Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv, după ce polițiștii și procurorii DIICOT au descoperit 83 de plante de canabis într-un solar amenajat în spatele locuinței sale, în satul Ciuhoi, din comuna Sâniob.

Conform portalului instanțelor de judecată, este vorba despre Liviu Florin Balog, arestat pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de risc și deținere, fără drept, de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu.

Potrivit unei informări transmise de agentul-șef de poliție Alin Laza, de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, bărbatul ar fi înființat și dezvoltat cultura în perioada mai-iunie 2026.

Solarul se afla într-un loc greu accesibil, înconjurat parțial de terenuri agricole și protejat de vegetația abundentă.

„În spatele locuinței bărbatului, într-un solar, înconjurat parțial de culturi agricole, fără drum de acces și protejat de o vegetație abundentă, au fost descoperite 83 de plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare”, se arată în comunicat.

Perchezițiile au fost făcute de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea și cu sprijinul jandarmilor.

Anchetatorii au mai găsit diferite cantități de canabis și o substanță cristalină 4-MMC. Au fost ridicate și un dispozitiv pentru mărunțirea drogurilor, mai multe cântare de precizie, plicuri autosigilante și recipiente cu fertilizatori.

Procurorii DIICOT Oradea l-au reținut miercuri, iar joi Tribunalul Bihor a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

BIHOREANUL a descoperit că Liviu Florin Balog nici măcar nu se află la prima „afacere”. În 2024, el a fost condamnat la un an de închisoare pentru trafic de droguri de risc, iar anul trecut a fost eliberat din penitenciar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!