Preşedintele Senatului României, Ilie Bolojan, ar intenționa să introducă în următoarele săptămâni un sistem de recunoaştere facială pentru monitorizarea prezenţei angajaţilor, potrivit unor surse din Senat citate, în exclusivitate, de publicaţia Libertatea. Iniţiativa, menită să înlocuiască actualele cartele de acces, a generat reacţii diverse în rândul personalului.
Sursa citată mai arată că, după protestele angajaţilor, Bolojan ar fi trimis echipe de control pentru a verifica prezenţa acestora la birouri şi pentru a inspecta calculatoarele şi istoricul de navigare, inclusiv al Cristinei Târteaţă, angajata Parlamentului care s-a contrazis cu Ilie Bolojan pe holurile Parlamentului.
„Imediat după protestul angajaţilor au venit în control. I-au verificat calculatorul Cristinei Târteaţă, inclusiv istoricul de navigare. Toată lumea era în regulă. Au plecat dezamăgiţi. Încearcă să găsească ceva astfel încât să aibă motive cât mai valide juridic pentru concedierea celor incomozi. Bolojan a cerut secretarului general (intrarea prin recunoaştere facială – n.r.), care mai departe a cerut departamentului IT, care acum caută soluţie tehnică. Erau agitaţi cei de la IT", a susţinut pentru Libertatea, sub protecţia anonimatului, un angajat.
Concret, ar fi vorba despre introducerea unor noi turnicheţi de prezenţă, cu camere video.
GDPR-ul, un obstacol
Angajaţii contestă noul sistem, susţinând că impunerea recunoaşterii faciale încalcă normele GDPR şi creează un precedent periculos. Ei compară această iniţiativă cu metodele de supraveghere utilizate în China de autorităţi pentru a spiona oamenii şi spun că măsura nu are o bază legală clară.
"Nu există bază legală pentru care să ceri acces pe bază de date personale. Ne transformăm în China! E ireal aşa ceva", a susținut un angajat de la Senat.
În plus, sursele din Senat ale publicaţiei Libertatea se mai plâng că implementarea ar putea duce la timpi mari de aşteptare la intrarea şi ieşirea din clădire.
Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical, atrage atenţia că, dacă scopul este eliminarea fraudelor privind prezenţa la muncă, atunci aceeaşi regulă ar trebui aplicată şi parlamentarilor în timpul votului, pentru a preveni utilizarea cartelelor altor colegi.
Nu există analiză clară
Zilele trecute, Ilie Bolojan a anunţat că schema de personal va fi redusă de la 796 la 618 posturi, însă angajaţii susţin că nu există criterii clare pentru concedieri. Aceştia consideră că adevăratele economii ar trebui să înceapă prin eliminarea funcţiilor de conducere ocupate politic şi reducerea cheltuielilor Senatului.
De asemenea, planurile lui Bolojan de reducere a numărului de angajaţi n-ar fi privite cu ochi buni de PSD, care se teme că măsura va duce la eliminarea propriilor oameni din Senat, mai scrie Libertatea. De asemenea, deputatul Partidului SOS Dumitru Coarnă a declarat că Bolojan nu a prezentat documente care să justifice restructurările şi că procesul n-ar respecta paşii legali.