Întâi datoriile! Pentru a putea licenţia societatea Termoficare, al cărui proprietar este, ca producător de energie electrică, municipalitatea este obligată întâi să plătească datoriile pe care le are faţă de operatorii de pe piaţa de enegie electrică cealaltă societate pe care o deţine, Electrocentrale, aflată în insolvenţă.
Municipalitatea va fi nevoită să achite din bugetul local 1,14 milioane lei, sume cu care Electrocentrale a rămas datorare la intrarea în insolvenţă către Transelectrica (641.166 lei), Electrica Furnizare (381.168 lei) şi ANRE (126.296 lei). Ulterior Primăria se va constitui cu aceste sume ca parte la masa credală a celor care au de recuperat bani de la Electrocentrale.
Potrivit Legii enegiei electrice, 123 din 2012 "nu pot fi autorizaţi solicitanţii care au ca acţionari deţinători ai controlului sau ca administratori persoane care anterior au avut calitatea de acţionar deţinător al controlului ori administrator în cadrul unor operatori economici titulari de licenţă care nu şi-au achitat obligaţiile de plată rezultate din tranzacţiile realizate pe piaţa de energie electrică".