Nu doar parlamentarii din partidele ce compun coaliția de guvernare au votat bugetul de stat pe 2026, ci și reprezentanți ai opoziției. Unul dintre ei este deputat de Bihor, membru al Comisiei de Buget-Finanțe a Camerei, care motivează că a făcut-o din responsabilitate.
E drept, alesul a activat anterior ca reprezentant al PNL, iar acum este curtat atât de către acest partid, cât și de altele două.
28 din opoziție
28 din cele 319 voturi exprimate pentru adoptarea Legii Bugetului de Stat pe 2026 au fost date de parlamentari care nu fac parte din formațiunile componente ale coaliției guvernamentale – PSD, PNL, USR, UDMR.
Din cei 28, opt sunt de la POT, 9 de la SOS, iar 11 neafiliați, foști membri ai altor partide pe listele cărora au fost aleși în 2024, a scris hotnews.ro.
Unul dintre voturile „pentru” a fost al deputatului de Bihor Emanuel Cristian Cîmpan, propulsat în Parlament pe lista de candidați a POT, formațiunea înființată de Anamaria Gavrilă, devenit apoi membru în Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților.
„Nu sunt împotriva investițiilor”
Contactat de BIHOREANUL, acesta a confirmat că a votat alături de colegii din partidele de la putere, motivând că a făcut acest lucru din responsabilitate. „Nu puteam să votez decât pentru adoptarea bugetului. Am avut mai multe discuții cu antreprenori care au insistat că investițiile trebuie deblocate, și nici eu nu sunt împotriva investițiilor. Mai mult, fără buget s-ar fi prelungit situația de incertitudine, care a dus inclusiv la creșterea dobânzilor la care ne împrumutăm”, a spus Cîmpan.
Deputatul bihorean a fost, de altfel, și singurul reprezentant al opoziției din Comisia de Buget-Finanțe care a votat marți împotriva amendamentului depus de AUR și susținut de PSD care viza blocarea finanțării pentru construirea noului stadion din Oradea. „Cum să fiu împotriva unei investiții în Oradea și în Bihor?”, a spus, retoric, Cîmpan.
În POT, doar „Anamaria Gavrilă și rudele sale”
Acesta a precizat, totodată, că nu se mai consideră membru al POT, deoarece împreună cu mai mulți alți colegi a format grupul parlamentar Uniți pentru România. „Grupul este alcătuit numai din foști membri POT nemulțumiți de modul în care este condus acest partid. În POT au mai rămas numai Anamaria Gavrilă și rudele sale”, a explicat deputatul.
De altfel, el a adăugat că membrii noului grup parlamentar au depus la conducerea Camerei Deputaților o notificare vizând schimbarea denumirii fostului grup POT.
Întrebat de BIHOREANUL dacă s-ar pregăti să migreze la un alt partid, acesta a negat, însă a adăugat că a fost contactat de trei alte formațiuni care i-au propus acest lucru. „M-au căutat și cei de la AUR, și de la PSD, și de la PNL, pentru că fiecare partid vrea să aibă cât mai multe voturi în Parlament”, a spus Cîmpan.
Până în 2024, Cristian Cîmpan a activat în PNL, fiind consilier local al acestui partid în comuna Hidișelu de Sus în perioada 2012-2021, când, după cum a declarat BIHOREANULUI, a părăsit acest partid din cauza coalizării la guvernare cu PSD. În ce privește opțiunea pentru POT, Cîmpan spunea că a fost întemeiată pe faptul că „se potrivește cu principiile pe care le am - credință, familie tradițională, onestitate”.
Cu Becali în frunte
În ce privește ceilalți parlamentari de opoziție care au votat Legea Bugetului de Stat, cei 11 neafiliați sunt foști aleși ai AUR (George Becali), SOS (George Dumitru Manea și Mariana Vârgă) și POT (Silviu Sorin Robe, Robert-Daniel Ghiță, Valentina Aldea, Aurora Tasica-Simu, Gheorghe Petru Pîclișan, Călin Groza, Andrei Csillag și Dumitrița Albu), arată Hotnews.ro.
De asemenea, au votat pentru adoptarea legii și 9 din cei 15 parlamentari ai SOS (Verginia Vedinaș, fostă senator PRM de Bihor în perioada 1996-2000, Ana-Marcela Baș, Florin Caragață, Tudor Ionescu, Simona-Elena Macovei Ilie, Sorin George Oltenașu, Nini Alexandru Pascalini, Elena Laura Toader și Mihai Adrian Țiu).
Dintre cei aleși pe listele POT au votat bugetul 8 deputați (Răzvan-Mirel Chiriță, Cristian Cîmpan, Codruța Maria Corcheș, Daniel Grofu, Sergiu Lucian Matei, Dan Mihai Nicolae, Gabriela Porumboiu și Gheorghe Valentin Răducea).