Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, pare a fi vocea raţiunii în partid, acum când este în război cu partenerii de coaliţie de la USR-PLUS. În şedinţa convocată joi dimineaţă de premierul Florin Cîţu, pentru a vedea dacă are susţinerea Biroului Politic Naţional al PNL, Bolojan le-a spus colegilor de partid că nu au o strategie în criza creată în coaliţia guvernamentală.

"Credeţi-mă, în percepţia publică, nu ştiu cum o percepeţi dvs., inclusiv în interiorul PNL la nivelul de bază, semnalele nu sunt foarte bune vis a vis de ce se întâmplă. Sigur, astăzi, în situaţia în care ne aflăm, pentru că suntem în faţa unui fapt împlinit, noi raţional nu putem decât să dăm un vot de susţinere. Dar unde ne ducem mai departe, care sunt paşii următori? Ce se întâmplă cu deteriorarea acestor relaţii în această coaliţie?", a spus Ilie Bolojan, potrivit unor surse participante la discuţii citate de hotnews.ro.

Şeful PNL Bihor a spus că vor rămâne "răni, tensiuni şi sechele atât de mari încât nu ştiu cum vom putea merge mai departe ca să livrăm performanţă, să luăm decizii, să lucrăm în echipe, să delegăm sarcini, cât timp încrederea evoluează în această situaţie pe care o vedem".

"Trebuie avută mare grijă la ceea ce facem şi celor care sunteţi implicaţi la nivel de vârf, vă spun, grijă mare la ceea ce se întâmplă, că lucrurile nu se văd că ar merge într-o direcţie bună", a mai spus Bolojan.

"Sper să nu fie nişte victorii a la Pirus, în care, după ce terminăm competiţia internă şi disputele cu partenerii, să fim atât de răniţi încât să nu mai putem face mare lucru", a completat şeful liberalilor bihoreni, potrivit epochtimes-romania.ro.

În replică, premierul Florin Cîţu a spus că guvernarea are nevoie "de parteneri oneşti, nu de şantaj".

"Sunt total de acord cu ce spune dl Bolojan. Dar pentru ca guvernarea să meargă mai departe e nevoie de parteneri oneşti, nu de şantaj. Nu putem pune în subsidiar dezvoltarea. Ce am făcut a fost singura modalitate de a ieşi din impas. Ieri am oprit şedinţa de guvern, Cioloş şi Barna au zis că vor veni cu amendamente, singura mea rugăminte a fost să nu şantajeze. Frica mea a fost că dacă cedez, mâine vor veni cu un alt şantaj şi un alt şantaj şi tot aşa. Au jucat la şantaj şi la rectificarea bugetară, şi la PNRR, şi a fost ok, şi ştiţi cât am lăsat din partea noastră pentru ca acest PNRR să fie acceptat, noi am fost cei flexibili", a afirmat Cîţu, citat de epochtimes-romania.ro.