea, că obiceiul "taxei de sezon" s-a perpetuat în FMF în condiţiile în care, cu doar doi ani înainte, fostul prodecan Constantin Romanul (foto) fusese condamnat pentru acelaşi gen de fapte, comise în acelaşi mod, "convocând" studenţii la cabinetul său din Spitalul Judeţean. Pe undeva, însă, continuarea caruselului corupţiei n-ar trebui să mire, de vreme ce judecătorii l-au pedepsit pe Romanul cu extremă clemenţă: pentru 25 de infracţiuni probate de luare de mită i-au dat doar 2 ani de închisoare cu suspendare!

Anchetă internă

Buimăciţi parcă de faptul că procurorii le "saltă" dascălii unul după altul, oficialii Universităţii promit măsuri administrative şi chiar anchete disciplinare, pentru descoperirea şi sancţionarea actelor de încălcare a eticii academice, atât împotriva cadrelor "picate" în plasa procurorilor, cât şi asupra  studenţilor care au recunoscut că îşi cumpăraseră notele. Un prim pas l-au făcut chiar săptămâna trecută, când au cerut Parchetului să comunice oficial situaţia persoanelor anchetate.

Deocamdată n-au primit un răspuns, poate şi fiindcă, aşa cum afirmă sursele BIHOREANULUI, ancheta e departe să se fi încheiat. Şi, poate, n-ar fi exclus ca în următoarele săptămâni să scoată la lumină şi alţi şpăgari care şi-au lăsat studenţii să treacă prin facultate ca gâştele prin apă...


DE SUS PÂNĂ JOS
De la rector la studenţi

Universitatea orădeană este măcinată de scandaluri de corupţie începând chiar de la "vârf", rectorul Constantin Bungău, ex-decăniţa Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea, şi psihologa Camelia Dindelegan fiind trimişi în judecată vara trecută de către procurorii DNA Oradea, pentru promovarea frauduloasă la gradul de profesor a celei din urmă.

Concomitent, conferenţiarul Viorica Banciu, de la secţia din Beiuş a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, prinsă în ianuarie 2016 în flagrant de luare de mită şi arestată pentru că îşi obliga studenţii să cumpere de la ea lucrările pentru examenele de licenţă, a fost condamnată definitiv. Femeia a încasat 3 ani de închisoare cu suspendare şi 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, fiindu-i totodată interzis să mai lucreze timp de 2 ani în calitate de cadru universitar. În acest caz, instanţa le-a condamnat la câte 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii şi pe două dintre studentele care au mituit-o, Florina Drinc şi Ionela Patricia Jurcan.