Cu mâinile afundate în buzunarele blugilor, bărbatul a coborât grăbit din maşina sosită în viteză pe vârf de munte. Cum pusese camere de supraveghere în zonă, a reperat imediat prezenţa unor străini care făceau poze şi a "descins" să vadă ce-i cu ei. S-a proţăpit băţos în drum, uitându-se în zeflemea la oamenii din faţa lui, veniţi să le arate reporterilor BIHOREANULUI baiurile care-i apasă: păşunea nu mai e păşune, pădurea-i prăpădită, ba până şi cursul apei din vale a fost mutat din loc.

Gâlceava a izbucnit într-una dintre cele mai pitoreşti zone din judeţ, Valea Boiului din satul Lorău, comuna Bratca, iar "combatanţii" sunt foştii şi actualii şefi ai Asociaţiei de pădurit şi păşunat Runc Boiu Lorău, care se acuză unii pe alţii că au devalizat composesoratul şi au transformat valea, în trecut de o frumuseţe sălbatică rară, într-o aglomerare kitschoasă de rulote şi cabane de vacanţă. Totul, pe lângă lege, pentru bani...

Urmaşii lui Neagoe Vodă

Asociaţia de pădurit şi păşunat Runc Boiu Lorău s-a constituit în 1999 pe fundamentul fostului composesorat urbarial Neagoe Vodă din anul 1928. De înfiinţarea şi organizarea ei s-a ocupat un localnic, Vasile Berghian, care a şi devenit primul ei preşedinte, cu circa 150 de membri. 

Oamenii şi-au angajat un inginer, expert autorizat, au strâns documente ca moştenitori ai membrilor vechiului composesorat şi le-au înaintat comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar, cerând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - păşuni, fâneţe şi păduri. 

În final, actele au fost validate, iar noua asociaţie a început să le administreze, având 394,33 hectare de pădure şi 113,89 hectare de păşune.

Începe scandalul

Problemele au apărut în 2007, la scurt timp după instituirea subvenţiilor APIA din fonduri UE pentru susţinerea agricultorilor, acordate şi pentru întreţinerea păşunilor deţinute de asociaţiile urbariale. 

La reclamaţia unor membri nemulţumiţi, conducerea asociaţiei a ajuns în colimatorul procurorilor deoarece ar fi concesionat ilegal terenuri, dar şi pentru că unii membri ar fi intrat în organizaţie fără să fi fost îndreptăţiţi, inclusiv preşedintele Vasile Berghian. Un an mai târziu, în 2008, ancheta a fost încheiată. "Consider că nu se poate reţine în sarcina făptuitorilor, membri ai asociaţiei, săvârşirea vreuneia din infracţiunile sesizate", arăta rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, pe motiv că faptele nu există, după o anchetă a Parchetului Aleşd

Nemulţumiţi au fost şi ulterior. Cel mai vehement, până nu demult, în 2019, era chiar un vecin al lui Berghian, Ioan Sturz, care acţionase în trecut ca un veritabil avertizor de integritate, urmărind toate cheltuielile asociaţiei, atât în timpul mandatului lui Berghian, cât şi în cel al succesorului acestuia, Leontin Jurcă. 

Cu aproape 5 ani în urmă s-a oprit. Motivul? A ajuns el la şefie, în locul acestora...

Au fost penali, dar facem ca ei

Odată cu conducerea asociaţiei, Sturz a preluat şi metehnele pe care până atunci le înfierase cu zel. Dacă în perioada 2007-2015 vechea conducere organizase licitaţii pentru a concesiona 15 parcele de câte 300-500 mp (în total 0,7 hectare), din 2019, de când Sturz a ajuns şef, asociaţia a dat în chirie circa 70 de loturi (însumând peste 2,5 hectare de păşune şi pădure), unele parcele fiind chiar şi de 4.000 mp. 

În loc de concesionare, Sturz a ales închirierea, iar asta ca să nu mai organizeze licitaţii, astfel că majoritateBerghiana chiriaşilor sunt propriile rubedenii şi prieteni. Pe de altă parte, a păstrat aceleaşi condiţii nefavorabile asociaţiei pe care le stabiliseră şi predecesorii săi: contracte la tarife de numai 6 euro/mp/49 ani. Sume ridicole ce ascund, de fapt, o vânzare mascată, iar asta în condiţiile în care reglementările legale nu permit înstrăinarea terenurilor urbariale. 

Urmarea? Sub Sturz, asociaţia a fost călcată de controale peste controale, în urma reclamaţiilor făcute de cei pe care în trecut îi pârâse el. "Face acelaşi lucru pe care îl făcea şi tata. Dacă atunci tata era penal, acum el nu-i?", se întreabă retoric Nicolae Berghian (foto), fiul fostului preşedinte, între timp decedat, unul dintre iniţiatorii sesizărilor trimise în ultimele luni la toate autorităţile cu atribuţii, dar şi BIHOREANULUI

Vale în şantier 

Aşa au descoperit jurnaliştii că Valea Boiului, una dintre cele mai pitoreşti şi virgine zone din Munţii Piatra Craiului, unde în trecut liniştea era spartă doar de faimoasa cascadă ascunsă în mijlocul văii, a ajuns în prezent o aglomerare de rulote, cabane turistice şi căsuţe de vacanţă. 

Toate sunt construite pe lângă lege, care nu permite nici divizarea terenurilor asociaţiilor urbariale, acestea fiind prin definiţie proprietate "indivizibilă", şi care, de asemenea, interzice categoric ridicarea unor construcţii pe păşuni, cu câteva excepţii, cum ar fi adăposturile sSuciuilvo-pastorale, pentru îngrijirea animalelor pe timpul păşunatului. 

Unii au mers până într-acolo încât au mutat din loc însăşi Valea Boiului şi au făcut captări ilegale de apă, alţii i-au îndiguit malurile după cum i-a tăiat capul, ba au pus şi stăvilare ca să-şi facă păstrăvării. Cei care n-au prins loc pe malul pârâului şi-au amenajat un drum clandestin pe munte şi au ridicat construcţii pe coline. Alţii, întreprinzători, au amenajat un glamping, cu iurte pentru turişti. Tot ilegal.

"Am ajuns în aşa hal încât dacă vrem să scoatem animalele la păşunat nu mai avem unde, că Sturz a prăpădit tot. Şi păşuni, şi pădure!", se plânge Viorel Suciu (foto), fost secretar al asociaţiei, de la înfiinţare până în 2015. 

Control după control

Sesizările ajunse la Direcţia Agricolă Bihor, Garda Forestieră, APIA şi Garda de Mediu s-au lăsat cu controale, amenzi şi chiar dosare penale pentru încălcarea reglementărilor de mediu şi privind apele, a celor care guvernează funcţionarea asociaţiilor urbariale, dar şi administrarea păşunilor şi pădurilor. 

Inspectorii Direcţiei Agricole, de pildă, au stabilit că fosta şi actuala conducere au concesionat ori au închiriat parcele de păşune care sunt folosite în scop turistic, deşi au destinaţie de păşune, motiv pentru care au amendat asociaţia, dispunând să anuleze toate contractele şi să aducă terenurile la stadiul iniţial. "Dacă nu o vor face, îi vom acţiona în instanţă", spune şeful Direcţiei, Nicolae Hodişan, explicând că reglementările în cazul păşunilor sunt extrem de stricte, permiţând schimbarea categoriei de folosinţă a acestora doar în cazuri excepţionale, pentru lucrări de utilitate publică, amenajarea de ferme şi adăposturi pentru animale. Chiar şi pentru asta, asociaţia ar fi avut nevoie de avize şi acorduri, în primul rând de la Direcţia Agricolă şi de la Agenţia de Mediu.

Mai ales că, după cum spune şi şeful APIA Bihor, Sorin Roman, casele de vacanţă, cabanele şi alte construcţii ocupă 14 ari din suprafaţa totală pentru care asociaţia încasează subvenţii. "Vom şti mai multe după finalizarea raportului de control", a explicat şeful APIA Bihor.

Valea Baiului
PAZNIC CHIRIAŞ. În Valea Boiului, fiecare are ceva pus deoparte... Pădurarul care păzeşte fondul forestier al Asociaţiei de pădurit şi păşunat Runc Boiu Lorău, Viorel Negrea, a primit în chirie 1.400 mp din terenul acesteia, pe care își construiește o casă (foto). Fără autorizaţie, la fel cum a deviat, pe zeci de metri, cursul pârâului ce şerpuia în zonă...

Stop joc!

Construcţiile şi amenajările clandestine au fost inventariate şi de comisarii Gărzii de Mediu Bihor, cu ocazia a două controale făcute în ultimele 6 luni. 

Comisarii au emis 18 citaţii proprietarilor construcţiilor neautorizate şi preşedintelui Asociaţiei Urbariale,  iar aceştia se vor alege fie cu amenzi ce pornesc de la 7.500 lei, fie cu sesizări penale. "Primăria Bratca nu a emis certificate de urbanism pentru niciuna dintre lucrările sus-menţionate. Investigaţia de mediu nu s-a încheiat, dar din constatările de până acum se lasă cu dosare penale", a declarat BIHOREANULUI comisarul-şef Sever Şerbănescu.

Cert e că, după constatarea neregulilor, primarul comunei Bratca, Ionuţ Sturz - coincidenţă de nume cu şeful asociaţiei - a dispus sistarea tuturor lucrărilor pe Valea Boiului. "Am cerut conducerii asociaţiei să lămurească problemele cu chiriaşii, pentru ca aceştia să intre în legalitate", zice edilul. 

"Cu fruntea sus"

Stricăciunile făcute de modificările şi construcţiile haotice din Valea Boiului cu greu vor putea fi reparate. Aleşi pe sprânceană atât de fosta, cât şi de actuala conducere a asociaţiei, strict din rândul rudeniilor şi amicilor şefilor, chiriaşii se declară "de bună credinţă" şi sunt acoperiţi cu acte legalizate la notari, astfel că e greu de crezut că-şi vor demola de bunăvoie construcţiile. Mai ales că, după controalele din ultima vreme, preşedintele Asociaţiei, Ioan Sturz, continuă să-i liniştească, zicând că neregulile găsite de instituţii sunt minore, iar reclamaţiile... "minciuni". 

"Eu stau cu fruntea sus, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor", zice Sturz, jurându-se că n-a greşit cu nimic, chiar dacă a continuat, la scară şi mai mare, "afacerile" antecesorilor săi. Pe care tot el i-a reclamat ani întregi că sunt penali...


CA-N CODRU
Gestionari penali

Sfada dintre fosta şi actuala conducere a Asociaţiei de pădurit şi păşunat Runc Boiu Lorău i-a adus în zonă şi pe comisarii Gărzii Forestiere, care au constatat că în pădurile încredinţate spre pază Ocolului Silvic Crişul Negru Superior Lunca domneşte haosul: exploatările se fac fără niciun control.

Nu ar fi, de altfel, prima oară când se fură în zonă. În 2014, când pădurea asociaţiei era administrată de Ocolul Silvic Pădurea Craiului, Parchetul Bihor a declanşat o anchetă după ce s-a descoperit că fuseseră tăiaţi 437 de arbori consideraţi "produse accidentale", adică rupţi de furtuni, deşi în realitate fuseseră verzi şi sănătoşi.

Pasat timp de trei ani între procurori, dosarul a fost clasat în 2017 pe motiv că silvicultorii nu au încălcat legi sau ordonanţe de urgenţă, ci "doar" regulamente aprobate prin ordine de ministru, astfel că – în urma unei faimoase decizii a CCR - nu pot fi traşi la răspundere penală.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!