La trei zile de la primele căderi de zăpadă, primarul Ilie Bolojan se declară nemulţumit de modul în care firma RER Ecologic Service s-a achitat de sarcinile asumate prin contractul privind deszăpezirea oraşului.

Întâi curăţenie, apoi analize

"Adevărul este că nu sunt mulţumit de modul în care s-a prezentat RER, dar problema mea în acest moment nu este să caut vinovaţi, ci să fac curat în oraş pentru ca orădeanul să poată circula în condiţii de siguranţă. După ce vom îndepărta toată zăpada de pe carosabil vom avea timp şi de analize", a declarat BIHOREANULUI primarul Ilie Bolojan.

Şeful executivului local şi-a petrecut ziua de luni în teren, unde a supravegheat acţiunile de deszăpezire, şi spune că rezultatele încep să se vadă. "Luni la prânz în oraş se putea circula normal, în condiţii de iarnă. Începând din această după-amiază, utilajele RER au trecut la deszăpezirea arterelor secundare, acţiune care va continua şi pe timpul nopţii, când se va intra şi în cartierele de blocuri", a declarat Bolojan.

Ajutor pentru transportul zăpezii

Primarul a mai spus că în cursul zilei de luni echipele de intervenţie au muncit la îndepărtarea nămeţilor de pe arterele principale, intersecţiile, trecerile de pietoni şi parcările din zona centrală.

"Adevărul este că în cursul zilei de luni nu aveam încă degajate parcările de zăpadă. Problema e că nămeţii îndepărtaţi de pe carosabil au fost depozitaţi pe marginea drumului şi este destul de greu de lucrat printre maşini la degajarea lor", a spus primarul.

Pentru a suplimenta numărul de utilaje implicate în degajarea nămeţilor municipalitatea a cerut ajutorul Companiei de Apă Oradea şi al societăţilor Selina, Drumuri Orăşeneşti şi Energomontaj. "Cele patru firme vor acţiona la îndepărtarea zăpezii de marginea carosabilului şi transportarea ei pe amplasamente de la marginea oraşului sau la fostul poligon de conducere din strada Octavian Goga, unde nu încurcă traficul", a declarat edilul.

Se circulă cu greutate...

Primarul Ilie Bolojan a convocat în cadrul zilei de luni o şedinţă de lucru a Comandamentului pentru deszăpezire, la care au luat parte reprezentanţi ai municipalităţii, ai RER Ecologic Service, ai unor companii de interes local precum Compania de Apă Oradea, OTL, Administraţia Domeniului Public, precum şi Poliţia Locală, Poliţia Municipiului Oradea şi Serviciul de Circulaţie Rutieră. Conform unui comunicat al Primăriei, poliţiştii au avertizat că în zonele centrale, la trecerile de pietoni, pe rampele podurilor şi pe străzile din zona de deal se circulă cu greutate.

În cadrul şedinţei s-a hotărât ca utilajele RER să acţioneze în continuare pe arterele principale, urmând ca în cursul după-amiezii să avanseze pe străzile secundare şi în cartierele de blocuri. Cele 12 utilaje de lamă aparţinând RER vor degaja zăpada de pe carosabil, inclusiv pe timpul nopţii, în timp ce societăţilor Compania de Apă, Selina, Drumuri Orăşenşti şi Energomontaj le-au fost repartizate sectoare de unde vor transporta cu mijloace proprii nămeţii adunaţi pe marginea străzilor sau în intersecţii.

În tot acest interval, agenţii Poliţiei Locale, ai Poliţiei Oradea şi ai Serviciului de Poliţie Rutieră vor fi prezenţi în intersecţii şi zonele în care se lucrează la degajarea zăpezii pentru prevenirea accidentelor. În parallel, Primăria a stabilit cu Compania Naţională de Drumuri modalităţile de colaborare pentru curăţirea intersecţiilor şi sensurilor giratorii de pe şoseaua de centură a municipiului.