Flancat de doi dintre colaboratori, viceprimarul Mircea Mălan şi şeful Organizaţiei de Tineret a PNL, primarul Ilie Bolojan a prezentat, marţi, cauzele care, conform analizei sale, au determinat eşecul partidului la alegerile europarlamentare, inclusiv în Oradea, dar şi direcţiile pe care le propune pentru partid, nu înainte de a recunoaşte că rezultatul electoral a fost prost.

Oradea, în trendul naţional

"Scorul obţinut în Oradea, undeva la 11,5%, s-a situat mult sub aşteptările noastre", a spus din start primarul Ilie Bolojan, care a identificat trei motive ale înfrângerii. Primul este prezenţa mai mare la vot a alegătorilor din mediul rural decât a celor din mediul urban (în condiţiile în care edilii marilor oraşe nu pot mobiliza alegătorii ca la ţară), un alt doilea fiind că, la fel ca în toate oraşele mari, alegătorii tradiţionali ai PNL nu s-au prezentat la vot (din cauza mutărilor bruşte de direcţie imprimate partidului de Crin Antonescu), şi în fine că, pe lângă faptul că PSD "a fost pe val", o parte din voturile simpatizanţilor liberali a fost luată de independentul Mircea Diaconu.

"Eu nu cred că activitatea administrativă a primarului, a viceprimarului ori a consilierilor PNL a avut un efect negativ asupra rezultatului", a argumentat Bolojan, arătând că acesta a fost în linia celui din toate toate oraşele mari cu edili liberali (Galaţi, Bacău, Timişoara ori Sibiu). Pe de altă parte, Bolojan a amintit că scorul actual e aproape acelaşi ca în 2009, când PNL lua în Oradea abia cu un procent mai mult, dar în voturi nete cu 800 de sufragii mai puţin, concluzia - nespusă - fiind că, în realitate, în Oradea PNL nu s-a prăbuşit, aşa cum pretinde PSD.

Totuşi, Bolojan a spus că el şi colegii săi vor căuta să-şi îmbunătăţească prestaţia, "să vedem cum ne putem îmbunătăţi comunicarea cu simpatizanţii şi cu cetăţenii, pentru a-i convinge de justeţea poziţiei noastre, să fim cu faţa spre oameni, să promovăm cei mai buni colegi. Din punctul acesta de vedere, eu mă simt bine că cei mai mulţi din PNL Oradea fac ceea ce este bine pentru cetăţenii care ne-au votat", a spus primarul.

Colaborarea cu PSD, moartea PNL!

Precizând că şi la reuniunea conducerii centrale a partidului "s-a adoptat decizia pentru eliminarea oricărui echivoc şi teatru ieftin pe care PSD îl joacă, cel cu USL trăieşte", Bolojan a afirmat că PNL nu va mai face nicio înţelegere cu PSD în plan naţional, deoarece aceasta nu s-ar justifica, în condiţiile în care "epoca Băsescu" se încheie oricum, de la sine. "Preşedintele Băsescu şi-a arătat nivelul redus de influenţă prin scorul mic al PMP, deci vrem - nu vrem etapa Băsescu se va încheia în toamnă, iar paradigma PSD - anti şi pro Băsescu este falsă", a explicat Bolojan, arătând de ce PNL nu mai poate avea un scop comun cu PSD.

"Colaborarea cu PSD în plan naţional ar însemna moartea PNL", a arătat liderul liberalilor orădeni, respingând "cântecele de sirenă" ale pesediştilor ce clamează refacerea USL, doar pentru că au adunat acum toate voturile pe care le putea culege, insuficiente pentru ca Ponta să câştige prezidenţialele la toamnă. "Nu aceasta este menirea PNL, să aibă câteva posturi", a spus Bolojan, respingând "mita" pe care Ponta o oferă liberalilor dispuşi să trădeze.

În context, primarul a spus că "direcţia pe care o vom susţine este de a se forma un pol de dreapta bazat pe PNL şi PDL, astfel încât într-o perioadă cât mai scurtă să putem oferi un proiect şi un candidat comun care să se contrapună candidatului PSD", pentru că "nu e bine pentru România ca toată puterea să fie a PSD". Bolojan a precizat, însă, că "băsiştii" din PMP nu ar avea ce căuta într-o alianţă a dreptei formată din PNL şi PDL, tocmai "pentru a se evita atacurile propagandei PSD că punem PNL în braţele lui Băsescu". "Mă voi implica în acest proiect, PNL şi PDL au 27% împreună, şi s-ar putea lupta de la egal la egal cu PSD, mai trebuie un candidat care să-i adune pe românii care doresc modernizarea", a anunţat Bolojan.

"Nu e în regulă să-ţi asumi munca altora"

Pe de altă parte, primarul a afirmat că îşi doreşte să continue colaborarea cu PSD în Consiliul Local. "Situaţia este diferită în plan local. În Oradea, datorită structurii etnice, partidele româneşti sunt forţate să colaboreze, pentru că niciun partid nu poate acapara tot electoratul românesc şi vor fi cel puţin încă două - trei cicluri electorale în care vor fi coaliţii la Primăria Oradea şi la Consiliul Judeţean Bihor. Deci trebuie să găsim formule de colaborare pentru a genera proiecte de dezvoltare pentru Oradea", a spus Bolojan. El a arătat că PNL "ar putea guverna" oraşul şi cu PDL, întrucât împreună adună 50% din CL, dar "ca să putem dezvolta oraşul trebuie două treimi", acesta fiind motivul pentru care PNL poate colabora fie cu PSD, fie cu UDMR.

"Cât timp aceste proiecte pe care le-am propus în 2012 sunt susţinute de PSD, nu există motive serioase pentru a rupe această colaborare", a diagnosticat primarul relaţia dintre PNL şi PSD, precum şi riscul destrămării ei.

L-a sprijinit doar prefectul, dar "nu stăm drepţi"

Bolojan a fost solicitat să comenteze şi atacurile lansate împotriva sa, cu câteva ore mai devreme, de preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, care arăta că "mitul Bolojan" este distrus, că Bolojan a greşit când le-a cerut orădenilor să voteze PNL, dar şi că reuşitele din ultimii 6 ani se datorează şi PSD-ului.

"Nu există mituri, există doar administraţie bună sau administraţie proastă. În 2008-2012 meritele guvernării locale au fost ale PNL şi UDMR, unul sau doi consilieri PSD au votat şi ei proiectele, dar PSD n-a avut niciun proiect de dezvoltare. Între 2012-2014 meritele şi răspunderea sunt ale celor două partide, dar trebuie discutat deschis: ce proiect de dezvoltare a iniţiat PSD şi cum a ajutat Oradea în aceşti ani? În aceşti doi ani, în afară de transferarea tancodromului, pentru care am mers la Bucureşti de zeci de ori, şi în care m-a ajutat domnul prefect şi ministrul Apărării, ce a făcut Guvernul Ponta pentru Oradea?", a întrebat Bolojan, retoric, concluzionând: "nu trebuie să ne batem în realizări, dar sunt totuşi nişte realităţi", "nu e frumos să-ţi asumi munca altora!" şi "pentru că PSD votează în Consiliul Local proiectele, asta nu înseamnă că nu putem critica Guvernul, că trebuie să stăm drepţi când vine Ponta în Oradea".

Citiţi pe această temă şi articolele:

"Ioan Mang: Ilie Bolojan şi-a pierdut încrederea orădenilor"

"Doar 5.000 de voturi: Înfrângere zdrobitoare pentru PNL la Oradea!"