Femeia vorbeşte acoperindu-şi nasul şi gura. "Duhneşte de nu poţi sta în casă! Nici nu mai vin în bucătărie, pentru că-i chiar deasupra beciului. De la atâta mizerie ni s-a umplut blocul de ţânţari şi de şobolani. Poţi stropi cât vrei, că vin la loc", spune bătrâna.

Blocul din strada Posada are beciul inundat de câteva săptămâni de mizeria revărsată din canalizare după ploile din iunie, iar în aceeaşi situaţie sunt sute de imobile din tot oraşul.

Apă din canal

Cristian Ile, administratorul unei asociaţii de proprietari din strada Posada din OradeaCompania de Apă Oradea înregistrează zilnic cam 15 reclamaţii referitoare la canalizarea menajară care se revarsă în beciurile blocurilor. Locuitori din Rogerius şi Ioşia, dar şi din zona centrală, se plâng de mirosul şi mizeria care le umple casele. "Noi chiar am încercat să rezolvăm problema. Am cheltuit 8.000 lei cu refacerea conductelor din subsol şi a aerisirii, dar degeaba! Apa murdară vine din stradă, din reţeaua CAO!", protestează administratorul unei asociaţii de proprietari din strada Posada, Cristian Ile (foto).

La fel se întâmplă în toată zona: pe Aleea Rogerius, pe Italiană, pe Podului. Construite în anii ’70, majoritatea blocurilor au probleme cu infiltraţiile. "Până şi căminele de vizitare din stradă sunt inundate. Nici nu ştiu cum pot citi contoarele cei de la CAO", spune preşedintele altei asociaţii, Zoltan Torok.

La fel, orădenii se plâng de probleme cu canalizările în Rogerius şi pe străzile Aluminei, Dacia, Lacul Roşu şi Odobescu, în zona centrală pe Louis Pasteur, Gheorghe Doja, Horea, Kogălniceanu şi Independenţei, în Ioşia pe Splaiul Crişanei, iar în Nufărul pe Aleea Zidarilor şi Onisifor Ghibu.

Duhoare de canalizare

Culmea, odată cu venirea verii, damful de canalizare menajeră se manifestă nu doar în zona blocurilor cu beciuri inundate, ci în mai toate cartierele. "La noi în asociaţie toate subsolurile sunt curate şi, totuşi, în jurul Grupului Şcolar Transilvania gurile de canalizare pluvială miros urât. La refacerea reţelelor, s-a legat canalizarea menajeră de cea pluvială şi pute de-ţi mută nasul", zice Florian Vlad, preşedintele Asociaţiei de Proprietari 211 Meşteşugarilor.

În celălat capăt al oraşului, în zona de case din Oncea, Ioan Ţiburcă se confruntă cu aceeaşi problemă. "Pe strada Valea Drăganului şi toate cele învecinate, dimineaţa şi seara miroase a canal de nu poţi trage aer. Degeaba i-am chemat pe cei de la CAO. Au verificat, au spus că scurgerea nu este înfundată şi au plecat. Dar de mirosit, tot miroase", spune omul.

Canalizarea e în budă

Gheorghe Popa, director tehnic Compania de Apă OradeaPuşi în faţa evidenţei, reprezentanţii CAO admit că situaţia nu miroase a bine. "Adevărul e că tot Rogeriusul, din Bulevardul Dacia şi Ştefan cel Mare până în strada Podului, se confruntă cu probleme", recunoaşte directorul tehnic Gheorghe Popa (foto). Motivul e simplu: la construirea cartierului, comuniştii au legat canalizarea menajeră în cea pluvială, ca să nu cheltuie bani cu încă un rând de conducte.

Cum, în lipsa contoarelor, consumul de apă din perioada socialistă era de patru ori mai mare, azi conductele sunt vechi şi supradimensionate. Scăderea debitelor a făcut ca mizeria să nu se mai scurgă cu viteza de autocurăţare de 0,7 metri pe secundă, ci să se sedimenteaze pe conducte până face dop şi apoi, când ţevile se înfundă, să se reverse în beciuri. "În absenţa unor investiţii masive nu prea avem ce face. Putem doar evacua apa cu vidanjele şi decolmata conductele, dar asta nu rezolvă cauza", zice Popa.

Potrivit directorului, rezolvarea stă în înlocuirea conductelor neetanşe de către CAO şi hidroizolarea fundaţiilor blocurilor de către proprietari. "Eu înţeleg nemulţumirea oamenilor. Nimănui nu îi place să aibă beciul plin de mizerii. Noi încercăm să reparăm, fie şi punctual, reţelele fisurate, dar şi blocurile ar trebui să fie izolate, să nu poată pătrunde apa în subsoluri", spune directorul tehnic.

Cel mai bun exemplu sunt blocurile din strada Sovata, situate într-o zonă mai joasă şi care, deci, adună apă în beciuri la fiecare ploaie. "Aici ar trebui hidroizolate fundaţiile sau făcute centuri de drenaj la fiecare bloc. Sunt însă lucrări scumpe, pe care oamenii nu şi le permit", spune Popa. Cum, de altfel, nici CAO nu-şi permite să înlocuiască reţelele vechi de cinci decenii.

"Nu există finanţare"

Ovidiu Gavra, director general Compania de Apă OradeaDirectorul general al CAO, Ovidiu Gavra (foto), spune că, exceptând Nufărul şi o parte din  Ioşia Nouă, unde reţelele de canalizare şi apă pluvială sunt separate, în Oradea majoritatea reţelelor sunt mixte şi vechi de când blocurile. "Reţelele se înfundă periodic şi trebuie să sapi din loc în loc ca să găseşti unde s-au colmatat", spune Gavra.

Aşa s-a întâmplat săptămâna trecută în buricul târgului, unde muncitorii CAO au săpat pe strada Avram Iancu, de lângă Sucevei până la unitatea de Pompieri, ca să descopere dopul care inundase toate căminele până în Piaţa Cetăţii. În plus, Compania se mai confruntă cu degradarea avansată a reţelelor, fapt ce aduce mizerii pe la îmbinări, dar şi cu dislocarea conductelor de către rădăcinile unor copaci şi cu săpăturile neavizate ale unor firme care sparg ţevile, cu acelaşi rezultat: mizeria ajunge în căminele de vizitare.

Problema canalizării deversate în beciuri s-ar putea rezolva definitiv doar prin amenajarea unor conducte separate de apă, respectiv canalizare menajeră. "Problema e că ar trebui făcute investiţii de sute de milioane de euro, pentru care nu există finanţare în acest moment şi nici în viitorul apropiat", zice Ovidiu Gavra. Ca urmare, singurele soluţii rămân tot vidanjarea beciurilor inundate, înlocuirea punctuală a conductelor dislocate şi clasica spălare a străzilor. Aşa, apa scursă în canalizarea pluvială împinge mizeria la vale, iar odată cu ea şi duhoarea de canal...


SUB APE
3.500
de reclamaţii din cauza canalizării au depus anul acesta orădenii la CAO, cu un vârf de 971 sesizări în luna iunie, când ploile torenţiale au umplut beciurile a sute de imobile


ROBINETUL CU CAFEA
Au schimbat apa!

Consumul tot mai scăzut de apă la nivelul oraşului duce nu doar la colmatarea canalizărilor, ci şi a reţelelor de apă potabilă. Pentru a evita băltirea apei, fenomen ce provoacă alterarea calităţilor acesteia, CAO spală periodic reţelele prin creşterea presiunii în conducte, aşa încât să împingă depunerile la vale.

Ovidiu Mureşan, director comercial Compania de Apă OradeaCea mai mare parte a apei murdare este evacută prin hidranţi şi guri de golire, dar o parte din ea ajunge şi la robinetele orădenilor. Săptămâna trecută, după o astfel de operaţiune, CAO a schimbat alimentarea consumatorilor de pe Uzina de Apă 4 pe Uzina 5, măsura fiind luată pe fondul creşterii concentraţiei de fier în apă ca urmare a uzării drenurilor de captare.

"Uzina 5 este dotată cu fitre rapide, mult mai bune, fapt pentru care calitatea apei va creşte", spune directorul comercial Ovidiu Mureşan (foto). În paralel, CAO încearcă să identifice surse de finanţare europeană pentru reabilitarea drenurilor de la Uzina 4. Investiţia este estimată la câteva milioane de euro.