Consiliul Local Oradea a hotărât joi să șteargă debitele a 314 persoane fizice și 64 de persoane juridice care datorau bugetului local mai puțin de 40 lei la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, dar nu şi-au făcut noi datorii în 2021 și nici nu au bunuri care să poată fi urmărite.

„Nu se justifică executarea silită...”

Consilierii locali au șters datorii în valoare totală de 6.214 lei în cazul persoanelor fizice și 826 lei în cazul persoanelor juridice.

Conducerea Primăriei a propus această măsură după ce a realizat că iese mai ieftin să șteargă datoriile contribuabilului decât să facă demersuri pentru recuperarea lor pe cale legală. „Măsura a fost luată pentru a curăța baza de date a Primăriei de o serie de sume provenind din datorii istorice a căror cuantum nu justifică cheltuielile cu executarea silită”, a declarat pentru BIHOREANUL, directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Amnistia fiscală se aplică doar în cazul celor care nu au alte datorii la bugetul local. „După cum prevede și Codul Fiscal, am luat în calcul doar datoriile sub 40 lei de la finalul anului trecut. Dacă între timp contribuabilul și-a majorat suma datorată pentru că a primit o amendă sau mai are altceva de plătit, impozitul datorat nu se mai anulează”, a declarat Birta.

Bani pentru ONG-uri

Pe de altă parte, în cadrul aceleiași întâlniri, consilierii locali au aprobat, la propunerea conducerii Primăriei, acordarea de subvenții în valoare de 106.500 lei către șapte asociații și fundații orădene care administrează unități de asistență socială pe raza municipiului.

Cele mai mari sume le vor virate Asociației Româno – Germană Alsterdorf, care va primi 25.550 lei pentru acoperirea costurilor centrului de zi pentru adulți cu dizabilități, Asociației Caritas Eparhial Oradea (22.900 lei - pentru susținerea finanțării cantinei sociale) și centrului rezidențial Casa Frențiu (22.900 lei).

Printre altele vor mai benefica de finanțări Centrul de îngrijire la domiciliu și cantina socială (19.750 lei) aparținând Asociației Caritas Catolica, Asociația Down România (12.000 lei) și fundația Consistoria Efrem Beniamin (10.800 lei). Finanțările vor fi acordate prin Direcția de Asistență Socială Oradea.