Despre stat e vorba. Mai precis despre conducerea statului, de sus până jos, de la puzderia de ministere, agenţii, oficii, companii şi societăţi naţionale, până la excrescenţele lor judeţene, "instituţiile deconcentrate ale Guvernului în teritoriu".
Cu trei săptămâni în urmă, înainte de a publica reportajul "Dezastrul Naţional DN 76", am solicitat CNADNR atât informaţii pe această temă, cât şi un punct de vedere. Au trecut două săptămâni de la apariţia articolului, dar răspunsul nu a apărut nici până azi. Anterior, şeful secţiei judeţene Drumuri Naţionale refuzase şi el orice discuţie, motivând că îi este expres interzisă relaţia cu presa, chiar prin fişa postului. La Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcţii, aceeaşi regulă: monopolul comunicării îl are inspectorul şef de la Bucureşti.
La începutul anilor 2000, mulţumită Monei Muscă, obligaţia instituţiilor de a furniza informaţii de interes public devenea lege. În baza ei, presa şi, implicit, publicul, beneficiau de informaţii asumate oficial, care confirmau, corectau, răsturnau percepţii. Se punea capăt unor abuzuri propagandistice ale regimului Năstase, care furnizase presei obediente ori comode doar adevărul său. Baiul e că legea a fost golită apoi sistematic de conţinut printr-o aplicare contrară spiritului şi chiar literei ei.
În guvernarea Boc, administraţia de stat realizase o adevărată blocadă informaţională, greu de străpuns. Ca să afli nişte cifre trebuia să scrii în prealabil mai multe cereri în baza Legii 544/2001 decât ulterior articole. Degradarea transparenţei s-a accentuat, paradoxal, pe măsură ce se vorbea tot mai mult despre descentralizare. Opacitatea tinde însă spre desăvârşire abia acum, în regimul Ponta. Nu obţii informaţii "tehnice" despre drumurile din judeţ decât dacă îţi răspunde, de la Centru, însuşi şeful CNADNR. Şi, bineînţeles, numai dacă întrebările sunt cuminţi.
La fel ca fotbaliştii care intră în silenzio stampa când au chef, guvernanţii şi deconcentraţii noştri aleg tăcerea atunci când nu îi mai ajută nici minciuna. Dar şi muţenia e tot o minciună, tot cu picioare scurte, şi tot una care cândva iese la iveală. Cel mai recent s-a întâmplat săptămâna trecută cu "coafarea" intrării în recesiune de către Institutul Naţional de Statistică, dar a cărei descoperire, graţie Eurostat, a stârnit o mulţime de critici. A urmat, cum se ştie, fanfaronada purtătorului de cuvânt al premierului, care se laudă că "lichidează ziariştii anti-guvernamentali". Deocamdată pe Facebook, dar dacă ar putea ar trece, mă tem, din virtual în real.
Pericolul, oameni buni, nu e doar acela că jurnaliştii rămân fără "materie primă", ci că publicul e privat de informaţie, lăsat pradă propagandei. Avem un premier care minte nu doar când respiră, cum spunea clasicul de la Cotroceni, ci şi o guvernare care minte până şi atunci când tace. Ea şi gurile ei, atât de mute şi atât de flămânde...