Aleşii bihorenilor au votat joi bugetul pe anul în curs al judeţului Bihor şi instituţiilor subordonate, ce prevede venituri de 376,491 milioane lei, adică doar 86,41% din cel de anul trecut, când totaliza 435,684 milioane lei.

Explicaţia diminuării bugetului pe 2016 stă, la fel ca în cazul bugetului municipiului Oradea şi al tuturor celorlalte administraţii locale din întreaga ţară, în faptul că instituţia nu mai are fondurile europene de care a dispus anul trecut pentru derularea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă.

Potrivit bugetului, votat în unanimitate de consilierii judeţene indiferent de apartenenţa politică, anul acesta subvenţiile de la Uniunea Europeană şi de la alţi aşa numiţi donatori pentru proiecte de acest fel va fi de numai 48,439 milioane lei, cu 62,37% mai mici decât anul trecut, când suma a fost de 77,668 milioane lei, banii urmând să fie utilizaţi pentru închiderea proiectelor amânate, precum implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, ce prevede închiderea tuturor gropilor de gunoi din judeţ neconforme standardelor UE, construirea unor staţii de sortare a deşeurilor şi transportarea acestor deşeuri la halda ecologică din Oradea.

La capitolul venituri, CJ se va putea baza pe aceleaşi sume ca anul trecut încasate din impozitele pe mijloacele de transport ale persoanelor juridice, din taxele pe autorizaţii de funcţionare, de închirieri şi concesiuni etc.

Ca în fiecare an, cea mai mare parte a capitolului cheltuieli – adică mai mult de o treime (132,328 milioane lei) – sunt destinate susţinerii asistenţei sociale, ceea ce înseamnă nu doar funcţionarea Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ori a centrelor de educaţie incluzivă, ci şi plata drepturilor persoanelor cu handicap.

Singurele creşteri de taxe judeţene preconizate în acest an sunt cele pentru taxele speciale. Taxa pentru certificatul de urbanism va fi între 6 şi 14 lei în funcţie de suprafaţa pentru care este solicitat actul (în zonele rurale cu o reducere de 50%), taxa pentru autorizaţia de construire a clădirilor nerezidenţiale şi clădirilor anexă va fi de 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie (iar pentru alte tipuri de clădiri 1%), taxa pentru autorizaţiile de desfiinţare a construcţiilor va fi de 0,1% din valoarea impozabilă a acestora, cea pentru autorizaţiile de forare şi excavare 8 lei pe metrul pătrat afectat de aceste lucrări, taxa pentru autorizarea organizărilor de şantier de 3% din valoarea autorizată a acestor lucrări, taxa pentru amenajarea de tabere de corturi, rulote şi campinguri de 2% din valoarea lucrărilor de construire, iar cea pentru amplasarea de chioşcuri, tonete, containere, corpuri de afişaj şi de publicitate de 8 lei pe metrul pătrat.

Tot în reuniunea de joi, şi tot cu unanimitate de voturi, consilierii judeţeni au aprobat contractarea unui credit de tip revolving de 120 milioane lei, pentru asigurarea finanţării proiectelor cu finanţare nerambursabilă până la decontarea lucrărilor de către autorităţile de management.