Aşa cum era de aşteptat, întrucât împerecherea s-a făcut pe criterii geografice, fotbaliştii de la CA Oradea se vor duela cu clujenii de la Universitatea în turul IV al Cupei României, ultima fază a competiţiei înainte de intrarea în scenă a formaţiilor de liga I.

Federaţia Română de Fotbal a stabilit luni meciurile care se vor desfăşura în turul IV al cupei, acestea urmând a avea loc miercuri, 8 septembrie.

Conform stabilirii făcute, CA Oradea va juca acasă cu FC Universitatea Cluj, o echipă care a început relativ bine noul sezon al ligii secunde, având patru victorii din cinci etape.

Chiar sâmbătă, clujenii, care sunt pregătiţi însă de doi antrenori bihoreni, Erik Lincar şi Viorel Domocoş, au evoluat în judeţul Bihor, la Sânmartin, pe Stadionul Luceafărul, cu Metaloglobus. Asta, pentru că stadionul lor, Cluj Arena, este ocupat cu alte activităţi. Sâmbătă, U s-a impus cu 2-1, printr-un gol al victoriei marcat în minutul 90+5, după ce la pauză bucureştenii aveau 1-0.

Astfel, clujenii de la U ocupă în prezent locul 4 în liga secundă, cu 12 puncte.

De partea cealaltă, şi CAO a început bine noul sezon al Ligii a III-a, învingând, dar tot cu un gol al victoriei înscris în ultimul minut, pe CSM Satu Mare, scor 2-1, în runda de debut.

Până să ajungă în turul IV al Cupei României, CA Oradea a mai trecut însă de două formaţii, Foresta Tileagd, pe care a învins-o în deplasare cu 5-0, şi SCM Zalău, de care a dispus acasă cu 1-0. La rândul ei, U Cluj a trecut în turul III cu 4-0 de Sănătatea Cluj.

Meciul de miercuri, 8 septembrie, dintre CA Oradea şi FC Universitatea Cluj se va desfăşura la Oradea, pe terenul echipei mai slab cotate. Astfel, Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" va fi gazda partidei, cel mai probabil cu începere de la ora 16:30.


Programul complet al meciurilor din turul IV al Cupei României:

FC Unirea Dej – CS Minaur Baia Mare
ACS CAO 1910 – AS FC Universitatea Cluj
ACS Şomuz Fălticeni – CS Aerostar Bacău
ACS Huşana Huşi – ACSM Politehnica Iaşi
CS Şoimii Lipova – Politehnica Timişoara
CSM Reşiţa – FC Ripensia Timişoara
AFC Odorheiu Secuiesc – AFC Hermannstadt
SR Municipal Brasov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

CS Hunedoara – CSC 1599 Şelimbăr
ACSO Filiaşi – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Unirea Bascov – CSM Slatina
CS Tunari – Concordia Chiajna
AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – ACS Petrolul 52/CSO Plopeni*
Recolta Gheorghe Doja – AS FC Buzău
CS Năvodari – AFC Unirea 04 Slobozia
AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC Astra

*Meciul din turul III dintre ACS Petrolul 52 şi CSO Plopeni încă nu s-a jucat, el urmând a avea loc pe 1 septembrie.