Calea Aradului se închide traficului auto începând de vineri dimineaţă până sâmbătă la ora 16, pe sensul de intrare în Oradea.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, sistarea circulaţiei este impusă de lucrările de asfaltare care vor fi derulate pe tronsonul delimitat de podul peste Peţa şi sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Aviatorilor.

"Devierea traficului se va face pe una din cele două benzi de ieşire din oraş până la sensul giratoriu de pe str. Aviatorilor, conform planşelor cu semnalizare rutieră aferente", se menţionează în comunicat.

Cele două benzi de circulaţie de pe sensul de ieşire din oraş au fost asfaltate la sfârşitul săptămânii trecute.