Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor a realizat o analiză a ediţiei 2015-2016 din Campionatul Judeţean de Fotbal.

Competiţia, care s-a desfăşurat pe două serii geografice, a dat trei promovate, pe CSC Paleu şi AS Padişul Bihorul Gurani, câştigătoarele celor două serii, şi pe CS II Oşorhei, echipa de pe locul II din prima serie care a câştigat barajul de promovare, cu scorul de 5-0, în faţa formaţiei de pe poziţia secundă a seriei a II-a, Unirea Livada.

Cea mai sportivă echipă din Seria I, cu o medie a notelor de 8,12 în Trofeul Fair Play, a fost Cetatea Biharea, în timp ce în cea de-a doua serie, Biharea Vaşcău a avut cea mai bună medie a notelor, 7,88.

În prima serie, golgheter a fost Imre Zadori, de la Cetatea Biharea, cu 47 de goluri, în timp ce în seria secundă principalul marcator a fost Dorel Bolha, de la Unirea Roşia, cu 28 de goluri.

De precizat că cele mai multe goluri într-un joc le-a marcat Dumitru Lele, de la CSC Paleu, care a înscris de 7 ori în meciul cu Minerul Şuncuiuş. Echipa din Paleu este şi formaţia cu cele mai multe goluri marcate, 144, cu o medie de 4,8 goluri pe meci.

Cele mai puţine goluri în această ediţie le-a primit însă Padişul Gurani, 28, cu o medie de 1,07 goluri primite pe meci.

Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat în jocul CSC Paleu – Minerul Şuncuiuş (din etapa a VII-a a primei serii), scor 13-1. Formaţia din Paleu este şi echipa cu cele mai multe victorii obţinute, 26, în timp ce cele mai puţine victorii, doar 4, le-au obţinut Unirea Bratca, AS Cefa şi Voinţa Ciumeghiu.

Pe întreg sezonul formaţia LPS Bihorul Oradea, din prima serie, a avut cei mai mulţi marcatori, nu mai puţin de 28, în timp ce la polul opus, AC Bihorul Lugaş, din Seria I şi Izvorul Cociuba Mare, din Seria a II-a, au avut doar câte 10 marcatori în această ediţie de campionat.

Formaţia Frontiera Oradea este echipa care nu a primit niciun cartonaş roşu pe durata întregului sezon, iar Voinţa Cheresig a primit unul singur.

Cu această ocazie, conducerea AJF Bihor a anunţat şi data limită pentru înscrierea în noua ediţie de campionat, care este 5 august, prima etapă a noului sezon urmând să aibă loc pe 20 şi 21 august.

Perioada de transferări a fost programată între 13 iunie şi 4 septembrie, însă până atunci echipele sunt anunţate că trebuie să-şi achite taxa de campionat, plus eventualele restanţe financiare.