Campioni la puterea a doua: Oradea este singurul oraş care a dat o campioană la fotbal atât în Ungaria, cât şi în România

Nu mulţi sunt cei care-şi mai amintesc, fie şi din povestirile celor mai vârstnici, despre Clubul Atletic Oradea, de titlurile de campion şi de Cupa României câştigate. Dar meciurile FC Bihor din Divizia A, cu "greii" anilor ’70-’80, cu Steaua, Dinamo şi Universitatea Craiova, cu siguranţă au rămas în memoria orădenilor.

Sunt părţi ale istoriei fotbalului local care au produs mii de fani şi au inspirat sute de copii dornici să fie ca Bodola, Petschovschi, Kun, Jenei ori Grosu.

Experimentul fotbal

Începuturile fotbalului de amatori din Oradea sunt necunoscute, dar profesionalizarea sa, ca şi a altor sporturi, s-a făcut într-o perioadă fastă a urbei: La Belle Epoque. Fotbalul a devenit disciplină a Cercului de Gimnastică local în 1901, iar la 1 iunie 1902 avea loc prima întrecere pe vechea arenă din actualul amplasament al Stadionului Tineretului, între două echipe locale.

Primul meci internaţional s-a jucat în 1905, când în oraş a fost organizat un micro-turneu între mai multe echipe din Austro-Ungaria şi Marea Britanie, o selecţionată locală jucând cu echipa Bishop Auckland. Erau ani mai degrabă de încercări, în care grupările locale erau formate aproape ad-hoc, neexistând vreuna care să poată fi numită echipă în toată puterea cuvântului. Totuşi, apetitul bihorenilor pentru sport creştea şi curând avea să fie răsplătit...

O legendă: CAO

Bazele primei echipe de fotbal din oraş au fost puse în 1910, sub numele Nagyváradi Atlétikai Club (NAC - în română Clubul Atletic Oradea). Constituirea şi alegerea Consiliului Director au avut loc în cafeneaua Emke din actuala Piaţă Ferdinand pe 25 mai, când preşedinte a devenit Emil Jonas, iar preşedinte executiv Béla Mikló.

După patru ani, echipa alb-verde câştiga campionatul Ungariei de Est, o competiţie regională, de eşalonul trei, iar în anii ’20 - când au apărut şi alte echipe (Stăruinţa, Bihorul, CFR) clubul s-a detaşat între ele. În perioada interbelică, Oradea a ajuns în elita fotbalistică, alături de cluburi din Timişoara (FC Chinezul) şi Cluj (FC Universitatea), Bucureştiul ocupând încă un loc modest. Oradea dădea naţionalei de fotbal a României cel puţin 5-6 jucători de bază, iar CAO a ajuns la un pas de a câştiga primul titlu de campioană în 1924.

"Marele eveniment sportiv"

An de an, echipa s-a menţinut în prima jumătate a clasamentului Diviziei A, devenind cunoscută şi pe plan extern după câteva turnee, ca de pildă în Franţa şi Elveţia, în 1932, când a şi câştigat cu 4-2 contra ungurilor de la Ferencváros şi cu 5-2 în faţa francezilor de la Lille. După turneu, însă, clubul a fost amendat şi suspendat pe o lună fiindcă a folosit exclusiv titulatura şi însemnele în limba maghiară.

Prestigiul fotbalistic al Oradiei a adus oraşului organizarea meciului România-Cehoslovacia din 1931. "Marele eveniment sportiv", cum nota entuziast presa vremii, s-a desfăşurat pe stadionul Carol al II-lea în faţa a 8.000 de oameni, iar scorul final, 4-1, a contat pentru calificarea României în faza superioară a Cupei Europei Centrale.

Campionii!

Cea mai bună performanţă a CAO din perioada interbelică a fost clasarea pe locul II în campionatul naţional al României, la trei puncte de Ripensia Timişoara în 1935. Între 1938 şi 1940, când falimentul clubului orădean părea iminent, jucătorii au renunţat la o parte din salarii, iar preşedintele Ioan Pelle a făcut chetă publică pentru funcţionarea lui.

În perioada 1940-1944, Oradea a fost cedată Ungariei horthyste, împreună cu tot Ardealul de nord. Era război, dar fotbal se juca în continuare. CAO (denumit din nou NAC), juca în campionatul ungar, reuşind cea mai mare performanţă: în trei ani a ajuns, din liga secundă, campioană, câştigând trofeul în 1944, la o diferenţă de 13 puncte faţă de secunda Ferencváros, Oradea devenind prima campioană a Ungariei din afara Budapestei.

Premiu, un guiaş!

După război, odată cu revenirea Ardealului în graniţele României, dar şi cu instaurarea regimului comunist, denumirea echipei s-a schimbat în Libertatea Blănuri, iar apoi ICO, de la Întreprinderea Comunală Orăşenească. Perioada fastă a continuat, în 1949 orădenii câştigând din nou campionatul, de asta dată al României, sub bagheta antrenorului Nicolae Kovács. Atunci, ICO a obţinut titlul la o diferenţă de 5 puncte faţă de CFR Bucureşti, ocupanta locului doi.

Performanţa a fost posibilă, cum avea să spună decenii mai târziu fostul jucător Ioan Lucaci, datorită unităţii de grup. Aproape toţi membrii lotului campion erau bihoreni, iar ca recompensă fiecare jucător a primit un premiu de 150 de lei şi un... guiaş.

După o finală ratată în 1955, ICO Progresul câştiga Cupa României un an mai târziu, dar imediat a şi retrogradat în divizia secundă. Până la desfiinţare, în 1963, a mai purtat numele CS Oradea şi Crişana.

Din pasiune 

Unul dintre marii jucători ai CAO a fost Bodola Gyula (foto), care timp de 50 de ani a deţinut recordul de goluri marcate pentru echipa naţională (30), fiind întrecut doar de Gheorghe Hagi.

La fel ca alţi orădeni, a fost convocat atât la naţionala României, cât şi la cea a Ungariei, CAO având jucători în legendara naţională a lui Ferenc Puskás, cea care ajungea în finala Campionatului Mondial din 1954. Alături de Bodola evoluau Nicolae Kovács (care a jucat pentru România în turneele finale ale Campionatului Mondial din 1930, 1934 şi 1938), Ronay şi Cocsis. Alţi jucători convocaţi în ambele naţionale au fost Meszaros şi Spielmann.

Fotbaliştii, bihoreni sau veniţi din judeţele vecine, nu se ocupau doar cu sportul, ci erau muncitori, iar sportul îl practicau în timpul liber. Jucătorii ICO erau electricieni, cizmari, instalatori, croitori, pentru activitatea sportivă fiind recompensaţi cu indemnizaţii.

Fost echipier în perioada de glorie a ICO, Ioan Lucaci povestea: "Deplasările lungi le făceam cu trenul, la clasa a III-a, unde erau montate bănci de lemn. Mergeam câte 15 oameni, cu tot cu antrenor, dar bilete n-aveam decât 12, restul se ascundeau, că nu prea aveam bani. Uneori veneam duminică noaptea din deplasări, iar luni dimineaţă trebuia să fim la serviciu". Clubul le dădea jucătorilor pachete cu mâncare pentru deplasări: pâine cu untură, salam, slănină, iar în Bucureşti obişnuiau să mănânce la restaurante modeste din centrul vechi.

O iubire roş-albastră

După dispariţia ICO/Crişana locul i-a fost luat de Crişul Oradea, club înfiinţat în 1958 şi promovat în prima ligă în 1963. Denumirea FC Bihor a apărut în 1972, având un parcurs oscilant atât în anii ’70, cât şi în anii ’80. Promovarea în prima divizie şi retrogradarea în cea secundă se succedau tot la câţiva ani, cea mai bună clasare fiind la sfârşitul anului 1989, la finalul turului de campionat, când echipa se afla pe locul IV.

Alături de FC Bihor, în Divizia B a evoluat, începând cu sezonul 1978-1979, şi Înfrăţirea Oradea, echipa uzinei rămânând în a doua scenă fotbalistică pe parcursul anilor ’80.

După 1990 lucrurile nu s-au schimbat mult pentru FC Bihor, echipa evoluând în divizia secundă până în 2003, când a promovat, iar pentru un an suporterii orădeni au putut vedea, pe Stadionul Municipal, echipe ca Steaua, Dinamo şi Universitatea Craiova.

Apoi, însă, retrogradarea şi pierderea licenţei pentru Liga I au oprit visul fotbalistic local. Între 2004 şi 2016, FC Bihor a evoluat în divizia secundă, clasându-se pe locul II în 2011, dar neputând promova din cauza datoriilor adunate anterior. De la ultima participare în elita fotbalistică, nicio echipă puternică nu a mai venit în Oradea, iar stadionul, numit acum Iuliu Bodola, aşteaptă vremuri mai bune...

UN FALIMENT, O REÎNFIINŢARE

În căutarea gloriei pierdute

După ultima retrogradare şi retragerea lui Marius Vizer din postura de finanţator, FC Bihor a evoluat în liga secundă. Vândut unei asocieri formate din Primăria Oradea, Consiliul Judeţean Bihor, Electrocentrale şi Drumuri Orăşeneşti, în şapte ani clubul a adunat datorii de circa 1,2 milioane de euro doar către bugetul de stat. După declanşarea insolvenţei, FC Bihor a fost reorganizat sub forma unei ONG. După retragerea Primăriei din asociere, plata datoriilor nu s-a putut face defel, astfel încât clubul a intrat în faliment în 2015. Ultima ediţie de campionat în care a jucat, doar parţial, a fost 2015-2016, palmaresul fiindu-i apoi scos la vânzare.

În 2010, de Centenarul CAO, pe Stadionul Municipal s-a jucat un meci de "old-boys", între reprezentativele Ardealului şi Ungariei. Tot atunci, în Parcul Brătianu a fost amplasat un monument în amintirea clubului (foto). Câţiva ani după, în 2017, CAO a fost reînfiinţat şi s-a înscris în campionatul Ligii a V-a, pe care l-a şi câştigat, obiectivul fiind promovarea tinerilor fotbalişti şi accederea treptată în eşaloanele superioare. În Liga a II-a, steagul oraşului este ţinut sus de Luceafărul Oradea.