Lucrările pentru construirea unei noi grădinițe pe Calea Clujului nr. 186/A, care va lua locul vechii clădiri a Grădiniței nr. 51, au fost realizate în proporție de mai bine de 60%, a anunțat marți Primăria Oradea. Investiția se face pe bani europeni, iar viitoarea grădiniță va putea primi 60 de copii în trei săli de grupă.

„Familiile cu copii din în cartierul Tineretului, cartierul Tokay, dar și din comunele estice din Zona Metropolitană Oradea vor putea beneficia în curând de o grădiniță nouă și modernă. Aceasta este construită de Primăria Oradea prin Programul Operațional Regional  2014-2020 pe str. Calea Clujului nr. 186/A”, se arată în informarea municipalității.

Noua clădire este ridicată în curtea actualei grădinițe. Clădirea veche (foto) va fi demolată.

Contractul pentru realizarea noului corp al grădiniței a fost semnat în primăvara anului 2022, iar lucrările au ajuns la 62%, a transmis Primăria Oradea. Investiția va trebui finalizată până pe 31 decembrie 2023. 

Lucrările sunt executate de firma SC Vitan Exim SRL și au o valoare de 4.816.777 lei (fără TVA).  

„Până la această dată s-au realizat: structura de rezistență a clădirii și învelitoarea, s-au turnat pardoselile, s-a realizat termosistemul clădirii, s-a montat tâmplăria exterioară și interioară, s-au executat lucrări de tencuire și gletuire pereți interiori, dar și lucrările de instalații electrice, sanitare și termice. Astfel, se urmărește realizarea unui spațiu cu funcțiuni moderne și bine definite ca amplasament. Clădirea este în așa fel proiectată încât să se evite aglomerarea de la orele de vârf, respectiv circulația copiilor să fie separată de cea dedicată activităților administrativ-gospodărești”, se mai precizează în comunicatul Primăriei Oradea. 

La intrare, noua clădire va avea și o rampă pentru persoanele cu dizabilități. „Accesul la grădiniță se va realiza prin intermediul unei alei pietonale, iar accesul pe teren se va realiza prin intermediul unei alei carosabile care va dispune de trotuare de protecție. La intrare este prevăzută o rampă pentru persoanele cu dizabilități. Accesul auto se va realiza din strada Delfinului”, punctează reprezentanții municipalității.

Proiectul este implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională și Direcția Patrimoniu Imobiliar din Primăria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!