Apropierea campaniei electorale întăreşte spiritul combativ al aleşilor locali. După o perioadă de relativă acalmie, Consiliul Local a devenit joi o arenă de dezbatere, cu proiecte de hotărâri trântite la vot, cereri de demisii şi replici acide.

Hotărât să facă opoziţie pe ultima sută de metri din mandat, grupul PSD a trântit la vot proiectele de hotărâri prin care 10 familii orădene cereau Consiliului Local să le accepte donaţiile constând în suprafeţe de teren între 8 şi 117 metri pătraţi pentru a amenaja pe ele drumuri publice.

Întrucât trei consilieri ai puterii locale au lipsit de la şedinţă, proiectele au fost respinse, întrunind doar 17 voturi din partea PNL şi UDMR, faţă de un minimum de 18 impus de lege, în condiţiile în care cei cinci consilieri ai PSD au votat "împotrivă".

"Cred că ar trebui să terminăm din acest moment cu donaţiile. Singura cale legală este exproprierea cu o justă despăgubire şi nu condiţionarea acordării Certificatului de Urbanism de cedarea unei suprafeţe de teren către Primărie", a declarat, în numele grupului PSD, consilierul local Adelina Coste, candidat la funcţia de primar.

În interesul donatorului

În replică, viceprimarul Mircea Mălan a explicat că donaţiile unor suprafeţe de terenuri sunt în interesul celor care le fac. "În fapt, un cetăţean solicită o autorizaţie de construire. Ca să se încadreze în obligaţiile legale de a avea asigurate căi de acces, donează o suprafaţă de teren, pentru ca Primăria să îi poată face drum", a spus Mălan.

Potrivit viceprimarului, avantajul este doar al orădeanului. "Din punct de vedere al oraşului nu există niciun câştig. Dacă terenul rămânea al cetăţeanului, acesta genera impozit. Aşa, că trece la Primărie, generează costuri, că oraşul trebuie să-i facă drum", a explicat edilul.

"În campanie suntem amândoi!"

Având în vedere cele declarate, primarul Ilie Bolojan a intervenit afirmând că Adelina Coste contestă donaţiile de terenuri doar pentru a-şi face imagine. "E păcat că după patru ani în care doamna consilier a votat aceste donaţii, s-a găsit acum, în prag de campanie, să se gândească la interesele acestor cetăţeni", a spus Bolojan.

Coste nu s-a lăsat mai prejos şi i-a replicat: "Nu este păcat că ne întoarcem cu faţa la cetăţean! În campanie suntem amândoi!". 

În concluzie, în urma votului, orădenii dependenţi de trocul "teren contra drum" vor trebui să mai aştepte.

"Probabil dezbaterile pe aceste proiecte vor fi reluate într-o şedinţă viitoare. Sunt orădeni care şi-au construit case şi nu le pot lua în folosinţă pentru că au nerezolvată problema accesului", a explicat pentru BIHOREANUL Lucian Popa, şeful Direcţiei Patrimoniului Imobiliar.

"Demisia!"

Respingerea donaţiilor a fost doar unul dintre atacurile lansate de social-democraţi la adresa administraţiei liberale. Grupul PSD a trântit la vot şi proiectul de hotărâre privind extinderea serviciilor de salubritate ale RER Ecologic în Piaţa Unirii după finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Social-democratul Adrian Stângă a şarjat imediat ce primarul Bolojan a făcut imprudenţa să spună că investiţia este în curs de recepţie. "Dacă acolo sunt încă lucrări, cum a putut administraţia locală să închirieze acele suprafeţe pentru amenajarea de terase?", a întrebat consilierul. "Solicit demisia celor care se află în conflict de interese cu privire la atribuirea acestor terase", a reluat Stângă tema lansată de PSD Oradea în urmă cu două săptămâni.

Atacul social-democratului i-a vizat pe apropiaţii primarului, pe Lucian Popa, şeful Direcţiei Patrimoniului Imobiliar, şi pe Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei, care deţin terasele deschise de localurile Lord’s şi Romanada.

Explicaţiile primarului Bolojan, care a argumentat că încheierea actului adiţional la contractul de salubritate încheiat cu RER Ecologic şi închirierea amplasamentelor din piaţă sunt lucruri total diferite, l-au lăsat rece pe consilier.

Ironii între aleşi

De altfel, Stângă a revenit în atac câteva minute mai târziu, când dezbaterile au ajuns la aprobarea programului de transformare a străzii Vasile Alecsandri în zonă pietonală, adoptat, în final, cu unanimitate de voturi.

"Sper ca măcar pentru aceste locaţii să existe un plan de amplasare a tereselor, iar acele entităţi economice care au primit deja un spaţiu în Piaţa Unirii să le dea posibilitatea şi celorlalţi să îşi pună terase pe Vasile Alecsandri", a spus consilierul cu trimitere la terasa localului Romanada.

Primarul Bolojan i-a replicat vizibil iritat: "Vă recomand să vă cumpăraţi sau să vă închiriaţi un spaţiu pe strada Vasile Alecsandri, astfel încât în iunie 2017 să vă puteţi deschide acolo o terasă".

Lucrări suplimentare la piaţă

În aceeaşi notă acidă, consilierii PSD au taxat, la rând, cam toţi oamenii primarului Bolojan. Liviu Andrica, şeful Administraţiei Domeniului Public, a fost chestionat cu privire la investiţia suplimentară pe care vrea să o facă în centrul de afaceri cu produse agricole din Rogerius, unde lucrările de modernizare tocmai s-au terminat.

"Ni se solicită 140.000 euro pentru nişte pereţi, în condiţiile în care reabilitarea întregii pieţe Nufărul a costat 100.000 euro. Ce erori de proiectare ascunde această sumă?", a atacat Stângă.

Directorul Andrica s-a apărat arătând că suma este doar estimativă. "Nu este vorba de nicio eroare de proiect. Problema este că sectorul de flori nu este închis, iar hala de legume-fructe are un perete deschis şi iarna este foarte frig. Intenţia noastră este să le închidem cu un perete cortină. Valoarea investiţiei este una estimativă, costul lucrărilor urmând să fie stabilit după o procedură de achiziţie publică", a spus directorul.

Profitând de investiţia luată în discuţie, consilierul UDMR Ritli Csongor a cerut inscripţionarea numelui centrului de afaceri cu produse agricole şi în limba maghiară. "Chiar nu avem bani pentru 44 de litere ca să fie afişată denumirea în limba maghiară?", a întrebat Ritli.

Închiderea pieţei cu copertină a fost în final aprobată cu unanimitate de voturi, propunerea consilierului UDMR urmând să fie analizată de reprezentanţii municipalităţii.

Frigul din case

Nici Stănel Necula, directorul Termoficare, nu a scăpat de tirul PSD. "Au trecut patru zile de când temperaturile nocturne coboară sub 10 grade Celsius. De ce nu avem căldură în casă?", l-a chestionat Adelina Coste, la încheierea şedinţei de joi.

Stănel Necula a explicat că operatorul de termoficare ţine oprită încălzirea pentru că nu are cui furniza. "Am avut 21 de solicitări individuale de a porni încălzirea la nivelul întregului oraş, ori nouă ne trebuie o solicitare din partea asociaţiei de proprietari!", a spus Necula.

Directorul a mai menţionat că, după încheierea sezonului de încălzire, Termoficare a început lucrări de înlocuire a unor schimbătoare de căldură, respectiv a unor contoare, fapt pentru care se află în imposibilitatea de a furniza agent termic tuturor asociaţiilor. "Nimeni nu s-ar fi gândit că la sfârşitul lunii aprilie ar putea fi atât de rece", a zis Necula.

Explicaţiile nu i-au fost însă pe plac Adelinei Coste, care i-a replicat acid. "Adevărul este că nu aveţi cărbune, iar cazanul pe gaz al CET face faţă doar la furnizarea de apă caldă!".

Polemicile ar fi continuat în mod cert dacă nu ar fi intervenit primarul Ilie Bolojan, care a schimbat subiectul anunţând pentru perioada 6 - 9 mai o şedinţă extraordinară în cadrul căreia să fie rediscutate o parte din materialele respinse prin vot şi să se supună aprobării Consiliului Local contractul de mentenanţă al noii centrale pe gaz. Un prilej numai bun de noi polemici...