Podul Sfântul Ladislau se închide la loc. "În data de 1 iunie, între orele 8 - 18, se va închide accesul pietonal pe podul Sfântul Ladislau (denumirea veche a podului Ferdinand) pentru realizarea lucrărilor de asfaltare", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit anunţului reprezentanţii municipalitatăţii şi-au cerut scuze pentru disconfortul creat şi roagă orădenii să folosească pasarela hobonată dintre Aleea Emanuil Gojdu - strada Libertăţii sau pasarela zona strada Plevnei - Szigligeti Ede.

Termenul de predare a lucrărilor de la podul Ladislau a fost prelungit până pe 20 iunie, dată până la care municipalitatea mai are de tras reţelele prin canalul tehnic de sub pod, de montat balustradele şi iluminatul public, de pietruit trotuarele şi de asfaltat carosabilul.

Reabilitarea podului Ladislau a demarat pe 15 septembrie 2015, cu termen de predare în şase luni. Executate de SC Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby AS, la un preţ de 5,1 milioane lei, lucrările au fost suspendate înaintea sărbătorilor de iarnă şi reluate la începutul lunii februarie.