În Oradea, lucrările de reabilitare a conductelor de termoficare se desfăşoară cu greutate pentru că firmele firmele lucrează din bugetul propriu. "Constructorii au făcut lucrări de termoficare în valoare de 5 milioane euro pe banii lor", i-a spus primarul Ilie Bolojan, luni, ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Edilul i-a prezentat, la faţa locului, ministrului Ghinea şi directorului general AM POIM, Cătălin Gheran, stadiul lucrărilor din strada Tudor Vladimirescu, parte a proiectului de înlocuire a 20,28 kilometri de reţea magistrală.

Lucrările, în valoare de 22 milioane euro, au fost începute de asocierea Energomontaj Timişoara, Elsaco Electronic, Ispe şi Isoplus în 10 puncte de lucru din zona centrală a oraşului, îngreunând circulaţia pe artere aglomerate precum Piaţa Creangă sau strada Mihai Eminescu. Constructorii s-au apucat de lucru, chiar şi fără bani, pentru a putea profita de perioada de vară când încălzirea este oprită, şi au ca termen de închidere data de 15 octombrie.

Garanţia lui Bolojan

Reprezentanţii municipalităţii orădene încearcă se semneze contractul de finanţare în cel mai scurt timp, pentru ca firmele să îşi poată deconta din fonduri comunitare lucrările deja executate. Chiar dacă proiectul nu va primi finanţare, constructorii nu vor rămâne în pagubă.

"Le-am garantat că dacă nu vom obţine finanţare europeană până anul viitor toate lucrările executate vor fi suportate de municipalitate", i-a spus Bolojan ministrului Ghenea.

Spre deosebire de prima etapă de reabilitare a reţelelor de termoficare, finanţată prin POS Mediu şi încheiată în decembrie 2015, cea de a doua etapă, desfăşurată în perioada 2014-2020, urmează să fie finanţată prin Planul Operaţional Infrastructură Mare, după alte reguli.

Angajaţii municipalităţii refac documentaţia aferentă proiectului în vederea depunerii lui spre finanţare. "În cel mult două săptămâni vom avea un draft de proiect", a declarat Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, prezent la întâlnire.

Ministrul Ghinea le-a dat asigurări reprezentanţilor municipalităţii că proiectul ar putea fi aprobat în cel mai scurt timp. "Încercăm ca la Autoritatea de Management documentele să nu stea mai mult de 30 de zile", a spus Ghinea.

Bani sunt, proiecte să fie!

De altfel, ministrul Fondurilor Europene l-a felicitat pe primarul Ilie Bolojan pentru curajul de deschide şantierele înainte a avea semnat contractul de finanţare, cu riscul de a le achita din banii oraşului, şi a îndemnat municipalitatea să depună cât mai multe proiecte.

"Ministerul a lansat ghiduri de finanţare pentru 13 miliarde de euro. Aceste miliarde aşteaptă proiecte. Vreau să vă anunţ acum că pentru reţele de termoficare există o concurenţă între Oradea şi Iaşi, care va depune primul proiect. Eu cred că Oradea va câştiga", a spus Ghinea.

Ministrul Cristian Ghinea se află în Oradea în vizită de lucru la invitaţia primarului Ilie Bolojan, care, pe lângă lucrările de reabilitare a reţelelor, i-a mai prezentat noua centrală pe gaz, amplasamentul viitorului terminal intermodal de lângă gara Episcopia Bihor şi l-a invitat la o şedinţă de lucru cu reprezentanţii administraţiilor locale cuprinse în proiectul Aparegio.