Bugetul consolidat al Județului Bihor, adică al Consiliului Județean și instituțiilor subordonate, va depăși anul acesta un nou record, urmând să fie de 2,549 miliarde lei.

Pus în dezbatere publică deja de o săptămână și preconizat să fie adoptat la finele lunii, bugetul a fost prezentat de președintele Ilie Bolojan și vicele Călin Gal, care au subliniat diferențe uriașe față de anii trecuți: aproape 89% din bani vor fi pentru dezvoltare, iar din sumele destinate investițiilor 84% vor fi din fonduri UE, spre deosebire de numai 5% în 2020. Toate domeniile sunt vizate, de la infrastructura rutieră la educație, cultură și asistență medicală, toate cu creșteri mari.

Cu 110% mai mare

Bugetul propus pentru acest an de conducerea CJ Bihor, de 2,549 miliarde lei, este cu 110% mai mare decât cel de anul trecut, când a fost de 1,6 miliarde lei, iar diferențele față de precedentele exerciții bugetare sunt și mai mari: în 2022 bugetul a fost de „doar” 477 milioane lei, în 2021 de 453,8 milioane, iar în 2020 de 442,2 milioane lei.

Potrivit cifrelor prezentate de vicepreședintele Călin Gal, într-o conferință de presă susținută miercuri alături de președintele Ilie Bolojan, în acest an cheltuielile de funcționare (adică cele pentru plata salariilor, utilităților și materialelor necesare atât pentru CJ Bihor, cât și pentru instituțiile din subordine) reprezintă 16,4% din total, urmând să fie de 417,515 milioane lei, în creștere față de anul precedent, 2023, când au fost de 340,492 milioane lei, iar asta din cauza actelor normative prin care au fost majorate salarii, precum și a creșterilor de prețuri.

Totuși, cea mai mare parte a banilor județului va fi utilizată pentru dezvoltare, mai exact 2,132 miliarde lei din totalul de 2,549 miliarde, adică 83,6% din total.

Cât a „înghițit”, cât a investit

Potrivit prezentării făcute de vicele Călin Gal privind raportul între cheltuielile pentru funcționare și cele pentru dezvoltare - raport care este oglinda cea mai precisă a felului în care o administrație este interesată doar să consume bani pentru propria funcționare sau, dimpotrivă, să facă investiții care să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor -, anul acesta CJ Bihor va aloca doar 16% pentru salariilor funcționarilor și plata utilităților, o viziune radical diferită de cea a administrației precedente (2016-2020, condusă de tandemul Pásztor Sándor – Ioan Mang). În 2020, nu mai puțin de 70% din bugetul județului s-a cheltuit pentru funcționare și doar 30% pentru dezvoltare.

De acum 4 ani, situația a evoluat astfel: în 2021 CJ Bihor a „consumat” pentru administrație 58% din buget și pentru dezvoltare 42%, în 2022 au fost 51% pentru funcționare și 49% pentru dezvoltare, iar în 2023 au fost cheltuiți 23% din bani pentru funcționare și 77% pentru dezvoltare.

Fondurile UE, de la 5% la 84%

Un alt indicator important este ponderea fondurilor europene în totalul sumelor destinate investițiilor pentru dezvoltare: în acest an, 83,7% din cele 2,132 miliarde lei destinați dezvoltării sunt din fonduri UE atrase de CJ Bihor, față de doar 5% în 2020.

În cursul anului trecut, din totalul banilor investiți 86% au fost din fonduri europene (970 milioane lei), în 2022 din totalul pentru dezvoltare 26% (56 milioane lei) au fost din fonduri UE, în 2021 procentajul de fonduri europene a fost de 35% din total (70,2 milioane lei), iar în 2020 a fost de 5% (doar 7,6 milioane lei).

Mai puțini carburanți

Vicele Călin Gal a prezentat și o situație actualizată a economiilor făcute de administrația Bolojan prin reducerea parcului auto al CJ Bihor și implicit a risipei de carburanți, măsură luată încă de la instalarea acesteia, la finele anului 2020.

Astfel, dacă în 2020 CJ Bihor avea 29 de mașini și ardea 27.500 litri de benzină și motorină, anul trecut, cu cele 16 mașini rămase după ce surplusul a fost donat altor instituții, administrația județeană a consumat doar 12.610 litri, o scădere de 67% față de situația de acum 4 ani, deși de atunci volumul lucrărilor și proiectelor a „explodat” în județ, această cantitate dovedindu-se totuși suficientă pentru deplasările pe șantiere.

În 2022, consumul de carburanți a fost de 13.460 litri (tot la 16 mașini), iar în 2021 de 12.590 litri.

Investițiile, nu doar în șosele

Pe de altă parte, Călin Gal a prezentat și o analiză comparativă a investițiilor programate în acest an și a celor desfășurate anul trecut, cifrele indicând o creștere la toate capitolele cu excepția celor pentru „siguranță națională”, adică a investițiilor pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Cum era de așteptat, investițiile pentru infrastructura rutieră vor crește și în acest an (de la 1,014 miliarde lei anul trecut la 1,747 miliarde lei în 2024). Investițiile pentru cultură vor crește de la 9,254 milioane lei anul trecut la 72,775 milioane lei anul acesta, cele pentru educație de la 11,098 milioane lei la 86,510 milioane lei, cele pentru protecția mediului de la 25,605 milioane lei la 48,934 milioane lei, iar cele pentru sănătate de la 4,134 milioane lei la 12,440 milioane lei.

Puteți vedea mai jos toate cifrele puse la dispoziție de conducerea CJ Bihor privind Bugetul de Venituri – Cheltuieli pe 2024 și analizele comparative:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!