N-am să mă alătur celor care, după ce primarul Ilie Bolojan a numit noile echipe de conducere la cele patru spitale ale municipalităţii, l-au şi condamnat cu false argumente: ba că managerul de la fostul spital de copii e prea tânăr, ba că directoarea medicală de la Neuropsihiatrie e prea în vârstă, ba că cel de la Municipal e ungur, ba că toţi sunt nişte politruci liberali şi niciunul nu-i o somitate în medicină (ca şi cum, ca să-l conducă onest şi eficient, managerul unui spital ar trebui să fie laureat Nobel!).

În schimb, mă contrariază numirile de la Maternitate. Nu ştiu cât din decizie i-a aparţinut lui Bolojan şi cât vicelui Gheorghe Carp (iar când amintesc că şi acesta a avut un rol nu încerc să deturnez spre el reproşurile cuvenite lui Bolojan), însă preferinţa pentru măcar jumătate din tandemul Gavril Grebenişan-Liana Antal este, oricum ai lua-o, ilogică.

Grebenişan, oricât de iscusit s-ar fi dovedit la RAR în trecut, riscă să fie sabotat pentru că nu e nici medic, nici jurist, nici economist, şi deja unii râd pe seama lui (nemeritat), că "inginerul va conduce naşterile". Omul s-a ales şi cu o reputaţie de traseist după ce a părăsit PNL, via PLD, pentru a se înrola în PDL şi, recent, pentru a încerca să revină, fără succes, la liberali. Singura explicaţie e supoziţia că va avea un mandat-fulger în care va trebui în primul rând să reducă personalul excedentar al Maternităţii.

Mutarea fostului manager Liana Antal pe postul de director medical deţinut până acum de Valeria Filip însă e iraţională. Deşi cunoscut între jurnalişti pentru consecvenţa cu care refuză să-l atace pe fostul primar Petru Filip, chiar dacă îi ştie toate bubele, Bolojan va căpăta faima unui bărbat care încearcă să-l lovească pe PDL-ist prin soţie.

De altă parte, nu înţeleg cum Antal, dacă n-a fost bună ca manager, va fi un bun director medical. Nu e corect să crezi că doamna Filip era vinovată pentru că o cezariană urcase la 400 de euro ori pentru că medicii au ruinat Ambulatorul Maternităţii doar ca să-şi trimită pacienţii la cabinetele private, iar pe şefa ei s-o consideri inocentă şi s-o păstrezi în conducere. Se zice că în decizia primarului a cântărit dorinţa soţiei rectorului de a renunţa la funcţia de manager în favoarea celei de director medical. În cazul ăsta, mă întreb dacă nu cumva şi Marilena Crişan, dictatoarea de la Municipal, decât să fie mazilită de tot, n-ar fi preferat şi ea să rămână directoare?...

Nu-l suspectez pe Bolojan de rea-credinţă, însă numirile de la Maternitate ridică destule semne de întrebare. E adevărat că el va răspunde primul pentru succes sau eşec, dar orădenii nu merită s-o păţească numai din cauză că, la fel ca de alte vreo două-trei ori, când a ales nişte colaboratori, primarul n-a avut mână bună...