"Să nu înceapă lucrările!"

Războiul primarului de Finiş, Ioan Man, împotriva proiectului Aparegio vizând construirea unei aducţiuni de apă pentru Beiuş pe teritoriul comunei pe care o conduce a intrat în faza ostilităţilor deschise. Edilul s-a împotrivit săptămâna aceasta demarării în comună a lucrărilor comandate de Compania de Apă Oradea firmei Hidroconstrucţia Sebeş cu finanţare prin programul Aparegio.

"Au venit cu camioanele în comună. I-am avertizat să nu înceapă lucrările! Nu vrem scandal, vom protesta paşnic, dar nu o să îi lăsăm. Cum adică să vii tu şi să lucrezi pe terenul altuia fără să şi se dea voie?", a protestat Ioan Man.

Finiş contra restul lumii

Revolta primarului a pornit de la faptul că, după doi ani de la atribuirea lucrărilor către firma Hidroconstrucţia Sebeş, interval în care Primăria Finiş a refuzat să elibereze avizul tehnic pentru demararea lucrărilor, Consiliul Judeţean Bihor a eliberat în martie 2014 autorizaţia de construire trecând peste capul administraţiei locale.

"Judeţul" a cerut la sfârşitul anului trecut Primăriei Finiş o poziţie privind condiţiile pe care le impune pentru realizarea lucrărilor, iar pentru că aceasta nu a răspuns, a considerat tăcerea administraţiei locale "consimţire tacită" după care a aprobat începerea lucrărilor. Hidroconstrucţia a preluat amplasamentul de la beneficiar în cursul acestei săptămâni şi urma să demareze lucrările săptămâna viitoare. Primarul de Finiş se împotriveşte însă în continuare.

"Eu zic să nu înceapă lucrările pentru că lucrurile nu vor rămâne aşa. Vom contesta autorizaţia de construire în instanţă", a spus Man.

Edilul îşi justifică opoziţia vehementă prin faptul că lucrările la aducţiunea de apă pentru Beiuş vor distruge un drum forestier modernizat pe fonduri europene, sacrificiu care nu se justifică în condiţiile în care comuna are deja amplasată o conductă prin care poate alimenta oraşul Beiuş.

"Nu pot prelua conducta lui"

Pe de celalată parte, Ovidiu Gavra, directorul CAO, spune că opoziţia comunităţii locale este nejustificată. "Dacă la Pungeşti oamenii au ieşit în stradă de teamă că lucrările le va otrăvi terenurile şi nu vor mai avea apă de băut pentru animale, aici nici vorbă de aşa ceva. Se investeşte din bani europeni într-o aducţiune de apă care va alimenta inclusiv comuna", a spus Gavra.

Directorul a mai afirmat că, nici să vrea, CAO nu poate prelua conducta de apă montată de comuna Finiş, aşa cum doreşte Man. "Nu pot prelua conducta lui, aşa cum nu pot prelua în Oradea branşamentele consumatorilor dacă nu corespund standardelor din proiect. Conducta pe care o tragem noi va fi nouă, va avea un diametru de 273 milimetri pentru a putea asigura alimentarea cu apă atât pentru Beiuş cât şi pentru Finiş. Nu văd care e problema...", a spus directorul.

Gavra a mai arătat că la sfârşitul anului trecut a avut loc o întâlnire la Prefectură în cadrul căreia a luat parte la discuţii, pe lângă reprezentanţii celor două părţi, inclusiv reprezentantul APDRP Satu Mare, finanţatorul lucrărilor de modernizare a drumului din Finiş. În urma verificărilor în teren, inclusiv acesta a ajuns la concluzia că lucrările la conductă nu vor afecta carosabilul, fapt pentru care a şi aprobat demararea lor.

"Noi am promis că, dacă prin absurd, drumul va fi afectat, vom face toate demersurile necesare pentru aducerea lui la starea iniţială, dar nu ne-a luat nimeni în seamnă", a afirmat Gavra.

Pe săptămâna viitoare...

Reprezentanţii firmei Hidroconstrucţia şi-au dus utilajele la Finiş dar nu au deschis încă şantierul. "Am lăsat utilajele la Finiş, i-am prezentat primarului autorizaţia de construire aşa cum a cerut, ne-am manifestat întreaga disponibilitate în orice problemă legată de lucrare, sperăm să nu fie probleme", a declarat Dorel Peciu, directorul Hidroconstrucţia Sebiş.

Potrivit directorului, lucrările efective vor începe săptămâna viitoare după ce primarul de Finiş se va fi lămurit cu privire la legalitatea lucrării. "Deşi avem utilajele în teren am amânat lucrările pe săptămâna viitoare ca să nu intrăm în conflict cu autorităţile locale. Luni sau marţi vom începe să lucrăm în forţă atât în Beiuş cât şi în Finiş pentru că suntem în întârziere", a spus Peciu.

Lucrarea, atribuită încă din iunie 2012 pentru suma de 10,5 milioane lei, vizează printre altele realizarea unei aducţiuni de apă de 22 de kilometri de la izvorul Feredeu aflat pe teritoriul administrativ al comunei Finiş la oraşul Beiuş.