La înfiinţarea Uniunii Social-Liberale, copreşedinţii PSD, PNL şi PC îşi comparau alianţa cu coaliţia SUA-Marea Britanie-URSS perfectată în toiul celui de-al doilea război mondial de Roosvelt, Stalin şi Churchill. Una între capitalism şi comunism, aptă să doboare răul cel mare, reprezentat atunci de Germania lui Hitler. Azi, deviza USL e "Totul contra PDL, totul anti-Băsescu!" şi, din nefericire, nimic mai mult. Niciun plan despre ce va fi după.

Parafată cu valabilitate până în 2016, înţelegerea contra naturii riscă însă să se facă ţăndări înainte de alegerile de anul viitor, adică înainte să-şi atingă scopul. Dacă la centru cei trei copreşedinţi par să se înţeleagă de minune (dovadă chiar şi glumiţele cu care Ponta şi Antonescu se completează când vorbesc de gravele abuzuri marca PDL-Băsescu), "în teritoriu" vechile litigii dintre stânga PSD şi dreapta liberală dau în clocot. Motivul? Cine să candideze sub flamura USL la locale: reprezentanţii PSD ori cei ai PNL? Ba chiar şi liliputanii conservatori pretind întâietate pe ici-pe colo...

Situaţia nu diferă nici în Bihor. De două săptămâni, liderii locali ai PSD şi cei ai PNL deţin rezultatele sondajelor în baza cărora trebuie stabiliţi candidaţii la Primăria Oradea şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, dar refuză să le facă publice. În condiţiile în care ambele părţi susţin că USL are în acest moment 50% din voturile bihorenilor şi că Ilie Bolojan e cotat cu 60% din şanse pentru un nou mandat în fruntea Oradiei, sursa de tensiune rămâne candidatura la şefia judeţului. Asta fiindcă un candidat al PDL ar avea şanse minime (din cauza prăbuşirii partidului la nivelul întregii ţări, dar şi a lipsei de figuri credibile în judeţ), iar UDMR poate câştiga doar teoretic (electoratul român fiind, totuşi, superior numericeşte celui de etnie maghiară), de unde concluzia că USL ar putea obţine cel mai uşor postul din fruntea CJ.

Asta, totuşi, numai în teorie, căci la locale "omul" contează mai mult ca partidul. Şi, atunci, cine să fie "omul"? PSD-istul Ioan Mang ori liberalul Cornel Popa? Fiecare are argumentele lui: aflat la al treilea mandat parlamentar, Popa e indiscutabil mai cunoscut în judeţ decât Mang, care a smuls un mandat de senator doar graţie redistribuirii voturilor. PSD-istul vrea însă egalitate cu PNL şi pretinde nu doar că e mai bun decât Popa, ci chiar şi că în Bihor PSD-ul dă să surclaseze PNL-ul.

Ascunzând rezultatele sondajelor, şi Mang, şi Popa aşteaptă arbitrajul şefilor de la Bucureşti. Dar în acest caz nu nesocotesc ei, primii, voinţa "poporului" bihorean? Ba mi-e teamă că da, cum mă tem şi că, indiferent cine va fi "alesul", între liberali şi social-democraţi urmează, ca între aliaţii din a doua conflagraţie mondială, un război rece. Numai că de data asta conflictul dintre aliaţi ar putea izbucni chiar înainte de a fi biruit "răul cel mare"...