Orice participant la sărbătorile populare din perioada comunistă îşi aminteşte şi acum defilările grandioase, obligaţia de a îndeplini şi depăşi planul economic până în ziua sărbătorii, pancartele cu lozinci, portretele liderilor comunişti şi, în special, zâmbetul - mai mult sau mai puţin sincer - pe care era nevoit să-l poarte la trecerea prin faţa tribunei din piaţa centrală.

Manifestările, parte a vieţii omului de rând, erau evenimente cu o grea încărcătură politică şi ideologică, menite să preamărească, pe rând, Uniunea Sovietică, Republica Populară/Socialistă Română, pe Lenin şi Stalin, dar mai ales pe liderii României comuniste, de la Petru Groza la Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, pe ultimul la pachet cu "odioasa soţie".

După model sovietic

Ideologia comunistă se bazează pe masele de muncitori care poartă numele generic de "proletariat". Este ceea ce legitimează sistemul, iar orice fel de manifestaţie în spaţiu deschis, cât mai vizibil, care să se compună din proletari zâmbitori, reprezintă un act de demonstrare a "victoriei socialismului". Preamărirea cauzei regimului, ridicarea în slăvi a conducătorilor iubiţi, erau motivele reale ale oricărei manifestaţii de masă. Iar atât Ziua Muncii, cât şi cea Naţională reprezentau momentele prielnice pentru desfăşurarea acestora.

În România, primele manifestaţii publice cu iz comunist, dedicate zilei de 1 Mai, au avut loc în anul 1945. În acelaşi an avea loc şi sărbătorirea unui an de la actul de la 23 august, deşi data nu era, încă, sărbătoare naţională. Atât tradiţia acestor manifestări, cât şi desfăşurarea lor în sine au fost preluate după modelul sovietic în cele mai mici detalii. Fabricile, de pildă, erau obligate să raporteze producţii record, trusturile de construcţii aveau impusă inaugurarea câte unui nou obiectiv, iar omul de rând trebuia să participe la mitinguri, să defileze, să asculte discursuri şi să aplaude.

Primăvara proletară

Atât în ţară, cât şi în Oradea, venirea primăverii era însoţită de campanii de presă legate de apropierea Zilei Muncii şi pregătirile economice, ba chiar şi "spirituale", pe care cetăţeanul urma să le facă. În secţiile întreprinderilor industriale se organizau adunări la care propagandiştii le povesteau muncitorilor despre 1 Mai, despre internaţionalismul proletar, despre cum tovarăşii Ceauşescu ar fi fost, chipurile, organizatorii unui miting muncitoresc în Bucureştiul anului 1939 ş.a.m.d.

La comitetele de partid pregătirile începeau devreme. Conform documentelor existente la Arhivele Naţionale, în şedinţe se discuta despre unităţile economice fruntaşe şi mai puţin harnice, dar şi despre buna aprovizionare a populaţiei în preajma "marii sărbători". Presa vremii publica articole despre cetăţeni care şi-ar fi decorat casele cu ghirlande, steaguri şi panglici. De altfel, în ziua de azi, la unele casele mai vechi se pot găsi încă suporturi pentru steaguri, amplasate lângă porţi.

Propagandă, mici şi bere

Manifestările cuprindeau de obicei tot centrul Oradiei. La defilări luau parte, în ordine, şcoala medie de partid, fanfara militară, uzinele, sindicatele, femeile, tinerii şi sportivii. La începutul perioadei comuniste, de 1 Mai defilau şi militarii, însoţiţi de tehnică, obicei la care s-a renunţat ulterior. Fabricile veneau fie cu pancarte, fie cu care alegorice în diferite forme şi bogat ornamentate, pe care erau prezentate rezultatele din ultimii ani.

Defilarea începea în zona Parcului Bălcescu, trecea prin Piaţa Victoriei (actuala Piaţa Unirii), peste podul central şi apoi pe strada Republicii. Fiind zi liberă, sărbătoarea continua de obicei în Parcul Bălcescu sau în Parcul Muncitorilor (azi I. C. Brătianu), cu tradiţionalii mici cu bere, jocuri sportive şi spectacole folclorice.

În perioada comunistă, alături de Ziua Internaţională a Muncii, era sărbătorită pe 2 Mai şi Ziua Tineretului. De multe ori, evenimentele dedicate celor două momente erau combinate, fiind organizate întreceri sportive pentru elevi şi spectacole la teatru sau la Casa de Cultură a Sindicatelor.

În faţa tunurilor

În general, de 23 August, Ziua Naţională, tiparul evenimentelor era acelaşi ca la Ziua Muncii. Doar că acum nu numai "proletariatul" era lăudat, ci şi ţara şi conducătorii. Cultul personalităţii lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu era prezent la toate manifestările publice. În cadrul unităţilor economice şi instituţiilor publice existau depozite speciale pentru portrete, lozinci şi steaguri. Conform unui program, muncitorii erau aliniaţi în curtea întreprinderilor, primeau materialele de propagandă şi se deplasau în coloană către centrul oraşului.

Piaţa centrală era măturată, spălată şi decorată cu portrete şi lozinci. În faţa Palatului Vulturul Negru, chiar în bătaia tunurilor ce flancau obeliscul dedicat soldaţilor sovietici, era amplasată tribuna. De acolo, liderii politici locali urmăreau coloanele de tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei ce le prezentau cu aparentă mândrie ce mai realizaseră în ultimul an.

De ziua RSR, nişte ore libere...

... De asta beneficiau participanţii la manifestările publice. "Angajaţii care lucrau în schimbul de dimineaţă primeau zi liberă, dar cei care lucrau în schimburile doi sau trei mergeau de la defilare direct la serviciu. Era cald, unii nu rezistau", îşi aminteşte un fost participant. La fiecare 23 August cu timp frumos, parcurile, zona Silvaş şi pădurea de lângă Felix răsunau de muzica populară şi de sfârâitul micilor pe grătare. În unii ani s-au ţinut manifestări şi pe stadionul municipal.

În această zi, în centrul Oradiei avea loc parada militară, cu tehnică de luptă. Elevii de la Liceul Sportiv susţineau demonstraţii de gimnastică în faţa tribunei, iar ansamblurile folclorice aveau câteva momente artistice. De-a lungul perioadei comuniste, festivităţile de 23 August au fost organizate în principal în Piaţa Victoriei, dar şi în Parcul 23 August (actualmente 1 Decembrie ), care era un spaţiu liber la acea vreme. În anii ´80, autorităţile au dorit să mute evenimentele în Centrul Civic, unde se construise o piaţă publică special pentru aşa ceva. Au reuşit doar o dată, în 1989.

Atunci şi… acum

Ziua Naţională era şi un moment în care autorităţile încercau să mai elibereze puţin strânsoarea austerităţii, iar magazinele erau mai bine aprovizionate. Se solicitau stocuri de cartofi, legume, zarzavaturi, pâine, carne şi, evident, bere. Totuşi, "La carne de porc vom avea cozi. Carne va fi de ajuns, nu şi de porc", spunea un membru al Comitetului Judeţean de Partid în 1964.

Că serbările populare sunt pe placul majorităţii românilor nu e o noutate. Bucuria unei zile libere, prilejul de socializare în care "se dădea" ceva la Alimentară pare să se fi perpetuat până astăzi, sub forma bucuriei de a mai vedea odată ARO-urile îmbătrânite ale Armatei şi de a primi câte o porţie de fasole cu ciolan. La acestea se adaugă, eventual, un carusel pentru cei mici sau o "sesiune de spart banii" la bâlci. Probabil că, totuşi, spiritul sărbătoresc e mai mare acum, dar formele de exteriorizare au pierdut lupta cu timpul. Măcar atât...

1 MAI AMERICAN
Sărbători mai mult sau mai puţin comuniste

23 August a fost Ziua Naţională a României din 1948 până în 1989. Însemnătatea sa este legată de evenimentele de la 23 august 1944, când România, aflată în plin Război Mondial, părăsea alianţa cu Germania nazistă pentru una cu SUA, URSS şi aliaţii lor. Practic, din acel moment, România intra în sfera de influenţă sovietică, urmând să fie ocupată de Armata Roşie, care apoi a instaurat regimul comunist. Din acest motiv, noua putere a considerat că momentul merita să fie sărbătorit ca un fel de "act de naştere" a României socialiste.

În schimb, Ziua Muncii - 1 Mai nu avea nicio legătură cu comunismul. Sărbătoarea are în realitate origine americană, la sfârşitul secolului al XIX-lea muncitorii din mai multe oraşe mari ale SUA cerând cinci zile de lucru pe săptămână şi condiţii de muncă mai bune. Legătura cu regimul comunist a fost făcută prin simplul fapt că 1 Mai este o sărbătoare a muncitorilor, adică baza de masă a ideologiei comuniste.