Primăria pregăteşte un regulament de publicitate stradală mult mai restrictiv, în conformitate cu prevederile Legii 185 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. "Va trebui să dăm jos foarte multe panouri montate în Oradea!", a avertizat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Edilul a declarat că în momentul de faţă toţi operatorii economici din domeniul publicităţii stradale au contractele încheiate cu municipalitatea expirate şi, până la adoptarea noului regulament, funcţionează în baza unei acceptări tacite.

"Aprobarea Legii 185 este binevenită, pentru că ne permite să facem ordine în municipiu în ceea ce priveşte publicitatea pe clădiri, panouri sau firme. Astfel, panourile publicitare amplasate pe clădiri aflate într-o starea avansată de degradare vor dispărea, la fel ca şi panourile publicitare montate necorespunzător sau care din cauza dimensiunilor nu au o formă unitară. Sistemul de publicitate stradală din municipiu este supradimensionat, dezordonat şi inestetic, iar toate panourile au contractele expirate", a declarat primarul.

Potrivit exemplificărilor făcute de Bolojan, printre panourile care vor trebui date jos se numără cele montate pe primul bloc de la intrarea pe strada Clujului, care vor fi demontate pentru că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, panoul din vecinătatea pizzeriei "Crinul Alb", pentru că nu are elemente de fundare, şi reclamele firmelor de pe clădirea de la intersecţia bulevardului Dacia cu strada Transilvaniei (foto), care adăposteşte şi "Fekete Butic Negru", pentru că acestea distonează din punct de vedere al aspectului, dimensiunii şi culorilor.

În prezent proiectul regulamentului de publicitate stradală din Oradea se află în faza de elaborare, acesta urmând să fie postat pe site-ul Primăriei în viitorul apropiat, pentru a intra în dezbatere publică şi a fi aprobat în şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul lunii noiembrie. Noul regulament va intra în vigoare începând din ianuarie 2014.