Șoseaua de centură a orașului Aleșd, care a stârnit și nemulțumiri din cauza exproprierii unor terenuri, este executată pe mai mult de o treime din traseu, iar pe o porțiune de 480 metri, în care se suprapune cu o stradă dintr-o zonă rezidențială, viteza va fi restricționată la maximum 50 km/h.

Nicio casă nu va fi demolată, dar gardurile câtorva vor fi mutate spre interiorul proprietăților, a spus Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, într-o conferință de presă susținută marți pe șantier.

Circulabilă de vara viitoare

„Ne vom încadra 100% în termen”, a afirmat inginerul Adrian Parta, managerul de proiect pentru șoseaua de centură a orașului Aleșd din partea antreprenorului, asocierea Drum Asfalt & Trameco, despre respectarea graficului de execuție, potrivit căruia construirea noului drum, începută în 2 august, trebuie finalizată la sfârșitul verii lui 2023.

Până în prezent, pe cei 5,8 km ai șoselei lucrările sunt executate în proporție de 36%. Conform spuselor specialistului, pe 3,9 km s-a realizat fundația de balast, pe 2,4 km s-a pus și stratul de balast stabilizat, pe 2,4 km s-a așternut și stratul de asfalt de bază, iar pe 2,3 km inclusiv al doilea strat de asfalt, cel care îl va „lega” pe ultimul, de uzură.

De asemenea, au fost executate 8 din cele 10 podețe, iar toate cele 3 poduri sunt în lucru, urmând ca montarea grinzilor să fie făcută după data de 6 decembrie, când ele vor fi furnizate constructorului.

Cu mutări de garduri

Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a explicat la fața locului care este situația litigiilor cu 22 de proprietari de case construite în ultimul deceniu de-a lungul unei porțiuni de 480 metri, afectați de proiect în sensul că o parte din terenuri le sunt expropriate.

„Pe această porțiune, noul drum se suprapune cu profilul unei străzi unde în ultimii 5-10 ani s-au construit case. Din cauză că nu s-a respectat un aliniament stradal, ci construcțiile sunt la distanțe diferite de axul străzii așa cum a fost gândită, am avut patru situații în care casele sunt destul de aproape (n.r. – de șosea), astfel că am optimizat soluțiile în zonele respective”, a spus Bolojan.

Ce înseamnă „optimizare”? De fapt, e vorba despre îngustarea carosabilului și mutarea unor garduri. „În situația unei case am deplasat axul girației cu aproximativ un metru și am redus raza girației, ceea ce a făcut să ne depărtăm de casă fără să atingem, practic, gardul. La celelalte trei case am reconfigurat proiectul astfel încât o bandă suplimentară, care era dedicată parcărilor, ca bandă de accelerare - decelerare, a fost desființată în dreptul acestor case, și în felul acesta lățimea benzilor (n.r. – redusă), de 2,75 metri, a permis depărtarea de case”, a spus Bolojan.

Practic, în cazul câtorva locuințe gardurile vor fi demolate și refăcute spre interiorul proprietăților, unele cu 80 cm, altele cu 30 cm, așa încât din porți până la casele propriu-zise vor exista distanțe de 3,5 până la 11 metri. Mutarea gardurilor, a precizat președintele CJ Bihor, va fi făcută pe cheltuiala expropriatorului, adică CNAIR.

(video: Paul Lelea)

De notat că pe restul traseului, lățimea benzii va fi de 3,5 metri, pe fiecare parte va urma acostament de 0,75 m și zonă de siguranță sau, după caz, trotuar, de 1,5 metri. Așadar, în cazul unor case s-ar putea ca proprietarii să nu-și mai poată parca în fața acestora nici autoturismele, nu și camioane ori TIR-uri, ca în prezent.

Trafic decongestionat

Proiectul șoselei de centură a orașului Aleșd prevedea inițial, în urmă cu mai mult de un deceniu, ocolirea completă a localității, dar costurile enorme, de peste 120 milioane euro, au făcut ca el să fie complet „îngropat” de fosta CNADNR.

În 2020, administrația județeană condusă de Bolojan l-a preluat de la CNAIR și a fost stabilit actualul traseu, de 5,8 km, cu o valoare de 74,87 milioane lei (fără TVA inclusă), prețul fiind scurtarea centurii, așa încât pe cei 480 metri suprapuși în zona rezidențială viteza va fi limitată la 50 km/h, oricum peste cea „de melc” cu care se circulă în prezent pe DN 1 prin centrul Aleșdului.

Dinspre Oradea, centura va începe între Lugașu de Jos și Aleșd din DN 1 la intrarea în oraș (unde va fi amenajat un sens giratoriu), ocolind localitatea prin sud, pentru a ieși din nou, după aproximativ 4 km, în DN 1 în apropiere de Tinăud (tot cu o girație).

Pe lângă acest braț sudic, care va decongestiona traficul din centrul orașului pe relația Oradea – Cluj (pe unde în prezent trec între 10.000 și 12.000 vehicule zilnic), centura va avea și un braț nordic, de aproximativ 2 km, care va permite ca mașinile care circulă între Cluj și Zalău să nu mai intre în Aleșd. Pe această bucată, drumul este în balastare și urmează turnarea unui strat de beton stabilizat.

Proiectul centurii Aleșd este finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare și este realizat printr-un parteneriat între CJ Bihor și CNAIR.


REPLICĂ ȘI ERATĂ
Bolojan, acuzat că i-a mințit pe localnici

În urma descinderii lui Ilie Bolojan în teren, însoțit de presă, un localnic direct afectat de traseul centurii, Denis Șvab, a publicat un material video intitulat investigație proprie, prin care critică felul în care e concepută lucrarea, trimițându-l ca „drept la replică” și presei.

Șvab îl acuză pe Bolojan că i-a mințit pe localnici anul trecut, când le-ar fi promis că gardurile proprietăților nu le vor fi expropriate, și susține că lucrarea, deși executată deja peste o treime, nu are încă finanțarea asigurată prin POIM. De asemenea, localnicul arată că varianta care ar fi ocolit cu totul orașul, fără a pricinui deranj aleșdanilor, ar fi fost cu numai 5% mai scumpă. 

El folosește însă ca valoare a centurii suma estimată în momentul lansării licitației, de 145,1 milioane lei, nu cea la care a fost adjudecată de constructori - 74,8 milioane lei (proiectare și execuție).

De altfel, miercuri dimineață, după apariția filmului lui Denis Șvab, Consiliul Județean Bihor a și transmis presei o „erată” cu privire la valoarea proiectului, pe care a comunicat-o greșit presei în cursul vizitei în teren de marți.

Iată mai jos video-ul publicat de Denis Șvab:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!