Pugilistul Vlăduţ Preda de la Clubul orădean CS Moga Răzvan a reuşit o frumoasă performanţă la întrecerile Campionatului Naţional de box pentru seniori, competiţie care s-a desfăşurat în perioada 25-30 noiembrie la Târgu Mureş.
Sportivul în vârstă de 23 de ani şi-a adjudecat medalia de bronz, după ce a ocupat cea de-a treia poziţie a podiumului de premiere.
Rezultatul este considerat foarte bun pentru sportiv, întrucât el revine după o pauză de trei ani.
„Am mare încredere în el și ne vom strădui să aducem rezultate cât mai bune pe viitor”, a declarat antrenorul sportivului, Răzvan Moga. Acesta a ţinut să mulţumească şi echipei sale: Dacian Bungău şi Iosif Chezan (coantrenori), Cristian Gurau (preparator fizic), Mihai Vargics (nutriţionist) şi Roxana Heredeu (psiholog sportiv).
„Mulţumesc și sponsorilor, fără de care nu am fi reușit să susținem participarea la acest campionat. Performanța sa demonstrează că, prin muncă, dedicare și susținerea unei echipe puternice putem avea rezultate frumoase. Felicitări, Vlăduț, și succes în competițiile viitoare!”, a mai transmis Răzvan Moga, antrenorul sportivului şi preşedinte al clubului care îi poartă numele.