Rezultatele alegerilor locale în Bihor și Oradea depășesc orice așteptări. Și cele mai pesimiste, ale învinșilor, și cele optimiste, ale învingătorilor. PNL va avea majoritatea absolută, de două treimi, în Consiliul Local Oradea, și una confortabilă în Consiliul Județean, scor la care nu îndrăzneau decât să viseze liderii PNL-ului, după experiența nefericită trăită acum 4 ani la Județ.
Indubitabil, marele câștigător al alegerilor este - previzibil - același Ilie Bolojan, de această dată, însă, cu o anvergură dublată atât de scorul obținut la Oradea, cât și la CJ. Bolojan a realizat aparent imposibilul, obținând, „pe persoană fizică”, peste 60% din sufragiile bihorenilor, „urcând” și partidul cu vreo 12 procente în „parlamentul județean” (care devenise principala miză a alegerilor, fiind controlat de PSD-UDMR) și reușind, peste toate astea, să transfere către Florin Birta și echipa acestuia de la Primăria Oradea tot capitalul său de încredere. Ba și ceva în plus.
Dacă cineva va vrea să explice că nu e meritul lui Bolojan, va găsi cu greu argumente. Da, a contat mult și organizarea bună a liberalilor, filialele mai solide din județ, acoperirea din teritoriu, resursele - tot ceea ce constituie „mașinăria” de partid chemată să lucreze în campania electorală. Dar cu adevărat relevante au fost, în opinia mea, capitalul liderului, perceput ca omul serios care a schimbat fața Oradiei, și mesajele pozitive ale liberalilor, care n-au făcut decât să enumere, repetitiv, realizări, proiecte și nevoia unor majorități în consilii, pentru ca acestea din urmă să poată fi puse în operă. Iar oamenii s-au săturat de populisme și gargară, vor chestiuni palpabile și votează tot mai „constructiv”.
De celalată parte, în tabăra învinșilor, victimele sunt, deja, la fel de bine conturate. PSD și UDMR au pierdut teren serios, social democrații peste 5.500 de alegători la nivelul Oradiei. Chiar dacă maghiarii își vor păstra cele 4 mandate de consilieri municipali (puține față de cât aveau înainte de 2016 și față de ponderea etnică), în număr de voturi și ei au pierdut semnificativ, circa 3.000. Iar ele nu s-au dus la rivalii din PPMT, care și-au conservat zestea altminteri modestă (circa 2.500) de acum 4 ani.
Situația e încă și mai drastică cu votul politic la nivelul județului. Rezultatele, proaspăt centralizate, arată un PNL cu 27.000 de voturi în plus, pe seama unui PSD rămas cu 26.000 de alegători în minus, un ALDE spulberat, cu peste 10.000 de voturi mai puțin (oricum, scos în afara jocului) și un UDMR în derivă, care, în ciuda campaniei obsesive derulate în maghiarime, a pierdut, în termeni reali, 4.000 de alegători.
Ce înseamnă asta? 1. Că Bolojan & Co au reușit să „fure” și de la categorii odinioară inaccesibile, fenomen care e posibil să se fi întâmplat și în județ (de unde nu avem încă rezultatele complete). 2. Că agresivitatea PSD-ului, neobișnuit de virulentă, cu un Mang, Pavel și Bodog scrâșnind realmente din dinți la adresa „minciunilor lui Bolojan”, nu a folosit la nimic, ba din contră, li s-a întors împotrivă, la modul devastator. 3. Că și maghiarii s-au „deșteptat”, în bună măsură, respingând în parte mesajele UDMR-ului axate pe inocularea fricii de pericolul românesc (a se citi „bolojenesc”).
Printre optimiştii surprinşi de rezultate mă număr şi eu, care îmi imaginam o alianţă post-electorală a liberalilor cu "oamenii noi" de la USR-PLUS, văzând între programele lor proiecte compatibile, uşor de armonizat în beneficiul cetățenilor. Când colo, promiţătoarea alianţă a înregistrat cel mai aspru dezastru, fiind departe de pragul ce i-ar fi permis accederea în consilii, dar şi de rezultatele înregistrate anterior.
Anul trecut, la europarlamentare, în Oradea înregistrau peste 20% din voturi, iar la prezidențiale Dan Barna strângea peste 16 procente, ceea ce arăta un bazin electoral de 15-19.000 de orădeni, fapt ce i-a și făcut pe visători să își imagineze chiar și un 20% la alegerile de duminică. Rezultatele finale arată, însă, în dreptul Ioanei Mihăilă cu puțin peste 2.000 de voturi, iar întreaga alianță n-a strâns nici 2.700 la nivelul Oradiei și nici 6.000 pe tot Bihorul, cifre care, pentru mine, constituie cel mai mare mister al alegerilor. Și o dezamăgire...
Ce s-a întâmplat cu acești votanți? Unde au dispărut ei în mai puțin de un an? Cum a ajuns, de la 20% la 3-4% azi, marea speranță a politicii românești? La cald, câteva răspunsuri mi se par evidente, restul vor veni, cu siguranță, pe parcurs... Primul constă în „mașinăria” de care vorbeam mai sus: nu poți face politică doar online, fără structuri și oameni reali, palpabili, prezenți în fiecare comunitate, indivizi care să genereze o minimă emulație și să scoată lumea la vot; cel puțin nu poți face asta la alegerile locale, unde contează atât de mult concretul și imediatul.
Al doilea: „obsesia Bolojan” - e greu să iei din „zestrea” liberalilor oscilând între a lăuda și a critica administrația locală, vânând și voturile nemulțumiților de „betoane” și „dictatură”, dar urmărind și o alianță cu aceștia, la „butoane”. Și, nu în ultimul rând, e greu să vinzi drept „oameni noi” inși cu trecut incert și ambiții de parvenire evidente. Nu și electoratului tânăr și educat, care, iată, de data asta, a cam stat acasă...
Una peste alta, Bolojan a „ras” tot, astfel că vom avea un Consiliu Județean colorat în galben și o municipalitate orădeană croită după chipul și asemănarea sa. Ceea ce nu îmi schimbă prognosticul cu privire la vemurile bune care vor veni. În stilu-i cunoscut, cu toate acuzele de dictator pe care le va culege, Bolojan va face curățenie la CJ, va pune pe masă proiecte serioase, va aduce bani în Bihor, va organiza primarii din provincie în jurul unor strategii coerente, ce vor aduce dezvoltare...
Asta, dacă se va ține de cuvânt. De-acum, e sarcina noastră de a-l urmări și de a-i cere socoteală pentru fiecare gest. Iar a învinșilor de duminică - de a se scutura și de a genera o alternativă serioasă. Altminteri va rămâne totul „pictat” în galben, mult și bine...