Mai multe categorii de studenți ai Universității din Oradea vor primi burse de până la 1.450 lei/lună de la Consiliul Județean Bihor, din fonduri europene alocate proiectului de realizare a Campusului pentru Învățământ Dual din Oradea.
O hotărâre în acest sens a fost adoptată joi de către aleșii bihorenilor, la inițiativa conducerii administrației județene.
Potrivit hotărârii, beneficiarii pot fi studenții înscriși la programele de studii dezvoltate în parteneriat cu Consorțiul pentru Învățământ Dual, înființat de CJ Bihor împreună cu Primăria Oradea, cu Universitatea, cu 6 licee și colegii tehnice din Oradea și cu patru companii care activează în parcurile industriale din oraș.
De asemenea, mai pot primi astfel de burse și studenții care desfășoară activitățile practice în companii, cei din mediul rural, studenții proveniți din comunitatea romă, cei cu cerințe educaționale speciale, precum și cei din alte categorii defavorizate.
Suma pusă la dispoziție de CJ Bihor pentru plata burselor este de 2 milioane lei și provine din fondurile PNRR pentru realizarea Campusului pentru Învățământ Dual, putând fi achitată până în luna august a acestui an, după criterii pe care le stabilește Universitatea din Oradea.
