După o pauză de câţiva ani, Clubul Sportiv 5x5 Fotbal Oradea organizează din nou un campionat de fotbal pe teren redus. Astfel, clubul patronat de Ion Marin a început deja de câteva săptămâni organizarea Campionatului Municipal de Fotbal, la Baza Sportivă 5X5 Fotbal din Ioşia, de lângă Sala Sporturilor.

Competiţia a început cu 19 formaţii, dar, după cum precizează Marin, încă o echipă şi-a manifestat intenţia de a se alătura campionatului şi astfel va avea loc o competiţie cu 20 de formaţii. Acestea vor evolua fiecare cu fiecare, cu etape programate la sfârşit de săptămână, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Până în prezent s-au desfăşurat trei etape, iar lider în clasament este echipa Cavalerii Fluierului, care are punctaj maxim, cu 3 victorii din tot atâtea posibile. Pe locurile II-IV se situează formaţiile "22 Decembrie", Gym Mar Strong şi Piaţa Bihoreană, cu câte 6 puncte, având fiecare câte două victorii.

"După câţiva ani buni, organizăm din nou o ediţie a unui campionat care de prin anul 2002 şi până prin 2008 a fost în vogă, cu multe echipe. Nu uităm că am avut atunci chiar şi patru divizii. Am observat că acum, la prima ediţie după pauză, au răspuns prezent multe echipe consacrate atunci, care şi-au păstrat şi numele şi componenţa", a declarat pentru BIHOREANUL organizatorul Ion Marin.

Sistemul de desfăşurare al acestor jocuri este 5+1 (5 jucători de câmp plus portarul), cu drept de înlocuire nelimitat. Un joc se desfăşoară pe durata a două reprize de câte 25 de minute. Meciurile debutează, atât sâmbăta cât şi duminica, în jurul orei 16 şi se desfăşoară până noaptea, la ora 24.

Spre deosebire de competiţiile anterioare, partidele de la acest campionat sunt arbitrate de "cavaleri ai fluierului" oficiali, de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor.

Această ediţie a Campionatului Municipal de Fotbal este preconizată să se încheie în preajma sărbătorilor de iarnă, iar echipa care va câştiga competiţia va participa la un turneu, în deplasare (România sau Ungaria), "unde va şi disputa două partide în compania unor echipe bune de minifotbal, dar va fi şi un fel de sejur de relaxare şi cu o stare de bine", după cum a mai spus Marin.

"Sunt bucuros că majoritatea echipelor vechi au răspuns prompt la această chemare competiţională. Am demarat acest campionat la iniţiativa unor sportivi care activează la baza noastră. Am vrut să organizăm pentru că există tradiţie, dar şi din dorinţa de a le crea un cadru competiţional atractiv celor care ne frecventează baza", a mai afirmat  managerul clubului 5x5 Fotbal, Ion Marin.


Clasamentul la zi al Campionatului Municipal de Fotbal, de la Baza Sportivă 5x5 Fotbal

1 Cavalerii Fluierului               3          3          0          0          35-3     9

2 "22 Decembrie"                  2          2          0          0          27-6     6

3 Gym Mar Strong                 3          2          0          1          19-8     6

4 Piaţa Bihoreană                   3          2          0          0          16-6     6

5 Bad Boys                            1          1          0          0          14-4     3

6 Pokemon                             1          1          0          0          12-2     3

7 Chelsea                                1          1          0          0          9-0       3

8 Faur                                     1          1          0          0          8-4       3

9 Madrugada                          1          1          0          0          6-4       3

10 Real Ioşia                          2          1          0          1          19-22   3

11 Livaro                                2          1          0          1          7-17     3

12 Nameless                           2          0          1          1          5-7       1

13 Săcălăsău                           2          0          1          1          3-12     1

14 Stranierii                            1          0          0          1          4-6       0

15 Ioşia 777                           1          0          0          1          2-6       0

16 Emerson                            2          0          0          2          3-21     0

17 Cetariu                              2          0          0          2          8-17     0

18 Abrudan                            3          0          0          3          13-39   0

19 Marian                               2          0          0          2          5-31     0