Senzaţia este zguduitoare. "Doar sub un atac aerian afli cât de repede poţi fugi cu adevărat. Am luat papagalul, căţelul, fetiţele şi am fugit. Pe hol, vecinii alergau, care cum, în papuci sau halat. Într-un minut lumea era în adăpost, singurul loc sigur", povesteşte Alin, un orădean stabilit în Israel.
Cele şapte decenii şi jumătate de pace le-au tocit orădenilor instinctele de autoapărare. BIHOREANUL a descoperit că doar 85% dintre cele 59 de adăposturi amenajate să protejeze cam 45% din populaţia oraşului sunt în stare de funcţionare. Şi acelea într-o stare acceptabilă pentru Războiul Rece!
Tot al doilea...
În cazul unui atac aerian, astăzi doar 45% din populaţia oraşului are unde se ascunde. Primăria Oradea gestionează 59 de adăposturi cu instalaţii de purificare a aerului şi 120 de subsoluri care pot deveni buncăre. La nevoie, se poate ajunge la 100.000 de locuri cu cele din pasajele sau parcările subterane.
"Nu este nevoie de atâtea locuri. În caz de război, o parte din populaţie este mobilizată pe front sau la locul de muncă, iar alta locuieşte oricum în zone mărginaşe care nu sunt ţinte", spune coordonatorul Compartimentului Protecţie Civilă din Primărie, Daniel Micloş (foto).
Pe lege, un conflict armat ar mobiliza sub arme tinerii între 20 şi 35 ani, gradaţii până în 55 de ani şi ofiţerii până în 65 de ani. Aşa că oraşul s-ar cam goli...
"A" mare de tipar!
În funcţie de locul din oraş, un orădean care aleargă pentru viaţă ajunge la un refugiu între 3 şi 10 minute. Primăria are în evidenţe 27 de adăposturi în Nufărul, 20 în Rogerius, 8 în Ioşia şi unul în centru. Acestea au fiecare 150 de locuri. În plus, mai există 6 adăposturi ale unor firme sau mari instituţii de învăţământ, obligate să le amenajeze prin HG 862 din 2016.
Puţini ştiu, dar cel mai mare adăpost din Oradea, de 581 de locuri, este amplasat sub fostul complex comercial Oradea Shopping City din Calea Aradului. Următorul ca mărime, cu 320 de locuri, este sub biblioteca din campusul universitar. "Adăposturile sunt destul de uşor de identificat după litera A mare de tipar şi o săgeată către intrare", explică consilierul.
În gura lupului
Conform normativelor, adăposturile au pereţii întăriţi cu straturi suplimentare de beton, o uşă masivă din fier şi o încăpere tampon, astfel încât ocupanţii din spatele ei să nu fie răniţi dacă este aruncată în aer.
"Adăposturile au instalaţie electrică pentru funcţionarea filtro-ventilaţiei, care poate fi acţionată inclusiv manual, clapete de sens pe aerisire care se închid automat pentru a împiedica suflul exploziilor de afară să împingă în adăpost aerul viciat şi toalete uscate în cazul în care adăpostirea durează", explică Micloş.
Fiecare adăpost de acest gen este prevăzut cu o "gură de lup" - un tunel de evacuare proiectat să iasă la suprafaţă la o distanţă egală cu înălţimea clădirii, astfel încât ocupanţii să poată fi evacuaţi de sub eventualele ruine. Cea mai veche clădire cu "gură de lup" este palatul administrativ al oraşului (foto), al cărui tunel iese în curtea Primăriei!
Comanda la primar!
BIHOREANUL a intrat în centrul de comandă de sub palatul administrativ pe o uşă masivă de fier de sub geamurile Primăriei. Treptele de piatră coboară sub nivelul solului într-un tunel care coteşte în faţa altor două uşi din fier, succesive, cu garnituri cauciucate pentru a se închide ermetic. Instalaţia de ventilaţie porneşte din prima, iar un uruit greoi umple încăperea.
Beciul se întinde compartimentat în camera sirenelor, camera centralei telefonice, sala de şedinţe şi camera de Stat Major. Ultimul la rând, biroul comandantului are pe masă trei telefoane cu disc, pe care copiii de astăzi le-ar lua drept toastere. "În cazul unui atac, aici coboară primarul şi directorii din Primărie care coordonează serviciile publice, de la alimentarea cu apă şi curent la transport în comun", explică Micloş.
"Pierderi şi distrugeri"
În buncăr, afişele mari, mâncate de vreme, care explică schematic "Clasificarea substanţelor toxice de luptă şi mijloacele de întrebuinţare" ori "Reacţiile nucleare" cu "Unda de şoc" şi "Impulsul electromagnetic" dau încăperilor o atmosferă de război rece. O tablă neagră, mare cât peretele, marcată într-o parte cu "Pierderi şi distrugeri", iar de cealaltă cu "Repartiţia forţelor şi mijloacelor", pare să fie menită să ţină scorul într-un joc mortal.
Aerul apăsător, amintind de criza rachetelor din Cuba, este întreţinut şi de "girofarul" cu mesaje pe culori, de la galben - "Prealarmă aeriană", roşu - "Alarmă aeriană" şi vişiniu - "Alarmă chimică", la un gri, cândva alb, cu "Încetarea alarmei".
Beciul pare încremenit în timp de jumătate de secol. Doar maldărele de baxuri cu spirt medicinal "Mona", stativele noi pentru perfuzii şi bidoanele cu apă pentru dozatoarele din Primărie, depozitate aici în cea mai mare siguranţă, amintesc de zilele de azi ale pandemiei de Covid-19...
Sub Pământ SRL
De altfel, majoritatea adăposturilor din oraş funcţionează ca depozite. "Locatarii blocurilor pot să îşi depoziteze lucruri în adăposturi cu condiţia ca, la cerere, să le evacueze în 24 de ore", spune consilierul. De fapt, Primăria se asigură astfel că orădenii au tot interesul ca beciul să fie curat, uscat şi deratizat, iar instalaţia electrică funcţională.
BIHOREANUL a coborât într-un astfel de adăpost amenajat sub blocul din strada Galileo Galilei 20. Beciul are pereţii de beton dublaţi, instalaţie electrică, sistem de filtro-ventilare şi tunelul de evacuare într-un puţ vertical cu scară din agrafe metalice, amenajat la capătul blocului. Arată la fel de auster ca adăpostul de sub Primărie, dar pare funcţional.
"Beciul este aerisit şi uscat. Fiecare locatar îşi face curat în zona în care îşi lasă lucrurile", explică preşedintele Asociaţiei de Proprietari Galileo, Gheorghe Maier. Bărbatul spune că locatarii nu văd niciun avantaj în faptul că au un adăpost sub bloc. "Oamenii nu mai cred în nimic", zice Maier.
Nu au fost o prioritate
Adevărul este că în adăposturile anti-aeriene ale Primăriei ultima dată s-a investit în 2008, în primul an de mandat al fostului primar Ilie Bolojan, din banii alocaţi de precedentul, Petru Filip. De atunci municipalitatea a cheltuit doar cu revopsitul marcajelor.
"Adăposturile nu au fost o prioritate", recunoaşte primarul Florin Birta (foto). De altfel, edilul evită să şi promită alocări pentru anul viitor. "Trebuie să vedem despre ce bani este vorba şi cu ce constrângeri bugetare ne confruntăm".
Neoficial, cam 85% dintre adăposturi sunt relativ funcţionale, însă necesită, oricum, lucrări de întreţinere. Cu 100.000 lei pe an, în câţiva ani ar putea fi reabilitate toate. "Noi am mai făcut igienizări şi verificări ale instalaţiilor, dar în ultimii doi ani toate eforturile s-au concentrat pe pandemia de Covid-19", zice şeful Direcţiei Logistice din Primărie, Mircea Oaie.
"Mai bine să le ai..."
Reprezentanţii Primăriei par să creadă că în vreme de pace, într-o Românie protejată de umbrela NATO, adăposturile anti-aeriene sunt inutile. Lucrurile sunt, însă, mai nuanţate. "Adăposturile de sub blocuri pot fi folosite inclusiv în caz de accident chimic sau nuclear. Trebuie doar să le aducem 
la nivelul zilelor noastre", spune colonelul Dan Poinar, acum în rezervă.
De altfel, aceste subsoluri pot asigura protecţie inclusiv în cazul unui izolat atac cu rachete. "În Afganistan, aveam birourile în containere, iar lângă ele profile din beton în formă de U în care ne puteam adăposti în caz de atac cu rachete. Reflexul mi-a rămas. Casa mea are plafon de beton, atât peste beci cât şi peste primul etaj, astfel încât efectul unei explozii să nu ajungă până jos", povesteşte colonelul în rezervă Mircea Romocia.
Cel mai bine înţelege însă necesitatea acestor adăposturi fostul jurnalist orădean Bogdan Alin Avram (foto), stabilit cu familia în Israel, unde a prins conflictele din 2014 şi 2021. "Chiar dacă din adăpost auzi bubuitura, te simţi mult mai în siguranţă. Nu departe de noi, o rachetă a lovit un bloc, dar lumea se adăpostise şi nu au fost victime", povesteşte orădeanul. Avram are propria părere despre adăposturi, bazată pe o logică simplă: "Mai bine să le ai şi să nu-ţi trebuiască, decât să-ţi trebuiască şi să nu le ai..."
RUSIA VS UCRAINA
Deocamdată, războiul nervilor
În cele şapte decenii şi jumătate de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au existat prea puţine zile de pace planetară. Pentru fiecare conflict stins, a izbucnit un altul. Cu excepţia războaielor iugoslave dintre anii 1991 – 2001, niciodată zonele fierbinţi nu au fost însă atât de aproape de graniţele României precum în ultimul an, când Rusia a început să maseze trupe şi armament la graniţa cu Ucraina.
Analiştii militari se tem că manevrele ar putea degenera în ianuarie într-un conflict armat, după ce ruşii şi-ar fi constituit rutele de aprovizionare, iar solul, acum mocirlos, va îngheţa, favorizând deplasarea tehnicii de luptă.
Conform cererilor formulate vinerea trecută de Rusia, preşedintele Vladimir Putin vrea să blocheze, printre altele, extinderea NATO către propriile frontiere, aderarea Ucrainei la alianţă şi amplasarea de rachete în ţările vecine la o distanţă de la care i-ar putea atinge teritoriul.