Peste 2.500 de orădeni au votat, până acum, lucrările pe care le doresc implementate în cartierele lor în cadrul primului proiect de bugetare participativă implementat în Oradea. Votul cu urnă a început pe 18 aprilie, după încheierea scrutinului online în cadrul căruia s-au pronunţat 5.000 de votanţi unici.
"Viceprimarul Florin Birta şi directorul Eduard Florea le-au prezentat participanţilor cele mai importante proiecte care privesc cartierele lor, dar le-au explicat celor prezenţi că pot alege din toate cele 42 de proiecte care au trecut de votul online. S-a votat cu ajutorul buletinelor de vot şi al urnelor, iar cetăţenii au avut posibilitatea să voteze câte un proiect pentru fiecare categorie din cele şapte pentru care au fost depuse propuneri", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.
Buletinele de vot cuprind rubrici în care este obligatorie menţionarea numelui, adresei şi codului numeric personal al celui care l-a completat pentru evitarea votului multiplu.
Dezbaterea continuă
După dezbaterea publică organizată joi seara în cartierul Rogerius, la Şcoala Gimnazială 16 din strada Călugăreni 4, reprezentanţii municipalităţii se vor întâlni cu orădenii vineri, de la ora 18, la Căminul Multifuncţional Bocskai Istvan din Episcopia, iar luni de la aceeaşi oră la Hotel Terra din strada Făcliei 29.
"Le mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi la aceste întâlniri şi îi invităm în continuare pe cetăţeni să participe în număr cât mai mare pentru a vota proiectele de înfrumuseţare a cartierelor din oraş", a declarat viceprimarul Florin Birta.
Conform comunicatului municipalităţii, după finalizarea întâlnirilor cu cetăţenii din cartiere, municipalitatea va organiza zece întâlniri cu salariaţii celor mai mari angajatori din Oradea, care vor putea vota la rândul lor proiectele pe care doresc.
Cele 10 proiecte care urmează să fie finanţate de municipalitate din bugetul pe anul în curs vor fi desemnate în baza unui top în cadrul căruia 50% o va reprezenta ponderea votului online, iar 50% votul cu urnă.