Primarul Ilie Bolojan a felicitat-o vineri pe Maria Silaghi, managerul Spitalului Municipal, pentru investiţii de aproape 2 milioane euro făcute în cursul acestui an pentru modernizarea unităţii, anunţând totodată un nou proiect, în valoare de aproximativ 10 milioane euro, pentru care municipalitatea va contracta o linie de credit de 35 milioane euro.

Din aceşti bani, vor fi finanţate şi alte proiecte, cu fonduri europene, aşa încât la acestea să nu se mai lucreze precipitat, ca în precedentul exerciţiu financiar al UE, iar calitatea lucrărilor să fie "fără rabat".

Spital lângă spital

Amintind că imediat după ce principalele spitale din Oradea, Municipalul şi Judeţeanul, au intrat în grija municipalităţii, Primăria a urmărit reducerea locaţiilor în care funcţionau acestea şi creşterea calităţii spaţiilor, primarul Ilie Bolojan a spus că "în doi-trei ani tot sistemul spitalicesc va activa în spaţii corespunzătoare, de timp monobloc", ceea ce va determina atât creşterea eficienţei financiare, cât şi a celei medicale, deoarece bolnavii nu vor mai fi transportaţi între diferitele locaţii.

Urmărind acelaşi principiu, primarul a spus că la propunerea Comitetului Director al Spitalului Municipal aici va fi construit încă un corp de clădire, dedicat exclusiv specialităţilor pediatrice, "lipit" de corpul de clădire principal (cel cunoscut pe vremuri ca "Spitalul de copii"), de care va fi legat printr-o pasarelă.

După cum a explicat şi arhitectul Silviu Popa, căruia Primăria i-a cerut să propună o schiţă în acest scop, viitoarea clădire va avea parter şi cinci etaje, urmând să fie amplasată alături de actuala construcţie, spre strada Iza, în spatele magazinului Carrefour de lângă Orăşelul Copiilor.

Noul corp de clădire va permite extinderea capacităţii Spitalului Municipal de la 500 la 750 paturi, fiecare salon urmând să aibă aproximativ 24 metri pătraţi, iar pacienţii pediatrici vor avea inclusiv loc de joacă, sală de mese şi alte facilităţi.

Linie de credit pentru proiecte

Primarul a spus că noua investiţie se adaugă altora similare, amintind despre extinderea Unității de Primire a Urgențelor şi construirea unui amfiteatru pentru studenţi, precum şi mutarea ambulatorului la Spitalul Judeţean.

În ce priveşte noua investiţie de la Municipal, Bolojan a spus că este evaluată la 10 milioane euro, dar valoarea exactă a proiectului va fi conturată abia după studiul de fezabilitate care va fi scos la licitaţie, urmând ca probabil din luna februarie să fie pregătită şi licitaţia pentru proiectare şi construirea propriu-zisă, astfel încât noua clădire să poată fi dată în folosinţă în doi ani.

De asemenea, în ce priveşte sursa de finanţare, primarul a spus că aceasta va fi asigurată atât de Primărie, cât şi din fondurile proprii ale spitalului. Pentru a pune partea sa, municipalitatea va contracta o linie de credit de 35 milioane euro, din care să se poată finanţa inclusiv alte proiecte, pentru care doreşte să obţină fonduri europene nerambursabile. Pentru noua clădire, de pildă, este avut în vedere Programul Ro-Hu (care ar permite accesarea a circa 3 milioane euro), dar şi - eventual - fonduri de la Ministerul Sănătăţii, dacă vor exista, destinate construirii sau amenajării de spitale.

Primarul a mai explicat că linia de credit va finanţa şi alte lucrări, aşa încât acestea să se desfăşoare în ritm normal şi să fie evitate situaţii precum cele de acum doi ani, când din cauza birocraţiei multe proiecte au început târziu şi au fost executate în grabă. "Vrem să evităm orice rabat de calitate", a spus Bolojan.

Edilul a precizat, de altfel, că proiectul pentru contractarea liniei de credit va fi supus aprobării Consiliului Local cel mai probabil în următoarea reuniune. "Pe termen scurt, datoria oraşului va creşte din nou, la fel ca acum doi ani, dar ea va fi achitată, tot ca atunci, pe măsură ce vin decontările pentru proiecte", a mai explicat primarul.

Spitalul, fără birouri

Pe de altă parte, managerul Spitalului Municipal, ec. Maria Silaghi, a adăugat că un alt corp de clădire va fi construit la intrarea actuală de pe strada Coposu, aşa încât birourile existente acum la parterul unităţii lângă Compartimentul de Primire a Urgenţelor să fie mutate, iar spaţiile spitaliceşti să aibă exclusiv această funcţiune.

Acest corp de clădire va cuprinde trei niveluri, la parter urmând să fie secretariatul, vestiare şi toalete, la primul etaj birourile administraţiei, iar la cel de-al doilea un amfiteatru şi o sală de curs pentru studenţii medicinişti, birouri şi o sală de şedinţe pentru personal.

Tot Silaghi a prezentat şi investiţiile de aproape 2 milioane euro (mai precis 8,533 milioane lei) făcute din fondurile proprii ale Spitalului Municipal în primele zece luni ale acestui an.

Acestea au vizat reabilitarea prosecturii şi anatomiei patologice, înnoirea aparaturii medicale de aici şi dotare cu mobilier, reabilitarea parterului de la corpurile de clădire A şi B, a parterului clădirii Secţiei de Pneumoftiziologie din strada Izvorului, construirea a două rezervoare de apă uriaşe (pentru conformarea la normele de siguranţă anti-incendiu) şi a staţiilor de hidrofor atât la sediul din strada Coposu, cât şi la cel din strada Pasteur (unde funcţionează Secţia de Neuro-Psihiatrie), amenajarea a două lifturi exterioare (tot aici, precum şi la Pneumo), modificări şi modernizări de grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilităţi în toate locaţiile, reabilitarea magaziei de materiale a sediului principal din strada Coposu, amenajarea a două spaţii destinate spitalizării de zi (separat pentru copii şi adulţi), precum şi modernizarea unei părţi din aparatura medicală a mai multor secţii.

De asemenea, Silaghi a spus că pentru anul viitor, pe lângă construirea celor două noi corpuri de clădire, Spitalul Municipal intenţionează şi să achiziţioneze şi un Computer Tomograf.