90 de arcaşi din toată ţara se vor întrece în weekend la Oradea în cadrul campionatului naţional de tir cu arcul. La întrecere şi-au anunţat participarea sportivi de la diferite cluburi din ţară precum Suceva, Iaşi, Bucureşti, Deva, Bacău, Braşov şi altele. Campionatul naţional este practic cel mai important criteriu de selecţie al membrilor delegaţiei României de la campionatul mondial.

Organizat la Stadionul Universităţii, evenimentul va începe sâmbătă la ora 8:30 şi are programată festivitatea de premiere pentru a duminică de la ora 13:30.

Vor fi prezenţi reprezentanţi a 15 cluburi din întreaga ţară, din oraşe precum: Bucureşti, Suceava, Rădăuţi, Iaşi, Bacău, Braşov, Deva, Aninoasa şi Oradea.

Printre concurenţi se vor număra şi reprezentanţi lotului naţional de cadeţi, aflaţi în cantonament la Băile Felix din data de 4 septembrie şi care care vor efectua normele de control pentru calificarea la Campionatul Mondial de la Wu Xi (China).

În ultimii ani, Oradea a organizat de patru ori Campionatul Naţional de Tir cu Arcul. Primăria a sprijinit organizarea ediţiei din 2013 prin achiziţia echipamentelor specifice pentru concurs.

"Primăria consideră consideră că este de datoria instituţiei noastre să se implice în competiţiile sportive sprijinând evenimentele majore sportive din oraş", a declarat viceprimarul Ovidiu Mureşan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă pe marginea evenimentului.

Campionatul naţional de tir cu arcul este organizat de Federaţia Română de Tir cu Arcul, Clubul Sportiv Redpoint Oradea, Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul cu sprijinul municipalităţii şi al Consiliului Judeţean Bihor.