Nu am mai fost pe stadion de câteva luni, iar la TV urmăresc doar Naţionala şi Liga Campionilor. Nu sunt, deci, un microbist pur-sânge, dar mă bucur de promovarea obţinută de FC Bihor.

Motive sunt. În primul rând, spun cei care se pricep, echipa şi-a jucat pe teren şansele, nu a umblat cu fofârlica la arbitri. Nici nu era cine să dea şpăgi, de vreme ce Primăria şi Consiliul Judeţean nu au bugete pentru aşa ceva, iar finanţatorul privat prost ar fi să cotizeze în locul proprietarilor. Mă bucur şi pentru că, după ce ani la rând am prins în "henţ" foşti şefi ai clubului, corect e să apreciem performanţa atinsă acum fără scandaluri financiare. Patriot local ca orice provincial, mă satisface totodată că Oradea şi Bihorul vor fi mai mult promovate.

Mai merită spus, de asemenea, că sumele ce se vor învârti în zonă pot spori, începând din modestele buzunare ale fanilor ce vor însoţi aici echipe-oaspete până la sursa mai consistentă a publicitarilor şi televiziunilor. În fine, îmi face plăcere să constat că, deşi FC Bihor nu e Barcelona, conducătorii clubului au realizat că e mult mai profitabil să formezi sportivi decât să cumperi străini care nu vibrează la culorile oraşului.

Bucuria microbistului trebuie, însă, să fie strunită. Echipa a promovat, dar nu e sigur că va promova, licenţa fiindu-i contestată pe motiv de datorii, ca şi în cazul altor cluburi, abonate la primul eşalon. Altfel spus, există riscul ca FC Bihor, precum candidaţii la facultate de odinioară, să fie admis, dar fără loc. E adevărat, finanţatorii şi-au asumat o reeşalonare a plăţilor, cu grafice clare de achitare, dar... balonul e rotund. Iar dacă are chef, Federaţia poate să nu dea nici doi lei pe angajamentele luate de aceştia la Fisc.

Să zicem, totuşi, că în final, clubul nu va primi cartonaşul roşu şi că va fi lăsat să joace în Liga I. Dar chiar şi asta complică teribil lucrurile, căci licenţa poate fi menţinută numai dacă în echipă şi în stadion se investesc sume uriaşe. Milioane de euro pentru jucători, antrenori şi deplasări, milioane de lei pentru nocturnă, sistem de acces cu turnicheţi, tabelă electronică...

De unde să ia Primăria şi CJ atâta bănet? Când îşi plătesc mizerabil funcţionarii, când abia au fonduri pentru cofinanţarea proiectelor dedicate unor comunităţi mai mari, nu doar microbiştilor, le poate cere cineva să taie bani de la spitale şi şcoli ca să dea pentru fotbal?

Acum doi ani, când se vorbea prima oară de revenirea lui Vizer, opinam că FC Bihor trebuie vândut cât mai repede oricui ar fi interesat. Nu mi-am schimbat părerea, ba cred că şansa nu trebuie ratată mai ales că acum preţul obţinut ar putea fi mai măricel. Chiar ajuns în proprietatea privată a cuiva, fotbalul oricum nu va înceta să fie al tuturor.