Primul tronson al viitorului centru de afaceri cu produse agro-alimentare, dinspre strada Blaise Pascal, a fost finalizat, al doilea, dinspre strada Mihail Sadoveanu este pe terminate, aşa că Administraţia Domeniului Public pregăteşte evacuarea comercianţilor din bazarul Pieţei Rogerius pentru a asigura front de lucru constructorilor la cel de-al treilea tronson al pieţei.
"Dacă nu plouă şi constructorii vor putea finaliza asfaltarea străzilor din jurul primului tronson comercianţii din bazar ar putea fi mutaţi în partea modernizată a pieţei de luni într-o săptămână, după data de 7 noiembrie. Dacă plouă, şi lucrările vor fi întârziate, mutarea se va face peste două săptămâni, undeva în jurul datei de 17 noiembrie", a declarat primarul Ilie Bolojan, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în teren.
De la mese în module cu cheie
Potrivit directorului Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, în bazarul pieţei Rogerius îşi desfăşoară activitatea 178 de comercianţi. Pentru aceştia, au fost amenajate în primul tronson al centrului de afaceri 132 de module, vor fi instalate în viitoarea hală de lapte 48 de mese şi vor fi amenajate opt spaţii comerciale. Accesul cumpărătorilor în clădire se va face dinspre străzile Blaise Pascal şi Mihail Sadoveanu.
"Am discutat deja cu comercianţii. Cei care au închiriată o masă în bazar vor primi o masă, cei care au între două şi patru mese vor primi un modul de patru metri pătraţi, cei cu până în şase mese vor primi două module, iar cei care au mai mult de şase mese vor primi spaţii comerciale", a spus directorul ADP, Liviu Andrica.
Modulele puse la dispoziţia comercianţilor au fiecare propriile corpuri de iluminat şi priză pentru alimentarea cu energie electrică. Boxele vor fi dotate zilele următoare cu rulouri metalice astfel încât comercianţii să îţi poată păstra marfa în condiţii de siguranţă după închiderea pieţei fără să mai fie nevoiţi să o adune în lăzi cum se întâmplă în prezent.
Cu punct termic subteran
Viitorul centru de afaceri este deservit de cel mai modern punct termic din oraş, complet automatizat. Punctul termic a fost amplasat în subteran, făcând posibilă extinderea suprafeţei construite cu peste o mie de metri pătraţi, şi a fost pus în funcţiune în cursul zilei de joi.
Clădirea este dotată cu încălzire în pardoseală, agentul termic este preparat cu ajutorul unor pompe de presiune, alimentarea cu apă este asigurată de şase puţuri subterane iar parte din energia electrică necesară construcţiei este furnizată din panouri solare amplasate pe clădire.
Lucrările continuă
Dragoş Zah, managerul de proiect al viitorului centru de afaceri a declarat că până la venirea iernii constructorul va finaliza şi tronsonul doi. Parte din această porţiune va fi compartimentată şi pusă la dispoziţia comercianţilor din bazar iar parte din ea va fi folosită ca spaţiu de depozitare pentru şantierul de la tronsonul trei.
"Vrem să începem cât mai curând lucrările la tronsonul trei, dinspre linia de tramvai, şi să ridicăm structura prefabricată pentru a avea asigurat front de lucru peste iarnă. Acest tronson cuprinde cele mai dificile lucrări din punct de vedere tehnic pentru că pe clădire va fi amenajat un parc", a declarat Zah.
Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii Cluj construieşte viitorul centru de afaceri din Rogerius pentru suma de 22,9 milioane lei şi are termen de predare luna februarie a anului viitor. Lucrările sunt cofinanţate în procent de 50% printr-un proiect transfrontalier în valoare de 7,7 milioane euro câştigat de municipalitate în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar. În cadrul proiectului, partea română va construi un centru de afaceri pe amplasamentul pieţei Rogerius, iar partenerul ungar se va ocupa de dezvoltarea incubatorului de afaceri din Debreţin.